revistă online
ISSN 3008-2986 ISSN-L 2069-721X

Extinderea Muzeului Textilelor ca hub multifuncțional creativ, de educație și de cercetare în domeniul culturii textile

Muzeul Textilelor / Asociația Textile Heritage Preservation împreună cu DC Communication anunță lansarea proiectului „Totul se leagă. Recuperăm cultura textilă tradițională ca artă. Muzeul Textilelor / Asociația Textile Heritage Preservation în Metamorfoză”. Proiectul implică extinderea Muzeului Textilelor ca hub multifuncțional creativ, de educație și de cercetare în domeniul culturii textile.

Scopul proiectului este recuperarea culturii textile tradiționale ca artă și dezvoltarea valorificării creative a bogatului patrimoniu textil românesc pentru beneficiul prezentului.

Muzeului Textilelor funcționează de 9 ani și a acumulat un patrimoniu bogat de piese de mare valoare, a înregistrat progrese semnificative în domeniul cercetării multidisciplinare a textilelor și a extinderii relațiilor profesionale la nivel național și internațional și a implementat importante proiecte muzeale și educative. Toate acestea au pregătit o nouă etapă în dezvoltarea Muzeului Textilelor și în vederea extinderii prezenței sale la nivel național și internațional.

Inițiatorul proiectului este Muzeul Textilelor, din Băița, jud. Hunedoara, România – cu cea mai mare colecție de artă textilă comparată și obiecte asociate din Europa de Est, cu sprijinul DC Communication – agenție de comunicare și fondator al platformei tradițiicreative.org.

Muzeul Textilelor a fost creat de Dr. Florica Zaharia, Conservator Emerit al The Metropolitan Museum of Art, New York, unul dintre cei mai titrați specialiști în cultură și patrimoniu textil la nivel global. Timp de 28 de ani, ea a lucrat la faimosul The Met și 13 ani a condus Departamentul de conservare a textilelor al acestei instituții. Florica Zaharia a fost decorată cu Ordinul Meritul Cultural pentru contribuția sa excepțională la promovarea culturii românești. Ea a fondat Muzeul Textilelor în anul 2017, alături de familia sa. Muzeul are o colecție remarcabilă de peste 14.000 de piese de patrimoniu textil din întreaga lume și instrumentar asociat producției textile tradiționale, fibre, coloranți și o bibliotecă de specialitate – una dintre cele mai vaste și sistematic formate colecții private din Europa.

Proiectului Totul se leagă își propune ca obiective: reconectarea artei textile românești la patrimoniul textil universal, extinderea dialogului cultural din perspectiva identității tradiționale în context internațional și valorificarea patrimoniului textil românesc și a know-how-ului bogat pentru beneficiul prezentului.

Primele linii de acțiune sunt: extinderea și restaurarea Muzeului Textilelor și tranformarea acestuia într-un hub creativ multidisciplinar, extinderea zonei de educație, cercetare și digitalizare și dezvoltarea de programe naționale și internaționale care să intensifice dialogul cultural contemporan plecând de la arta textilă.

plan extindere Muzeu_Textile_nou_2026

*

Muzeul Textilelor din Băița (județul Hunedoara) este singurul muzeu românesc dedicat culturii textile și unic în Europa de Est. A fost fondat în anul 2017 de dr. Florica Zaharia, conservator emerit al The Metropolitan Museum of Art din New York și familia sa. Muzeul este dedicat conservării, cercetării și expunerii patrimoniului textil românesc și cel mondial.

Colecția Muzeului numără peste 14.000 de obiecte textile și instrumentar folosit în producția textilă tradițională, o bogată colecție de referințe alcătuită din fibre, coloranți și o bibliotecă de specialitate. Colecția cuprinde piese din România, estul, centrul și vestul Europei, Orientul Apropiat, India, Asia Centrală, Japonia, China, sud-estul Asiei, Africa, Oceania și America.

Colecția Muzeului este în permanență îmbogățită prin achiziții noi și prin donații primite din țara și din străinătate. Printre cele mai importante donații: The Metropolitan Museum of Art, alcătuită din 1.871 de artefacte, în majoritate costume aparținând la aproape 100 de culturi din jurul lumii (incluzând piese românești); donația din moștenirea Paul J. Smith, New York constând din 274 piese produse de către diferite culturi în jurul lumii; Rodica Ioana Ghilea, artefacte românești; Midori Sato, artefacte japoneze, indiene și americane.

Muzeul are un program bogat de evenimente dedicate textilelor, expoziții tematice, expoziții itinerante, programe educaționale, workshop-uri internaționale dedicate specialiștilor, programe de cercetare, și conferințe.

www.muzeultextilelor.org

 

Sari la conținut