Rockwool - fabricat in Romania

revistă online
ISSN 3008-2986 ISSN-L 2069-721X

65 de seri de film și artă contemporană la a treia ediție a Festivalului Eforie Colorat

Desfășurat în perioada 3 iulie – 10 septembrie 2023 în Grădina de Vară din Eforie Sud, Festivalul Eforie Colorat reunește peste 200 de evenimente, proiecții de film, concerte, vernisaje de artă contemporană sau ateliere organizate de misiuni diplomatice partenere sau de Muzeul Național de Artă al României.

Programul începe, în fiecare seară, de la ora 19.00, iar intrarea este liberă.

Unde altundeva decât în vacanță, pe malul mării, suntem mai dispuși să visăm?” – Alexandru Solomon, regizor și scenarist.

Lansat la TIFF, road-movie-ul documentar “Arsenie. Viața de apoi”, cel mai nou film semnat de Alexandru Solomon, va fi proiectat, în prezența autorului, la Eforie Sud înaintea premierei oficiale, programată în toamna acestui an.

O aventură interactivă prin universul variat al artelor contemporane

Dezvoltat în parteneriat cu institute culturale europene, misiuni diplomatice și festivaluri de film internaționale, festivalul Eforie Colorat propune zilnic, pe durata celor două luni de vară, filme, concerte, dezbateri, vernisaje, ateliere și acțiuni de ecologizare, evenimente gândite pentru a șterge barierele dintre artiști și mulțimi și granițele dintre spațiile de expunere convenționale și spațiul public. Este primul festival de artă contemporană de la Marea Neagră, un eveniment care aduce sub lumina reflectoarelor forme de expresie artistică moderne și experimentale. În programul acestei ediții au fost incluse expoziții de artă contemporană, expoziții de fotografie, instalații interactive, instalații ecologice, spectacole de teatru, proiecții de filme, concerte, artist talk sau pictură murală, printre multe altele.

Eforie Sud încearcă altceva… Așa cum am absorbit mesh-uri cu reclame la păcănele, parfumuri sau bijuterii, cred că putem – și chiar e mai indicat – să absorbim niște manifestări artistice” – Robert Orbert, artist vizual

Grădina Cinemascop din Eforie Sud își reia misiunea de a arăta filme bune pe toată durata verii. În fiecare seară, până la sfârșitul sezonului, sunt programate proiecții în aer liber ale celor mai interesante producții actuale, de la succese de Hollywood, la filme europene, documentare, scurt metraje sau filme experimentale. În fiecare seară de marți, secțiunea CineShort, dezvoltată în parteneriat cu Short Film Breaks, aduce în fața publicului cele mai interesante scurtmetraje ale momentului. Filmul clasic e rege în fiecare miercuri, în secțiunea RetroCinema, iar cel documentar în secțiunea Kinedok. Serile de joi sunt rezervate poveștilor copilăriei, care au și mai mult farmec la Marea Neagră. Secțiunea CineKids va încânta familiile cu cele mai apreciate animații, de-abia scoase din cutiuța fermecată cu povești. Zilele de vineri și sâmbătă sunt dedicate filmului european, iar secțiunea CineHit propune, în fiecare duminică, blockbustere internaționale.

 

Gradina Cinemascop_fotocredit_alexandra dumitrescu

 

 

Un punct important în programul verii este proiecția, în avanpremieră, a celui mai nou film al regizorului Alexandru Solomon, un road movie documentar care merge pe urmele lui Arsenie Boca. Este un fel de pelerinaj pus în scenă de un regizor care-și asumă o perspectivă sceptică. Pelerinii și regizorul refac miracole atribuite părintelui, le dezbat și se confesează. Prin ochii acestor personaje, filmul surprinde, de fapt, modul în care se reflectă societatea românească în legenda părintelui Arsenie Boca, o poveste care – spun autorii – umple, de fapt, golul lăsat de deziluziile ultimilor 30 de ani. Proiecția va avea loc, în prezența echipei, pe 25 august 2023 și va fi urmată de o sesiune Q&A.

 

poster_arsenie._viata_de_apoi

 

Așa cum spune și titlul, filmul vorbește despre cum se vede societatea românească prin oglinda icoanei lui Arsenie Boca, deci nu este un portret sau o biografie a omului. E un film despre viața lui de apoi printre noi. Și despre cum, în această icoană (sau icon?) – cu zecile ei de chipuri -, se reflectă aspirațiile, necazurile și frustrările oamenilor printre care trăim. Mă bucur foarte mult că filmul va fi proiectat la Eforie Colorat, într-o grădină de vară la malul mării. Pentru că icoana lui Arsenie este ea însăși una viu colorată, enigmatică și plină de contradicții. Ea promite tot felul de lucruri; și unde altundeva decât în vacanță, pe malul mării, suntem mai dispuși să visăm, dar și să ne resetăm un pic viața, să ieșim din rutina încrâncenată și deseori irațională a existenței de zi cu zi din restul anului?” – Alexandru Solomon.

