De la o ruină recentă la o locuinţă: recuperarea şi reparaţia obligă la un demers arhitectural diferit atât de restaurare, cât şi de crearea unei opere noi.
Proiectul acestei case este o formă de intervenţie neobişnuită. Nu este o continuare a unui proiect, nu este o acordare cu contextul. Noi i-am zis reparaţie. O reparaţie a unei ruine recente e cu totul altceva decât intervenţia pe o casă veche. Un spaţiu vechi are câteva lucruri sensibile, are un spirit, fie proporţiile bune, fie finisajele îmbătrânite frumos.
Aici însă nu era nimic romantic şi foarte puţin logică; cam ca într-un roman în care personajele încep să scape traiectoriilor naraţiunii. Am încercat totuşi să descifrăm semne care să ne conducă la o căutare coerentă a rezultatului.
Porneam de la o structură care era în stare de abandon de mai bine de 8 ani. O casă ca multe alte case din perioada ’90, cu o configuraţie clasică pentru suburbie. După cum se poate depista rapid, construcţia pornea de la un subsol mare pentru două maşini, dar cu acces pe o pantă de aproape 40 de grade şi cu golurile lăsate la turnare foarte mici. Mai departe, o structură confuză, jocuri de trepte la interior, la etaj suprafeţe enorme inutilizabile. Înălţimea între plăcile de beton de la parter şi etaj era de 2,5 m. Apoi alte detalii venite de la arhitect, cum ar fi fereastra în bandă la terasa din faţa casei (era, cu siguranţă, o contribuţie cultă, ca şi scara pe semirotund, cu formă şic). În schimb, mansarda cu un volum uriaş cu multele ei ferestre triunghiulare exprima pragmatismul şi creativitatea vechiului client, înţeles cu meşterii constructori.
Ca în multe cazuri din acea perioadă, acest abandon a fost probabil combinaţia dintre viziunile unui beneficiar energic şi autoritar şi lipsa de argumente şi determinare a unui arhitect care trecea prin criza în construcţii şi proiectare a acelor ani. Nu mulţi dintre cei tineri ştiu că pe vremea aceea multe dintre salariile arhitecţilor erau de 50-100 de dolari pe lună. Mi-amintesc că a prinde proiectul unei case în Pipera putea fi încercarea şi momentul mult aşteptat al carierei. Aşa că a preda nişte planşe pe câteva sute de dolari părea un gheşeft. Să sperăm că a apus definitiv vremea aceea.
Cum să faci această casă locuibilă pentru o familie de trei persoane?
Demolarea a o grămadă de metri cubi de beton, mai ales îngropaţi la subsol (ca să nu mai pomenim de zidărie), şi apoi reconstrucţia de la 0 nu păreau o decizie prea chibzuită financiar. Aşa că ne-am propus să tăiem din structura existentă şi mai ales s-o corectăm. Un alt punct pe care l-am convenit împreună cu noul proprietar a fost să încercăm să reparăm parterul şi pe cât posibil să reducem spre jumătate din suprafaţa de la etaj. Pare ciudat să propui tăieri din propriul proiect, dar pentru noi era foarte important să convenim de cât spaţiu era de fapt nevoie şi să lăsăm loc şi bugetului dedicat mobilierului, luminilor şi finisajelor cu un standard mai ridicat; deci cât mai puţini metri pătraţi şi, în schimb, materiale şi echipamente cât mai bune posibil.
Primele intervenţii au însemnat îngrijirea betonului prost turnat: periaj de armături şi aplicarea de fibre de carbon pentru întărirea unor grinzi fisurate. O structură cu multe vicii: abaterile de verticalitate şi planeitate ne-au împins în cele din urmă la nişte pereţi foarte groşi atât perimetrali, cât şi interiori. A trebuit să recuperăm uneori chiar şi 20 de centimetri de abatere pe verticală.
De aici ne-a venit ideea de a valorifica aceste grosimi mari şi de a recupera cumva suprafeţele ascunse în perete. Aşa că am montat geamurile pe un schelet metalic chiar la faţa exterioară a clădirii şi am realizat nişte cutii de lemn la interior în care să se poată chiar sta. Logica acestor goluri devenite spaţii şi geometria simplă ne-au dat o gramatică a proiectului pe care am dus-o cât de departe ne-a permis structura existentă.
Ţin la termenul de reparaţie fiindcă nouă ne lasă cumva impresia că se vede în el o identitate dublă. Înălţimile mici şi deschiderile necontrolate introduceau o notă de bizarerie a structurii existente. Scara iniţială te ducea ţintit către un spaţiu mult prea jos pentru un living. Renunţând la colţul semirotund şi mutând intrarea prin faţa casei, am reuşit să divagăm subiectul şi am contracarat senzaţia de spaţiu pitic printr-un geam enorm către curte.
Confuzia structurală iniţială am considerat-o speculabilă şi am construit pe baza ei, în zona mai joasă, mai multe tipuri de mobilări. Până la urmă, întortocherea uşor deturnată creează în favoarea spaţiului un grad de complexitate şi suprapuneri de elemente care au un farmec al lor.
Proiectul acesta ne-a lăsat o satisfacţie aparte. Nu e vorba despre orgoliul de autor al unei case noi, nici de mândria de a fi salvat şi dus mai departe o construcţie veche, ci mai de grabă despre bucuria de a te descurca până la urmă cu ce ai, de a reuşi să permiţi o locuire în adevăratul sens al cuvântului, de a îmbunătăţi, în loc de a şterge şi a lua-o de la capăt. Poate că, mai ales în condiţii de criză, acesta să fie unul din terenurile bune de vânătoare pentru arhitecţi în perioada următoare.
Foto: Cosmin Dragomir
Credite:
Locuinţă unifamilială, Voluntari
Proiect reabilitare: 2004, 2010 – 2011
Execuţie: 2011
Autori: Zeppelin – Constantin Goagea, Ştefan Ghenciulescu, Adrian Dobre
Structură: Gheorghe Popescu
Constructor: Habitual
Mobilă: Huelsta Studio
Reabilitare strucutră din beton: Sika
Tâmplărie lemn: Acant Design
