Text: Cătălina Frâncu
Foto: Roberta Curcă
Eram în Paris, aproape de Quai de la Marne, și am intrat cu partenerul meu, Teodor, într-un supermarket să-mi iau zilnice (absobante subțiri, pentru flux ușor, de obicei folosite pentru zilele de după menstruație); am intrat vorbind audibil, în română, și ne-am dus către rafturile de igienă, ne-am plimbat și pe la patiserie, am trecut și pe la chipsuri și, după ce am plătit, am dat să ieșim. Paznicul s-a așezat cu picioarele depărtate în fața mea și mi-a spus: „Ouvre le sac!” (nici măcar „ouvrez,” să nu mai zic de „s’îl vous plaît”). „Mais…” spun eu, deschizându-l. „C’est quoi, ça?” întreabă scoțând pachetul de zilnice din ghiozdanul meu. „Non, non, non: ça — c’est cher!” adaugă, fluturându-l spre zona de casierie.
„Et, en plus, payé! Chauvin!” zic, smulgându-i-l triumfătoare, cu bonul în mână, în drum spre ieșire. Mereu m-a surprins cum în franceză știu mereu ce să zic într-o ceartă.
Absorbantele nu sunt numai scumpe, de multe ori inaccesibile, ci sunt și rușinoase, împreună cu menstruația, pentru care stau simbol. Deși e o realitate pentru mai mult de jumătate din planetă, menstruația, împreună cu facilitățile urbane pentru gestionarea ei (toaletele) sunt exilate în eter spre ne-numire. La fel cum sunt și străzile cu nume feminine.
Roberta Curcă, într-un gest radical de joacă cu bidimensionalitatea aparentă a solului (dimensiune rar explorată de arhitecți) aduce în spațiul urban — în Parcul Stadion din Timișoara, în cadrul BETA — rușinea generațiilor anterioare și o transformă în sursă de putere pentru persoanele care menstruează în speranța că imediat vor urma și alte gesturi de reprezentare în spațiul public, către o societate mai blândă.
Un cerc trasat în jurul unei furnici pe o foaie de hârtie perfect lisă o împiedică să-i depășească conturul; ar putea rămâne acolo până se scofâlcește de sete, într-o disperare desenată cu creionul. Un elefant ținut în lanț de mic, merge, odată eliberat, tot în cerc, parcurgând infinit aceeași circumferință pe care i-a permis-o distanța față de stâlp, ca un compas sârguincios cu centrul lipsă. Copiii săraci cu prieteni bogați au șanse mai mari de a-și depăși clasa socială la maturitate. Oamenii care arată ca tine și fac lucruri extraordinare te fac să crezi că ai putea și tu. Iar absorbantele din pavajul Robertei ne fac să ne ridicăm privirea din pământ cu sentimentul că suntem ființe mai puțin extraterestre.
*Roberta Curcă: „Lucrarea inițială a fost realizată pentru expoziţia din 2015 „Discriminări urbane” de la Victoria Art Center din Bucureşti și se află în prezent în colecţia Muzeului de Artă Recentă MaRE din Bucureşti. Pentru Another Breach in the Wall, pavelele din beton sunt reproduse într-un număr mai mare şi amplasate ca pavaj permanent în Parcul Stadion din Timişoara.”
Revista Zeppelin #168 (iarna, 2022 – 2023) cu tema Sol, subsol e disponibilă în librăriile Cărturești, Inmedio și Relay sau poate fi comandată online aici.
Sau puteți opta pentru un abonament extrem de avantajos, care să o includă – aici.
Râmânem la înălțime, împreună.