Ateliere organizate de Muzeul Național al României. MNAR aduce culoare pe litoral și invită publicul la o serie de ateliere de pictură.

Artă contemporană și concerte. Expoziții de artă contemporană vor fi vernisate pe toată durata verii la Eforie, un program dezvoltat în parteneriat cu Galeria E T A J artist run Space din București, dar și cu instutele diplomatice partenere sau cu centre culturale locale. Programul verii include și câteva expoziții de fotografie, de la artă publicitară spaniolă, la o suită de declarații vizuale press cartoons despre războiul din Ucraina. Programul este îmbogățit de sesiuni performative, momente artist talk – la care vor participa personalități ale momentului, printre care Reka Csapo Dup, Darie Dup, Mugur Grosu sau Lumi Mihai. Recitalurile de poezie sau expozițiile de fotografie întregesc oferta culturală a ediției, alături de seri cu muzică experimentală și alternativă.

 

 

Invitat special este, anul acesta, Faust Live Band, o trupă cu muzicieni desăvârșiți, de la Adi Neacsu (bass) și Lucas Contreras (chitara), la Horia Stanciu (tobe) și Denis Negulescu (DJ).

Faust x Live Band_CC Faust

Cât despre Faust.. un muzician rebel, care a trecut printr-o serie de trupe interesante, de la Subcarpați și Celula de Criză, la U.N.D.E și sr71, înainte de a imagina o nouă formulă de show, un proiect cu influențe jazz, soul, funk, hip-hop și drum and bass.

MUZEUL LITORALULUI. Reabilitarea Arhivelor Carmen Sylva. Lansat anul trecut, proiectul interdisciplinar Arhivele litoralului continuă și anul acesta să-și spună poveștile. Sunt istorii despre jocurile de pe plajă din anii 1960-1970, “când spațiul era cumva mai vast, mai neîngrădit, când puteai să fugărești mingea pe nisip de capul tău, fără să te întâlnești cu nimeni. În întâlnirile de peste an s-a povestit despre anii de viscol năprasnic, când îngheța marea, despre invaziile de străini, nemți, suedezi cărora copiii se grăbeau să le care bagajele. S-au spus povești despre veselia din restaurante și despre nopțile cu dans și clar de lună. Sau despre fotografii sezonieri care, odată cu deschiderea sezonului, își făceau veacul pe faleză, în preajma teraselor, la cazino”. Toate acestea, alături de fotografii vechi, din colecții particulare, vor deveni, până la finalul acestui an, primul muzeu digitalizat al litoralului românesc.

Eforie Colorat pentru copii. Pe lângă filmele de animație, copiii sunt așteptați la Grădina Cinemascop în fiecare zi, cu spații de joacă, mese de ping-pong, lego sau fussball, printre multe altele. Părinții au la dispoziție și o bibliotecă pop-up, cu titluri hot, rupte din arșița verii, dar și o zonă de merch cu tot felul de surprize.

Cea mai veche stațiune de pe litoralul românesc mizează pe cultură în procesul de reabilitare. Deschidem spații alternative, în care comunitățile creative își întâlnesc publicul și folosesc arta și dialogul ca modalități de chestionare a societății. Este o încercare de a vorbi despre simplitate și natură într-o eră în care tehnologia schimbă totul, de la rolul și sensul actului artistic, la materia sensibilă cu care acesta operează.”. – Emil Cristian Ghiță, co-organizator al festivalului

Festivalul debutează marți, 3 iulie, de la ora 19:00, cu spectacolul de teatru “Ultimul Clopoțel”, susținut de elevii Liceulului local “Carmen Sylva”. Urmează vernisajul instalației “Inflatable Concrete” | Mircea Modreanu | Etaj on Wheels. Seara continuă cu o proiecție de scurtmetraje Short Film Breaks.
“Vorbim despre revitalizarea spațiilor culturale abandonate și despre modelele de bune practici necesare dezvoltării locale”

 

Eforie Sud_Credit Foto_Eforie Sus*Eforie Sud – credit foto: Eforie Sus

Litoralul este, poate, cel mai vulnerabil punct în fața viziunilor comerciale. Grăbite să exploateze cele trei luni cu soare dintr-an, orășelele de la Marea Neagră se transformă într-un mozaic de bunuri de consum, în timp ce natura însăși devine pentru mulți un simplu decor instagramabil. Calitatea ofertei sezoniere este pusă adesea în discuție de cei care și-ar dori alternative în fața tumultului turistic sezonier. Eclipsate în viteza estivală, legendele locului își așteaptă rândul la celebritate.

