Vineri, 6 februarie | ora 18:00 @ Casa Mincu (str. Arthur Verona nr. 19, București)
Autori: Ruxandra Nemțeanu & Irina Nemțeanu
Invitați: Irina Margareta Nistor, Ana Maria Zahariade, Nicolae Lascu, Paul Drogeanu
Cartea spune povestea unei parcelări apărute în anii ’20 ai secolului trecut, la marginea estică a Bucureștiului, ca răspuns la nevoia de locuințe și ca expresie a unei viziuni urbane coerente. Urmărind evoluția cartierului – de la planurile inițiale la arhitectura caselor și percepțiile de astăzi – volumul construiește o relație fină între oameni, clădiri și memoria locului.
Autoarele, Ruxandra Nemțeanu și Irina Nemțeanu, arhitecte implicate în conservarea și restaurarea patrimoniului contruit, ne prezintă un studiu detaliat al parcelării într-un amplu volum de 376 de pagini. De la configurarea parcelării la începutul secolului trecut, la detalii de organizare a administrațiilor competente și împroprietărirea viitorilor locuitori; de la personalitățile relevante care au contribuit la construirea parcelării, la modul cum a fost privit ansamblul și detaliile punerii în practică; dar și cu informații desprinse din realitate: cum cei ce au trudit și au făcut credite pentru casele lor, au ajuns să fie alungați din propriul spațiu pentru a face loc chiriașilor impuși de stat în timpul regimului comunist; toate și multe altele pot fi descoperite în paginile acestei cărți.
„Să construiești astăzi înseamnă să continui povestea locului, fără să-i rupi firul. Din afecțiune și responsabilitate se naște grija autentică pentru patrimoniul construit.”
— Ruxandra Nemțeanu, Irina Nemțeanu
*
Proiect susținut de Ordinul Arhitecților din România prin Timbrul de Arhitectură.
Proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).
Parteneri proiect: Ruxandra Nemțeanu Birou Arhitectură, ArtGlas, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, Patrimonescu.ro
mai multe detalii aici:
„Parcelarea Călărași de la Bariera Vergului. Străzi cu nume de arhitecți și ingineri”
Revistă / publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii
Articol în cadrul ediției „Toamna 2025 – Vara 2026” / Zeppelin/București/Online












