Muzeul Corneliu Miklosi (MX) din Timișoara devine, începând cu 5 iunie, gazda uneia dintre cele mai importante expoziții dedicate arhitecturii contemporane europene. Este vorba despre EUmies Awards 2024, expoziție care reunește cele 40 de proiecte finaliste ale prestigiosului Premiu al Uniunii Europene pentru Arhitectură Contemporană – Mies van der Rohe.
Deschiderea oficială a expoziției va avea loc miercuri, 5 iunie, de la ora 18:00, și va fi marcată de un panel de discuție cu tema „Architecture as an Agent of Change”. La această întâlnire vor participa Ivan Blasi, curator și director al EUmies Awards din partea Fundació Mies van der Rohe, Ramona Chiriac, șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România, Dominic Fritz, primarul Municipiului Timișoara, Cosmina Goagea, arhitectă și curatoare, co-fondatoare Zeppelin Design, Alfredo Lérida, arhitect și co-fondator MAIO Architects din Barcelona, și Daniel Tellman, președintele Ordinului Arhitecților din România – Filiala Teritorială Timiș.
„Arhitectura înseamnă mai mult decât clădirile pe care le construim – ea este o reflecție a istoriei noastre, a valorilor noastre și a speranțelor noastre pentru viitor. În România, am trecut de la un trecut al uniformității și al controlului către un prezent în care arhitectura poate din nou să inspire comunitate, sustenabilitate și frumusețe. Premiul EUmies ne reamintește că arhitectura de calitate este o piatră de temelie a identității europene – conectând oameni, încurajând dialogul și construind un sentiment comun de apartenență.” – Ramona Chiriac, Șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România
Expoziția va putea fi vizitată în perioada 5 – 29 iunie 2025. Publicul este așteptat de miercuri până vineri, între orele 17:00 și 20:00, iar sâmbăta și duminica între 12:00 și 20:00. Lunea și marțea, expoziția va fi închisă. Intrarea este liberă pentru toți vizitatorii.
Printre proiectele prezentate se numără și „Pepiniera. 1306 plante pentru Timișoara”, un demers local recunoscut la nivel european pentru abordarea sa interdisciplinară și impactul urban semnificativ, proiect-reper al Timișoarei – Capitală Europeană a Culturii în 2023. Această prezență confirmă implicarea activă a orașului în dialogul arhitectural european contemporan.
Expoziția este însoțită de o serie de evenimente conexe care adaugă profunzime temelor explorate. Joi, 6 iunie, de la ora 18:00, va avea loc masa rotundă „Legacy of the Nursery. 1306 plante pentru Timișoara”, la care vor participa specialiști din domeniul arhitecturii, peisagisticii și sociologiei. De asemenea, în datele de 12 și 19 iunie, începând cu ora 18:30, vizitatorii sunt invitați să participe la tururi ghidate ale expoziției, organizate de echipa Beta, cu înscriere prealabilă prin formular online.
EUmies Awards 2024 oferă o perspectivă amplă și actuală asupra celor mai relevante contribuții în arhitectura europeană, punând accent pe inovație, sustenabilitate și impactul social al proiectelor. Este un eveniment de referință pentru arhitecți, urbaniști, designeri, dar și pentru toți cei interesați de viitorul orașelor europene.
Coordonate de Fundació Mies van der Rohe cu sprijinul Creative Europe, EUmies Awards reprezintă cea mai importantă distincție pentru arhitectura contemporană europeană. Ele promovează dialogul între arhitecți consacrați și talente emergente, instituții și public, având în centrul misiunii lor sustenabilitatea, inovația și schimbul cultural.
Ivan Blasi, directorul EUmies Awards, este cunoscut pentru dezvoltarea unui discurs arhitectural european viu, experimental și incluziv. Programele sale curatoriale – de la Pavilionul Mies van der Rohe din Barcelona la proiecte internaționale – urmăresc extinderea relevanței sociale și culturale a arhitecturii.
Expoziția este organizată de Fundació Mies van der Rohe și Comisia Europeană, prin programul Creative Europe. Itinerarea la Timișoara este susținută de Beta – bienala de arhitectură Timișoara, un proiect al Ordinului Arhitecților din România – Filiala Teritorială Timiș, realizat în parteneriat cu Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte.
Pentru mai multe informații, accesați: betacity.eu / competition.betacity.eu