Chiar înainte de sărbătorile de Paște, pe 14 aprilie, va avea loc la Art Machine, automatul de tip vending machine inițiat de gruparea artistică Pastila Roz și amplasat în București, în Cărturești Parklake, vernisajul seriei de cartoline Color it yourself! a artistului Olimpiu Bandalac. Colecția de 100 de lucrări de artă originale aduce publicului amator de artă contemporană în format neconvențional 100 de mini-cărți de colorat, numai bune de dăruit, până pe 27 aprilie.
Olimpiu Bandalac este un artist vizual, realizator video și regizor de film de animație care trăiește și lucrează în București. Din 1980 expune desen, pictură, instalație, fotografie, film experimental și de animație. Interesul său este legat de temele perene ale artelor vizuale: portretul artistului la diferite vârste, timp/mișcare, istorie, eco-art. Începând cu 2019 este implicat în educație artistică – oferind cursuri de desen, culoare, modelaj copiilor din mediile defavorizate, și cursuri de multimedia la UNARTE, București.
Activitatea sa artistică este recunoscută în domeniul artelor vizuale și animației iar de-a lungul timpului a primit numeroase premii pentru activitatea sa, printre care: în 1982 – Certificat de Merit (operă colectivă) la Festivalul Internațional al Filmului – Chicago, SUA, între 1982 – 1989 – șapte premii naționale pentru film de animație (între ele: „Cupa de cristal”, Premiul UCIN pentru film de animație), în 1998 – Premiul Uniunii Artiștilor Plastici pentru Foto-Video-Performance, București și în 2015 – Premiul Revistei ARTA.
Lucrările sale se află în colecții publice (MNAC București, Muzeul MARE București, Muzeul de Artă Brașov, Muzeul de Artă Cluj-Napoca, Kunsthalle Nürnberg – Germania, State University Museum São Paulo – Brazilia) și în colecții private.
Proiectul Art Machine încurajează consumul sănătos de artă prin punerea în contact direct a artiștilor cu publicul larg. Art Machine creează o oportunitate unică de a achiziționa lucrări originale de artă, într-un format și la un preț accesibil, în același timp oferind expunere și susținere financiară artiștilor implicați în proces. Din iulie 2020, a pus la dispoziția publicului 44 de serii de lucrări originale de la artiști.
“Art Machine este un automat de tip vending machine care distribuie lucrări de artă originale în schimbul sumei de 10 lei. Fiecare lucrare a fost desenată de un artist și poartă cu ea amprenta personală. Este practic o carte de vizită a artistului creată doar pentru voi. În acest fel vă încurajăm să începeți propria colecție de artă și poate chiar să schimbați între voi lucrările care vă plac. Artă ține și de plăcere, iar, în timp, colecțiile pot deveni o oglindă a gustului personal.”, spun inițiatorii proiectului.