Intro
Text: Bogdan Iancu
„Homemade culture. Se joacă cu casa deschisă” este rezultatul absolut remarcabil al unuia dintre cele mai minuțioase și inventive laboratoare de cercetare din peisajul studiilor culturale locale (și nu numai). Informat metodologic de background-ul antropologic și întins suficient de mulți ani în care să poată surprinde (și să fie surprins de) complexitatea și densitatea arhipelagului istoric și global al practicilor aferente homemade culture, demersul lui Jean-Lorin Sterian a depășit cadrele unei antropologii performative, cu un detur extins pe teritoriul culturii materiale domestice. Laboratorul de contaminare reciprocă artă-antropologie bricolat acasă și exportat sau experimentat ulterior în alte contexte locale și globale prin care autorul a avut intuiția (și privilegiul rar) să navigheze prin intermediul rezidențelor a devenit simultan „câmp cultural heteretopic, funcționând ca scenă, câmp de cercetare, agregator social și operă artistică”. Dimensiunea fenomeologică a acestui proiect este punctul de inflexiune atât de necesar în peisajul autohton care să pună în conversație arta performativă și științele sociale.
Un dialog Jean-Lorin Sterian – Nora Romanoff-Schwarzenberg
Jean-Lorin Sterian este artist, scriitor și cercetător. Între anii 2008-2015 a deschis lorgean theatre, primul teatru de sufragerie din România, iar din 2014 a fondat HomeFest, festival de arte performative. care se întâmplă în case și apartamente din București. Versiunea internațională, lorgennale este prevăzută ca un festival itinerant printre orașele Europei. Jean-Lorin Sterian a lucrat ca performer la două proiecte la Bienala de la Veneția, O retrospectivă imaterială a Bienalei de la Veneția (2013) și The Sinthome Score (2015) când a realizat intervenția The parasite socks project (2015). A expus și performat în Zagreb, Viena, Sibiu, Timișoara, București, Veneția. A publicat romanele Lorgean (2007), Whoreshop (2019) și mai multe volume de povestiri și poezii. În 2022 și-a finalizat doctoratul în antropologie, propunând un câmp nou de studiu, homemade culture. Lucrarea a fost transformată într-o carte pentru care a realizat peste 20 de interviuri cu artiști care au găzduit evenimente în casele lor. Unul dintre aceștia este Nora Romanoff-Schwarzenberg, violonistă vieneză care organizează concerte de muzică clasică la ea acasă din 2014. Nora a avut apariții la Musikverein și Konzerthaus din Viena, Salle Pleyel din Paris, Teatro Colón din Buenos Aires și la festivaluri precum Salzburg sau Sommets Musicaux de Gstaad. Din 2019 este profesor invitat la Royal College of Music din Londra și predă la AMP – Academia Internațională de Muzică și Arte Performative din Viena. De asemenea, este inițiatoarea unor proiecte muzicale independente precum PODIUM.festival Mödling și musik:befreit, o serie de concerte gratuite în spații publice din Viena.
Concerte de casă la Romanoff-Schwarzenberg
Nora: Povestește-mi despre tine. Ce faci? Care e misiunea ta?
JL: Cred că pe piatra mea funerară va scrie „homemade culture”. De peste zece ani cercetez adică efectele interacțiunii dintre spațiul domestic și evenimentele artistice. Din 2014 organizez HomeFest și anterior am avut multe evenimente în apartamente și case din diferite orașe.
Nora: Deci orice formă de artă în sufragerie? Sau oriunde în casă?
JL: Da. Chiar și în bucătărie sau baie. Mai ales arte performative — teatru și performance art. Am întâlnit mai rar proiecte muzicale.
Nora: Atunci ai ajuns la adresa potrivită!
JL: Tu cum ai început?
Nora: Mama mea e violonistă recunoscută și profesoară. În anii ’90, primea acasă studenți veniți din fosta URSS. Mai târziu, împreună cu fostul meu partener, am început să organizăm sesiuni de muzică cu prieteni. Totul a crescut organic — aveam mulți prieteni muzicieni și, uneori, cântam și 8-9 ore într-o seară.
JL: 8-9 ore?!
Nora: Da, începeam devreme. Muzică, mâncare multă, băutură — tipic pentru o casă rusească. Apoi a devenit un eveniment lunar.
JL: Cam câți oameni veneau la un eveniment?
Nora: Cam între 60 și 80 de oameni. Dacă nu încăpeau în sufragerie, stăteau prin alte camere. În pandemie am redus numărul.
JL: Ai urmat un format anume?
Nora: De obicei începem cu copiii și studenții mamei. Apoi vin prietenii muzicieni să-și testeze piese sau programe. După accidentul mamei mele, care a incapacitat-o muzical, lucrurile s-au schimbat mult — dar studenții ei încă deschid concertele.
