Rockwool - fabricat in Romania

revistă online
ISSN 3008-2986 ISSN-L 2069-721X

Patosfera – premiera stagiunii la Centrul Național al Dansului București

„Patosfera” este o explorare artistică a emoțiilor și paradoxurilor care ne înconjoară și ne definesc ca ființe umane. Coregrafa Mădălina Dan ne propune o viziune descentrată, proprie viziunii ecologice, unde supraviețuirea este interdependență.

Spectacolul este inspirat de iridescență, clasele de fitness, cosmologie, muzică trap, studiul furnicilor, studiul afectelor, spațiul urban si tehnologie. Toate acestea se îmbină într-o compoziție în care individualitățile și subiectivitatea afectivă formează un corp extins.

Patosfera este un compus descompus și recompus de realități care se dilată și se contractă în funcție de pulsațiile vieții care se amestecă în cele mai mici crăpături din jurul nostru. O sferă a patosului emotiei, creată prin mișcare, dans, sunet, text, imagine, asemenea orașului și apei care curge prin el.

Mădălina Dan este coregrafă și performer, una dintre creatoarele consacrate în dansul contemporan din România, activă pe scenele internaționale, dar și foarte prezentă și implicată în contextul coregrafic local, în care investește cu generozitate timp, energie și cunoaștere. Artista creează conținuturi complexe și metodologii sofisticate de lucru pe care le împărtășește în contexte care devin spații de comunicare, fiind un adevărat explorator și conector între oameni, colective și idei.

Este absolventă a Liceului de Coregrafie „Floria Capsali” din București și a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală și Cinematografică din București – secţia Coregrafie; tot la UNATC a absolvit și un master în scriere dramatică. Între 1998 și 2003 este membră a companiei de dans „Oleg Danovski” din Constanţa. Între 2014-2016 a studiat în Berlin la HZT (Hochschulübergreifende Zentrum Tanz Berlin) în programul masteral SoDA (Solo/Dance/Authorship). În 2015 primește Premiul CNDB, iar în 2016 este Artistă asociată a Centrului Național al Dansului București.

Lucrările sale au fost prezentate la Springdance Festival Utrecht, Balkan Dance Platform – Novi Sad, eXplore Dance Festival – București, Temps d’Images – Cluj, SouthBank Center & Chisenhale Dance Space – Londra, Fabrik Potsdam, Hebbel am Uffer – Berlin, TanzFabrik-Berlin, Tanzquartier Wien, Dance Theater Workshop – New York, Firkin Crane-Cork, Alta Theater – Praga, Art Stations Foundation – Poznan, Sophien Saale – Berlin, FFT Düsseldorf, Impulse Festival- Mulheim, Lyon Dance Biennale, Schauschpiel Leipzig, Hellerau – Dresda, Bozar- Bruxelles, etc.

Premiera: 5 mai
Următoarele reprezentații: 8 și 21 mai.

Concept, direcție artistică: Mădălina Dan
Coregrafie în colaborare cu dansatorii/performerii: George Pleșca, Georgeta Corca, Mariana Gavriciuc, Nanci/Cristian Nanculescu, Virginia Negru.
Text și dramaturgie în colaborare cu: Mihaela Michailov
Sound design și compoziții muzicale: Denis Bolborea, Cătălin Diaconu
Set/video design: Alina Ușurelu
Costume: Ioana Surdu (Noir Morphosis)
Light design: Marius Costache
Asistență: Georgia Măciuceanu

Producția: Centrul Național al Dansului București, 2023
Proiect co-finanțat de AFCN-Administrația Fondului Cultural Național.

*Fb event

cndb.ro

Sari la conținut