Cum putem face împreună o școală de arhitectură?
Autori: Irina Tulbure, Cristian Bădescu
Este foarte greu de rezumat un proiect cu ambiții mari, prevăzut a se desfășura în doi ani, la care au colaborat mai bine de 30 de profesori și cam tot atâția studenți plus alți și alți oameni minunați care s-au alăturat pe parcurs proiectului. Cu toate acestea, textul care urmează încearcă să creioneze ideile principale care au conturat proiectul și modul în care s-a desfășurat acesta.
Purtând numele simbolic al graniței triple între România, Serbia și Ungaria, proiectul Triplex Confinium reprezintă un parteneriat strategic ERASMUS+ având ca miză încercarea de a aduce un aport concret pentru îmbunătățirea învățământului de arhitectură. Una din coordonatele importante ale proiectului a fost ancorarea în spațiul Euroregiunii DKMT (Dunăre-Criș-Mureș-Tisa). Având educația de arhitectură drept element central, iar transdisciplinaritatea drept una dintre mizele proiectului, parteneriatul a cuprins cinci echipe provenind din școli de arhitectură de dimensiuni diferite (Facultatea de Arhitectură și Urbanism, Universitatea Politehnică din Timișoara, Facultatea de Arhitectură, Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu București (România); Universitatea din Novi Sad (Serbia), Facultatea, Universitatea de Tehnologie și Economie din Budapesta și Departamentul de Arhitectură, Facultatea de Inginerie, Universitatea din Debrecen (Ungaria), o echipă a Facultății de Sociologie, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca(România) și o echipă a Facultății de geografie, Universitatea “St. Kliment Ohridski” din Sofia (Bulgaria). (https://triplex-confinium.eu)
Regiunea Banatului a fost anume terenul de cercetare al proiectului; o regiune supusă în timp unor transformări politico-administrative generatoare la rândul lor de schimbări economice și sociale profunde. Divizarea Banatului între România, Serbia și Ungaria, cu un secol în urmă, a generat o fractură în miezul unei comunități multietnice bine stabilizate. Straturi ulterioare de istorie – perioada socialistă și post-socialistă – au transformat la rândul lor teritoriul, locurile, orașele și oamenii. Arhitectura recentă și contemporană (și pozițiile diferite față de patrimoniul arhitectural) reprezintă martori concreți ai transformărilor istorice. Alegerea acestei regiuni ca teren de studiu reverberează deopotrivă cu contextul prezentului imediat, și anume, atât Novi Sad cât și Timișoara au fost alese drept capitale culturale Europene în 2021, respectiv 2022.
Unul dintre punctele de pornire ale proiectului a fost ideea că școlile de arhitectură locale sunt cele care în a căror misiune stă deschiderea și promovarea la nivel regional de soluții și modele de lucru care să se opună condiției arhitectului de simplu furnizor de servicii, subordonat investițiilor private speculative. De aceea, obiectivul principal al proiectului Triplex Confinium a fost propunerea unui curriculum pentru un curs de master în învățământul superior de arhitectură, menit întocmai a crea premisele unei astfel de abordări în practica de arhitectură. În acest scop, cei implicați au fost preocupați pe de o parte de formularea unui demers teoretic coerent pentru un astfel de program și totodată au testat (prin școlile de vară) atât mai multe metode de predare cât și posibilități de colaborare între discipline și școli. În această încercare, una dintre căutările principale în formularea noului curriculum a fost cea de a aduce completări acolo unde diferitele variante ale învățământului de arhitectură din regiune dovedesc lipsuri și neconcordanțe cu nevoile mediului profesional. O miză punctuală a proiectului a fost orientarea către modul în care universitățile partenere abordează problema spațiilor transnaționale și impactul granițelor naționale asupra dezvoltării comunităților din zonele de graniță.
Cum s-a întâmplat?
Demarat în 2019 și încheiat în 2022, proiectul s-a confruntat direct cu efectele pandemiei Covid. Acestea s-au adăugat complicațiilor inerente generate de discrepanțele dintre diferitele metode de lucru și abordare ale partenerilor principali. În ciuda acestei stări de fapt, cercetarea în profunzime a regiunii Banatului, explorarea directă și înțelegerea atentă a problemelor concrete locale au fost considerate componente fundamentale ale proiectului. Așadar ceea ce a urmat a fost mai curând o reorganizare și o adaptare a diverselor activități propuse și nicidecum transferul complet în mediul online.