JL: Îmi place ideea asta de teren de joacă pentru artiști.
Nora: Exact. Este despre intimitate, proximitate și libertate. Te simți expus și în același timp susținut. Creează o comunicare unică cu publicul.
JL: Cât de des organizezi evenimente?
Nora: Cam o dată pe lună, spontan. Anunțam pe grupul de Facebook sau făceam un eveniment. Nu ceream bani, poate doar treceam cu o pălărie printre oameni pentru costurile de mâncare.
JL: Au venit și străini în casă?
Nora: Da. Uneori, vara, lăsam ferestrele deschise și intrau oameni de pe stradă. Odată, un vecin venit să se plângă de zgomot și în cele din urmă a rămas să asculte. S-a bucurat foarte mult.
JL: Care sunt trăsăturile principale ale concertelor de acasă?
Nora: Majoritatea interpretărilor sunt improvizate sau în fază de repetiție. Lumea experimentează, publicul e cald, există mâncare, băutură, și, pentru cei care vor, o mică zonă de fumat pe un fel de pod dintre clădiri.
JL: Cum v-ați adaptat în pandemie?
Nora: Am mutat concertele în aer liber, în pronaos-ul unei biserici din cartierul meu. Cu ajutorul preotului, am organizat 30 de concerte în 2020, finanțate parțial din fonduri culturale. Era foarte simplu: muzicieni sub arcadă, public pe esplanadă. Fără PR, doar un afiș în fața bisericii.
JL: Nu te-ai temut că devine prea profesionist totul?
Nora: Am avut o mică criză personală când am realizat că lumea începe să aibă așteptări. Dar farmecul a fost mereu spontaneitatea. Dacă ploua sau dacă un concert se anula, publicul înțelegea. Și uneori magia apărea tocmai din improvizație.
JL: Să revenim la sufrageria ta. Cum arată?
Nora: Avem un pian vechi cu coadă și tot felul de tablouri și obiecte. Am mutat pianul pe latura lungă a camerei, ceea ce a creat o atmosferă de mică sală de concert, deși locul e foarte eclectic.
-
+4
JL: Aveți un nume pentru evenimente?
Nora: Simplu: „Concert de casă la Romanoff-Schwarzenberg”. Uneori anunțam luna și anul, dar nu am ținut o arhivă. Am vreo 40-50 de concerte făcute, multe doar în amintire.
JL: Ați filmat sau fotografiat?
Nora: Avem câteva poze superbe, făcute de fostul meu partener. Am mai făcut și câteva filmări cu telefonul sau live-uri pe Facebook, dar camera schimbă atmosfera și încercam să evităm asta.
JL: Este fascinant cât de extins și totuși invizibil este fenomenul culturii artistice de casă.
Nora: Sigur. E greu să afli despre astfel de evenimente — sunt intime, se răspândesc din vorbă în vorbă. Și tocmai asta le face atât de prețioase.
JL: Exact așa am aflat și eu de concertele tale.
Nora: Odată, în Napoli, am stat într-un airbnb unde gazdele noastre organizau seri de teatru local în sufragerie. Am asistat la un spectacol cu monologuri în dialect. A fost magic. Așa că aceste forme de artă la tine acasă chiar sunt peste tot, dacă știi unde să privești.
JL: Care a fost contextul primei seri de concert acasă pe care ai organizat-o?
Nora: La sfârșitul anului 2017, am întâlnit un violonist de la Filarmonica din Viena, Kirill Kobantschenko. La momentul respectiv, începusem să mă simt destul de frustrată de sistemul academic din domeniul muzicii clasice. A fost o combinație între noroc, între faptul că locuiesc într-o casă care este, de fapt, construită în jurul unui salon mare, și faptul că eu vin dintr-o familie de muzicieni. A fost o idee spontană, n-a fost nimic planificat. I-am spus: „Ai vrea să cânți aici?” El a spus: „Da, sigur, cu cea mai mare plăcere.” I-am invitat pe toți prietenii noștri. Asta a fost prima seară de concert. Era un amestec de studenți și profesori de la Universitatea de Muzică din Viena. Atmosfera a fost absolut magică și cred că am fost la fel de entuziasmată ca și invitații noștri.
JL: Ce crezi că a fost diferit față de un concert normal de sală?
Nora: Ceva despre vibrația camerei, despre prezența caldă și prietenoasă a publicului, ceva despre modul încărcat și emoționant în care a cântat Kirill… În orice caz, seara a avut un impact puternic asupra tuturor. Și când ceva funcționează, simți că trebuie să continui. Așa că am continuat. Nu știam exact cum se face. Totul a fost foarte spontan și natural. În general, oamenii aduceau câte ceva de mâncare sau de băut. Nu ceream bani. Tot ce voiam era să fie un cadru prietenos și o experiență frumoasă pentru toată lumea.
