Cand vine vorba despre Romania, Marea Neagra si sate, lumea se gandeste imediat la 2 Mai si Vama Veche: turism alternativ in perioada comunista, dezvoltare haotica si autodistructiva in perioada de tranzitie; de la corturi semiclandestine si turismul de ograda la densitati de stadion, blocuri hidoase si masini de teren bortoase.
Ei bine, va propun un alt studio de caz, mult mai putin cunoscut, dar care exprima chiar mai bine dualitatea tranzitiei. Mamaia sat documenteaza perfect eliberarea de energii si recuperarea normalitatii dupa caderea regimului, si, aproape concomitent, un nou tip de distrugere.
Un sat
Mamaia sat nu a fost un sat dobrogean vechi si pitoresc. Ca mai toate satele din zona dintre Mamaia si Navodari, era vorba de o trama relativ regulata, cu case mai mult sau mai putin sanatoase, fara valoare arhitecturala, insa cat se poate de simpatice cu gradinile inguste si adanci si boltile lor de vita. Locuitorii nu puteau fi considerati chiar tarani, dat fiind ca agricultura lor se rezuma la gospodaria si animalele de langa casa si caa practic totto isi castigau traiul munind la combinatul de la Navodari. Norocul acestui sat a fost ca se afla chiar langa soseaua ce leaga Mamaia de Navodari, deci foarte aproape de mare. Ceea ce a atras foarte repede, inca de la inceputul anilor ’60, familii de intelectuali care respingeau turismul de statiune. Cam acelasi scenariu ca la 2 Mai, insa la o scara mult mai mica si fara nici o legatura cu faima satului din sud.
Distrugerea
Mamaia Sat nu a avut noroc, fiind inclus in sinistrul program de «sistrmatizare rurala» al lui Ceausescu. Legenda spune ca tovarasul Ceausescu ar fi trecut pe deasupra cu elicopterul, zburand de la Canal la Neptun, si vazand casele micute si gradinile, ar fi ordonat stergerea imediata de pe harta a satului. Oricum ar fi, operatia s-a desfasurat extrem de rapid. Buldozerele au venit, au sapat o groapa langa fiecare casa si au impins apoi casele in aceste gropi. Se pare ca atunci cand a trebuit demolata biserica, muncitorii s-au codit atat de mult, incat activistii responsabili au trebuit sa gaseasca un tip de undeva, pe car el-au imbatat si care a acceptat astfel sa conduca el excavatorul. L-a sfarsit s-a nivelat totul, inclusive ulitele, disparand orice urma a existentei unui sat in acel loc. Pe locul liber s-a amenajat o plantatie de piersici, care insa nu avut nici un spor. Doar unul dintre locuitori a murit dintr-un atac de cord, ceilalti fiind mutati in cutii de chibrituri confort 2 din Navodari.
De la capat
La doar cateva saptamani dupa prabusirea regimului, majoritatea fostilor locuitori s-au intalnit pe camp si au inceput sa refaca planul satului. Arheologia propiului sat. Puncte generale de reper au fost soseaua, pomii de la marginea ei si cazarma de marinari. Iar pentru reconstituirea loturilor personale au folosit fundatiile caselor lor demolate, ce supravietuisera tocmai datorita metodei de demolare rapida. Restul a fost treaba de rememorare colectiva : « de la casa curtea mea mai avea 4 metri latime, dincolo incepea lotul tau, pe aici era strada… ». Au urmat apoi extrem de dificila intrare in legalitate – de fapt au pus autoritatile in fata faptului implinit, topometrii, oficializarea reconstituirii localitatii, trasul luminii electrice si denumirea cat se poate de seaca a strazilor. La fel ca in orasele americane, strazile nu poarta nume, ci indicative – M1, M2 etc.
Mai departe, evolutiile au fost extrem de inegale. Unele familii si-au reconstruit cu indarjire casele, eventual mai mari, altele s-au multumit cu gradini si colibe in care sa vina din cand in cand de la oras. in fine, multi si-au vandut terenurile mai repede sau mai tarziu.
Intre timp, au aparut institutiile – crasma si magazinul satesc, insa foart rapid si biserica. Deocamdata nu este vorba decat de o constructie din paianta si metal, o « Cuvioasa Paraschiva » provizorie, langa care acum se construieste lent, din donatii, o biserica din caramida.
Dezvoltarea de tranzitie
Tot litoralul Marii Negre e pe cale sa se transforme in mod salbatic intr-un zid neintrerupt de constructii. Zona in cauza nu fac exceptie, vilelesi, de curand, blocurile inghitand treptat toata zona intre sosea si mare. in sat incepe sa se construiasca mult. si prost. inca nu s-a ajuns la saturatia de la 2 mai si Vama Veche, iar, prin lipsa de baruri si „ocazii de distractie” Mamaia sat nu e inca de loc trendy, fiind mai degraba aleasa pentru locuinte principale (pentru constanteni) si secundare sau pensiuni. Desfigurarea zonei de plaja insa probabil ca nu mai poate fi oprita, la fel ca si lenta transformare in acel amestec grotesc de palate opulente, case modeste si ulite prafuite ce caracterizeaza satul romanesc de tranzitie. Renasterea eroica a unei comunitati si transformarea ei benevola prin noile mecanisme au astfel loc practic in acelasi timp. Dupa distrugere, refacere si acum, din nou schimbare masiva, poate ca exista sansa ajungerii la un momnet dat la un echilibru. Vom vedea in cativa ani de aici inainte.
Multumiri lui tanti Marioara.
Foto: Stefan Ghenciulescu