Concursul Think Brick a fost însă unul dintre elementele neprevăzute inițial, care a avut pe de o parte un rol mediator, echilibrând diversele nepotriviri dintre școlile participante, și, pe de altă parte, rolul de a deschide interesul unui număr cât mai mare de arhitecți (studenți și nu numai) asupra regiunii și demersului propriu-zis al proiectului. Alcătuirea juriului de concurs a urmărit același tipar: al mixității disciplinare, al componenței internaționale și al legăturii cu reprezentanții locali, din juriu făcând parte: Pál Gyürki-Kiss (arhitect, Ungaria), Ștefan Ghenciulescu (arhitect, România), Dejan Mitov (arhitect, Serbia), Kliment Naydenov (geografie economică, Bulgaria), Sergiu Dema (directorul Casei de Cultură din Jimbolia), Dominika Tihany (peisagist, Ungaria), Florin Poenaru (sociolog, România). Toate informațiile referitoare la concurs se găsesc publicate pe site-ul dedicate proiectului: https://triplex-confinium.eu/ro/competition/.
Revizuirile succesive ale conținutului, discuțiile asupra relațiilor dintre acestea, testările de colaborare între școli și discipline s-au concretizat în final în propunerea unui curriculum, intenționat a se fi adaptat intereselor regionale și cu potențialul de a crea, printr-un ipotetic program de studii bazele unor rețele de profesioniști bine pregătiți.
*Școala de vară de la Jimbolia: Apa ca instrument generator de patrimoniu, Bogdan Demetrescu, Mihai Danciu (FAUT).
Cele două activități principale ale proiectului au rămas până la final cele două școli de vară de la Jimbolia (România) și de la Kikinda (Serbia); deturnate de pandemie, ele au fost organizate primăvara și toamna. Rolul anume prevăzut al celor două școli a fost de a testa parțial structura generală, cursurile și atelierele ce urmau să constituie variantă finală de curriculum-ul. Tocmai de aceea, școlile de vară au grupat participanți ai tuturor partenerilor (profesori și studenți).
*Școala de vară de la Jimbolia: ateliere bazate pe învățarea unor instrumente digitale.
*Școala de vară de la Jimbolia: Introducere pentru cercetare de teren: Vizualizare de date complexe in arhitectura si urbanism, Norbert Petrovici, Cristian Pop (UBB).
Pe lângă prelegeri și prezentări generale sau detaliate despre regiunea Banatului, explorarea de teren, cercetarea trecutului și a prezentului, descoperirea unor istorii trecute (fabrica de cărămidă de la Jimbolia, cu ceva timp în urmă, motor al orașului, este astăzi complet dispărută) și a unor bune practici de reutilizare a patrimoniului (fabrica de cărămidă de la Kikinda este astăzi transformată într-un atelier pentru artiști ceramiști) au reprezentat nucleul celor două școli de vară care, în viziunea tuturor participanților, nu s-ar fi putut realiza altfel decât la fața locului.
Formatul propus a încercat aplanarea relației convenționale student – profesor iar ipotezele și temele de cercetare lansate de îndrumători au fost ulterior adaptate și chestionate.
*Explorare prin intervenții la scară mică, intervenții în sit: Cum poate contribui creativitatea la înțelegerea spațiului și la punerea în valoare a calităților sale? Curs, coordonator atelier: Tamas Szentirmay, University of Debreczen.
Jimbolia și Kikinda, cele două orașe alese să găzduiască școlile de vară au legături profunde, sedimentate în timp. Deși acum aflate la periferia țărilor din care fiecare face parte (România, respectiv Serbia), fiind separate de graniță în trecut, acestea erau parte a rețelei de așezări colonizate de Imperiul Habsburgic începând cu secolul al XVII-lea. Dezvoltarea economică și industrială a Banatului din secolele următoare este grefată pe sistematizarea întreg teritoriului.
Pentru secolul al XIX-lea fabricile de cărămidă de la Jimbolia și Kikinda reprezintă doar două din nodurile unor rețele industriale semnificative la nivel regional, între care și cea a consorțiului Bohn – Muschong. Astfel, considerate unele dintre motoarele de dezvoltare economică și urbană a orașelor din Banat, fabricile de cărămidă din cele două orașe au reprezentat puncte fixe ale ariei de cercetare (în prezentări și prelegeri și ca studii de caz ale atelierelor) : pornind de la forma spectaculoasă a planurilor acestor orașe colonii și schematizări prin concepte de tipul structură ortogonală (grid)/limită/rețea/graniță și continuând cu condiția contemporană a patrimoniului lor industrial, evoluția demografică, peisaj, mobilitate actuală în teritoriu, patrimoniu imaterial.
Școala de vară din Jimbolia a înglobat două din cele trei module conturate încă din fazele incipiente ale proiectului (Gândire Critică/ Critical Thinking & Explorare/Exploration). Desfășurată în două săptămâni, structura generală a școlii a avut două etape succesive. Prima săptămână a fost dedicată construiri unui cadru critic și teoretic comun, prin prelegeri despre istoria zonei, antropologie urbană, metode de investigare pe teren și instrumente digitale de colectare a datelor, dar și legături către practici similare care au fost identificate ca posibile referințe. Acestea au pus bazele pentru ce-a de-a doua săptămână dedicată atelierelor de cercetare de teren care ce au aplicat și testat cunoștințele și metodele prezentate. Acest al doilea modul, Exploration, a fost axat pe instrumente pentru cercetarea, înțelegerea și descrierea condițiilor din teritoriu, prin ateliere cu specific diferit (metode și instrumente): explorare artistică, cercetare specifică prezervării patrimoniului cultural, peisaj și teritoriu, cercetare sociologică de teren, lucru cu teritoriu și cu materiale prin intermediul unor instrumente digitale (GIS și Proiectare asistată de computer).