Puțini mai știu că Eforie Sud, în trecut denumită Carmen Sylva, este, de fapt, prima stațiune de pe litoralul românesc, un loc imaginat cândva cu gust și cu o preocupare deosebită pentru estetică, construit de cei mai buni arhitecți ai vremii, pentru a atrage oaspeți din protipendada europeană. La începutul secolului, Eforie Sud era una dintre cele mai vizitate stațiuni din Europa, căutată de artiști și scriitori interesați de relaxare, terapii marine, cazinouri sau săli de bal. Alături de alte centre cu tradiție de pe litoral, Eforie Sud a rămas un loc marginalizat, aproape abandonat în cursul aventurii consumeriste. Neglijat în ultimele decade, orașul și-a afirmat identitatea prin același arsenal de artefacte insolite care clădesc, în fiecare an, lumea efemeră care urmează să fie devorată sub semnul exaltării sezoniere: colaci de plastic, inorogi, flamingo, dragoni, rățuște, rechini, peștișori, umbreluțe, hamsie la grătar, nămol, piscină sau shaorma.

 

Eforie Sud_Fotocredit Eforie Sus1*Eforie Sud – credit foto: Eforie Sus

 

Festivalul Eforie Colorat a început, în 2021, prin a reda comunității un centru uitat, fosta Grădină de Vară Cinemascop, cândva cel mai mare spațiu cultural de la Marea Neagră. Un loc părăsit și deteriorat în cursul ultimelor decade și-a recăpătat identitatea de centru cultural și spațiu de întâlniri comunitare. Ecranul – cel mai mare de pe litoral – și-a reluat și el o misiune veche, aceea de a arăta filme bune întreaga vară.

Apărut din necesitatea de a oferi o alternativă într-un sector dominat de oferte comerciale, festivalul Eforie Colorat și-a asumat misiunea de vector comunitar, vorbind despre revitalizarea spațiilor culturale abandonate și despre modelele de bune practici necesare dezvoltării locale. Comunitățile de aici mizează pe efectele unora dintre cele mai generoase concepte contemporane, de la ecologie, exploatarea etică a potențialului turistic și dezvoltare sustenabilă, la egalitate de șanse sau oportunități de creștere prin cultură. Un festival important stimulează dezvoltarea unei comunități. Mai ales pentru că devine o destinație, un punct de întâlnire pentru artiști, pentru formatorii de opinie sau pentru public. Un mare festival poate stimula turismul local, generând creștere economică prin consumul înregistrat în industria ospitalității. Beneficiază de un astfel de eveniment restaurantele, magazinele și alte afaceri locale. De asemenea, un festival își asumă, de regulă, și misiunea de a susține cultura și arta locală, promovând patrimoniul cultural și natural al zonei și contribuind la creșterea vizibilității și reputației stațiunii” – Alexandra Dumitrescu, reprezentant al Asociației Forumul Artelor Vizuale, organizator al festivalului.

Eforie Colorat. Festivalul Eforie Colorat a fost lansat, în anul 2021, ca un program cultural complex, dedicat atât turiștilor și membrilor comunității locale, cât și comunității artistice sau grupurilor de ecologie la nivel național. Cu toții au la dispoziție, anual, o serie de rezidențe creative și educative la Eforie Sud. Organizat de Asociația Forumul Artelor Vizuale, în parteneriat cu Centrul Ceh, Primăria Orașului Eforie și Radef România Film, programul Eforie Colorat își propune revitalizarea spațiilor culturale de la malul Mării Negre prin artă contemporană. Festivalul este o platformă de dialog pentru comunitatea artistică, decidenții din administrațiile locale și centrale, sau pentru grupurile activiste. Este un efort comun de a formula soluții actuale de reabilitare și dezvoltare, pentru a-i oferi stațiunii Eforie Sud o alternativă în oferta culturală și încă un motor de dezvoltare.

Echipa:

Fondatori: Emil Cristian Ghiță și Alexandra Dumitrescu | Curator: Raluca Oancea Nestor | Grafică: Andrei Turenici | Fotografie: Alexandra Dumitrescu | Comunicare: Evantia Barca | Social Media: Ana Maria Stroie | Logistică: Ionuț Cosmin Idu | Proiecție: Theodor Sârbu | Voluntari: Andreea Solba, Cristina Idu, Andrei Stupariu

Participarea la toate evenimentele programate în cadrul festivalului este gratuită.

EFORIE COLORAT

Organizat de Asociația Forumul Artelor Vizuale
Proiect susținut de Kaufland România
Parteneri:  Primăria Orașului Eforie, Radef Romania Film, Liceul Carmen Sylva din Eforie Sud, Centrul Ceh București, Institutul Francez, Ambasada Spaniei în România, Ambasada Suediei în România, Centrul Cultural Turc Yunus Emre Constanța, Short Film Breaks, Educab România, E T A J on Wheels, E T A J artist-run Space, Animest, Kinedok, Muzeul Național de Artă al României
Sponsori: Europart Trading, Diesel Mecanica, Azuga, Croco Biscuiți, Policolor, Gust Oriental, Red Rose Residence, Kafmet Construct, Eco Fire, Buzz Events, Casa cu Smochin

eforiecolorat.ro

Sari la conținut