knauf

revistă online
ISSN 3008-2986 ISSN-L 2069-721X

„ÎN(TOARCEM) CÂNEPA ÎN VIITOR”. Redescoperind o resursă sustenabilă, la intersecția dintre patrimoniu, design contemporan și cercetare aplicată

Expo: 18 iunie – 12 iulie 2025 @ Muzeul Național al Țăranului Român – Sala Tancred Bănățeanu
Vernisaj: miercuri, 18 iunie, ora 17:00
curator: arh. Teodor Frolu

Un proiect cultural conceput de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 și dedicat redescoperirii cânepii ca resursă sustenabilă, aflată la intersecția dintre patrimoniu, design contemporan și cercetare aplicată.

Expoziția de artă documentară „În(toarcem) cânepa în viitor │ Hemp – Back to the Future” va fi prezentată în perioada septembrie – octombrie la Pavilionul României de la Expo 2025 Osaka.

La vernisaj, accesul publicului larg este liber, cu înregistrarea prealabilă a prezenței la adresa de e-mail comunicare@creart.ro

Curatoriată de arhitectul Teodor Frolu, expoziția reunește contribuțiile unor profesioniști de renume din domeniul textilelor și artelor vizuale, printre care dr. Florica Zaharia – conservator emerit al Muzeului Metropolitan de Artă din New York și director al Muzeului Textilelor din Băița, Oláh Gyárfás – artist vizual și designer al brandului PATZAIKIN, precum și artiștii multidisciplinari Dan Vezentan și Dilmana Yordanova.

Structurată în două secțiuni principale, expoziția prezintă atât instalații artistice contemporane și obiecte conceptuale – cum ar fi lucrarea supradimensionată din textil de cânepă recuperată realizată de Oláh Gyárfás, sau „Fus cu zurgălăi”, semnată de Mircea Cantor – cât și o colecție de piese de patrimoniu, inclusiv costume tradiționale, instrumentar de procesare, mostre de țesături și materiale comparative din România și Japonia, selectate din fondul Muzeului Textilelor.

Expoziția include și o componentă audiovizuală dedicată reinterpretării cânepii în designul contemporan. Brandul PATZAIKIN prezintă o selecție din colecția sa realizată integral din cânepă pentru prezența României la Jocurile Olimpice din Tokyo, incluzând instalația centrală – totemul textil PATZAIKIN. Exponatele vor fi documentate multimedia și integrate în prezentarea oficială a Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23 la Pavilionul României la Expo Osaka 2025.

Expoziția de la MȚR reprezintă astfel o etapă esențială de cercetare, testare și conectare cu publicul din România, înainte de prezentarea internațională din această toamnă, la Osaka. Proiectul subliniază angajamentul României față de sustenabilitate și inovație prin valorificarea unui material tradițional într-un context global.

Proiectul cultural conceput de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 este realizat de CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București. Partenerii proiectului sunt brandul PATZAIKIN, clusterul CANEPARO și Muzeul Textilelor – Centru Internațional de Cercetare Textilă. Evenimentul beneficiază de sprijinul Muzeului Național al Țăranului Român și al ICOM – Consiliul Internațional al Muzeelor. Prezentarea internațională a proiectului la Pavilionul României de la Osaka va fi realizată în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe din România.

Accesul la vernisaj este liber. Jurnaliștii și publicul larg sunt invitați să participe la acest eveniment care îmbină patrimoniul și inovația într-o narațiune despre viitorul posibil al unei resurse vechi, dar extrem de actuale – cânepa. Informații suplimentare pe www.rowmania.ro

Sari la conținut