* Atelierul Oraș și industrie. Prezentare finală. (echipa UAUIM). Scopul seriei de exerciții a fost înțelegerea felului în care industria (prin componentele sale material și imateriale) a marcat evoluția urbană și viața în Jimbolia. Metoda cadru a fost punerea împreună a unor multiple abordări: intuitivă (observare și interpretare), științifică din domeniul patrimoniului cultural (cercetare și analiză de teren) și a unei abordări participative și orientate spre acțiune. Exercițiul a propus studenților să fie deopotrivă observatori subiectivi și să lucreze cu instrumentele profesiunii.
Nu poate fi sintetizat aici întreg conținutul (https://triplex-confinium.eu/ro/jimbolia-summer-school/ și https://triplex-confinium.eu/ro/kikinda-2022/) însă este important de subliniat faptul că, pe lângă miza propusă, enunțată mai sus, cele două școli ilustrează un proces acumulativ: de la cursuri și ateliere desfășurate independent, îndrumate de echipe formate în interiorul grupurilor partenerilor (în prima școală de vară), la testarea unor ateliere concepute de echipe mixte, în cea de a doua școală de vară, și totodată la etalarea tuturor componentelor în evenimentul final, al expoziției de prezentare a proiectului.
La Kikinda, cel de-al treilea modul (Aplicare/Implementation), a reprezentat continuarea și punerea în practică a unora dintre activitățile dezvoltate anterior.
*Școala de vară de la Kikinda. Atelier: Mapare digitală, Dinu Dan – Răzvan, Ștefan Szekereș, Simina Vartolomei (FAUT)
După o introducere alcătuită din prezentări și explorări urbane (Novi Sad și Kikinda), urmate de începerea primelor workshopuri (tehnice – 3D Mapping, GIS sau imaginative – micro-interevenții artistice și arhitecturale), școala de vară s-a încheiat cu workshop-ul final alocat conceperii și realizării efective a unei expoziții dedicate întregului proiect.
*Școala de vară de la Kikinda. Atelier: Moștenirea industriei de cărămidă de la Kikinda. (Zoltán Major, Gergely Sági, Zsolt Vasáros, Levente Szabó): Prin folosirea instalațiilor arhitecturale efemere atelierul și-a dorit să recreeze contextul moștenirii industriei de cărămidă. (Photo credits: Gergely SÁGI)
*Școala de vară de la Kikinda. Atelier: Think Brick – Say Clay!. Marko Jovanović și Marko Vučić (UNS). Atelierul a constat în mai multe etape diferite: proiectarea plăcilor ceramice în relief; matrițele pentru plăcile ceramic; pregătirea pentru producerea robotizată; producerea robotizată a matrițelor din Styrofoam; realizarea plăcilor propriu-zise; uscarea și coacerea plăcilor ceramic.
Gazdă a tuturor acestor ateliere și evenimente a fost Atelierul Terra – Centrul pentru arte aplicate, Kikinda (https://terra.rs/en/), amplasat în spațiul fostei fabrici de cărămidă de la Kikinda, un spațiu spectaculos, creativ și, trebuie subliniat, cu o deosebită valoare culturală.
* Școala de vară de la Kikinda. Centrul Terra din fosta fabrică de țigle de la Kikinda.
La final…
Încercarea de a propune în mod concret un format instituțional pentru o școală construită între școlile partenere, cu un curriculum ideal a eșuat, căci diferențele administrative, structura generală particulară fiecărei școli s-au dovedit piedici mult prea mari în realizarea unei propuneri realiste. Totuși, așa cum a fost gândit încă de la început, Triplex Confinium a fost (și a rămas pe parcursul său) un proiect cu ambiții transfrontaliere, un proiect menit să exploateze rețele existente și să creeze rețele viitoare de profesioniști.
*Kikinda. Workshop: Cum să concepi o expoziție. (UAUIM și UBB). Realizarea propriu-zisă a expoziție: Modelul tridimensional al orașului Kikinda, Rețele în teritoriu.
Un proiect care a fost pe de altă parte marcat de seducătoarea idee a simbolicei granițe triple și de metafora fostului imperiu Bohn – Mushong care a inițiat într-un mod foarte concret discuții despre valoare culturală materială și imaterială. Și un proiect care prin aceste ambiții ale sale a reușit, după cum a fost susținut în repetate rânduri – să creeze legături nu numai între profesioniștii implicați ci și cu comunitatea locală.
