Rockwool - fabricat in Romania

revistă online
ISSN 3008-2986 ISSN-L 2069-721X

„Păsări din jurul nostru”, cu Tomáš Šenkyřík, la SONIC FUTURE RESIDENCIES #5

SEMI SILENT lansează a 5-a ediție a programului de rezidențe SONIC FUTURE RESIDENCIES. Dedicat cercetării și creației în domeniul sonor, acesta invită artiștii să exploreze dialogul dintre sunetele naturale și sunetele umane specifice zonelor rurale, dar și al unor zone urbane hibride. Această ediție a programului cuprinde rezidențe individuale, ateliere de creație sonoră și documentară, prezentări de artiști, sesiuni de ascultare și tot atâtea instanțe în care ascultarea și înregistrarea sunetelor naturii – și a vieții în general – devin unelte de cunoaștere, de afirmare sau de formulare de noi relații cu spațiul natural.

SONIC FUTURE RESIDENCIES se deschide cu două sesiuni de ascultare propuse de artistul ceh Tomáš Šenkyřík, etnomuzicolog și compozitor cu sunetele naturii din perspectiva ecologiei acustice.

PĂSĂRI DIN JURUL NOSTRU

  • 19.04, ora 19, la Centrul Ceh – București (Str. Ion Ghica 11) – sesiune de ascultare și o discuție despre field recording și ecologie acustică
  • 20.04, ora 5.30, o audiție colectivă a corului păsărilor din Parcul Natural Văcărești (înscrieri la contact@semisilent.ro)

Tomáš Šenkyřík a studiat muzicologie și estetică, iar din 1999 până în 2008 a fost etnomuzicolog la Muzeul Romilor din Brno. În prezent, este viceprimarul satului Židlochovice din Moravia, unde locuiește împreună cu familia sa. A lansat mai multe albume cu fosta sa trupă și compune muzică electroacustică. În prezent, principalul său interes sunt înregistrările de teren a peisajelor sonore naturale. Tomáš Šenkyřík este membru fondator al Central European Network for Sonic Ecologies.

Ediția 2024 este organizată de Asociația SEMI SILENT în parteneriat cu Centrul Ceh, Asociația Parcul Natural Văcărești, Institutul Cultural Italian, Asociația Interzona, Radio Papesse, Lucia Festival, Institutul Francez și Fundația Ștefan Câlția. Proiect cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Coordonatoare proiect: Anamaria Pravicencu
Graphic design: Claudia Pascu
Fotograf: Petre Fall

soundscape.cz

tomassenkyrik.bandcamp.com

skupina.bandcamp.com/album/slav-k

skupina.bandcamp.com/album/hrkl-vka

FB event

semisilent.ro

Sari la conținut