JL: Simți că s-a schimbat ceva de la primele concerte până acum?
Nora: Acum e mult mai organic. Se întâmplă de la sine. Oamenii știu deja ce înseamnă, și mulți dintre ei vor să participe, să ajute, să aducă ceva. Și artiștii sunt mai implicați acum. Prieteni foarte apropiați care sunt muzicieni celebri în toată lumea, cum ar fi Kian Soltani sau Hyungki Joo, mă sună și îmi spun: „Putem veni să cântăm la tine?” Este incredibil.
JL: Ce îți oferă pe plan personal aceste evenimente?
Nora: Am o relație ciudată cu propria mea capacitate de a facilita lucruri. Parcă mă detașez puțin de ceea ce fac. Uneori, simt nevoia să ies din salon, să fumez o țigară și să ascult de afară. Nu știu de ce. Dar personal, primesc o bucurie imensă. Și un sentiment de împlinire și satisfacție, pentru că fac exact ce iubesc, într-un mod care îi face și pe alții fericiți. Mă simt incredibil de norocoasă. Bucuria pe care o văd în ochii oamenilor e o recompensă extraordinară. Este o experiență unică pentru ei. Este minunat. Este frumos. Și este atât de ușor.
JL: Da. Și da, și nu. Este ușor pentru oamenii care sunt pasionați de această nișă. Pentru alții ar fi un chin să organizeze concerte acasă, fără bani sau fără alt gen de recompense.
Nora: Da, ai dreptate. Dar hai să spunem că avem acest privilegiu de a putea face asta și funcționează bine.
JL: La începutul conversației noastre, m-ai întrebat despre misiunea mea — și mai devreme ai folosit tu însăți cuvântul „misiune”. Cum ți-ai descrie tu misiunea, acum că activitatea asta a devenit o parte așa de importantă a vieții tale?
Nora: Simt că mi-a dat un sens. Eu sunt a patra generație de muzicieni clasici în familia mea. Am experimentat întreaga „linie” a muzicii clasice, de la vârf la rădăcini. Acum fac parte din rădăcini. Și totul a pornit de la concertele de acasă. Atmosfera înseamnă mult pentru mine. Am crescut într-un mediu în care a invita oameni împreună și a împărtăși muzica era ceva natural. Acum, casa mea a devenit un pic mai mult decât o casă.
JL: Nu cunosc foarte bine ospitalitatea vieneză, dar presupun că evenimentele tale de acasă nu sunt tocmai obișnuite.
Nora: Există o tradiție veche a muzicii de salon în Viena. De obicei, oameni bogați invitau muzicieni să cânte sau muzicienii organizau saloane pentru alți muzicieni. A fost, de exemplu, o femeie-impresar care organiza seri de muzică și artă împreună — invita câte un artist să cânte și un pictor să expună. Dar era un cerc foarte select.
JL: În Viena?
Nora: Da. Dar eu am crescut într-o bulă rusească. Ospitalitatea noastră vine de acolo. Când oamenii intră în casa noastră, simt că au ajuns pe altă planetă. Deschiderea și ospitalitatea sunt ceva unic aici, sigur.
JL: Cum vezi lucrurile după atâția ani? Ce s-a schimbat?
Nora: Acum concertele chiar se întâmplă de la sine. Recent, prieteni celebri în lumea muzicii m-au sunat și mi-au cerut să cânte la noi. Am schimbat puțin formatul — acum le cer invitaților să aducă mâncare sau băutură, ca să avem mai puțin de muncă și să putem organiza mai multe concerte. De asemenea, am schimbat ora, facem după-amiază, ca să poată veni și copiii. Vreau să reinstalez o regularitate a concertelor de casă. Cred mai mult ca niciodată că artiștii au nevoie de astfel de spații la fel de mult ca publicul. Intensitatea, apropierea de muzicieni – împreună creează ceva extraordinar — o bucurie umană incredibilă. Este esențială pentru sănătatea noastră emoțională și pentru relațiile dintre oameni. Și cred că depășește pereții casei, pentru că, fundamental, ușile noastre sunt deschise. Sper să mențin acest spirit viu și să-l las să vibreze în toate celelalte lucruri pe care le fac în viața mea muzicală. Sunt foarte fericită unde m-a adus asta. Fiul meu, Jascha, are acum șapte ani. Primul lui concert de casă a fost când avea doar trei luni. Acum începe să cânte la pian. Și o să continui să organizez aceste concerte atâta timp cât îmi va fi posibil.
Cartea:
„Homemade Culture. Se joacă cu casa deschisă”
Editura Litera, 2025
Autor: Jean-Lorin Sterian
496 pagini, copertă broșată
Poate fi comandată pe site-ul editurii, aici.
