Platforma 5 Pentru Arte se încheie cu un material de arhitectură semnat chiar de arhitectul expoziției DIPLOMA, care deține acest rol în cadrul festivalului din anul 2017. Attila KIM, arhitect cu experiență vastă în proiectare de clădiri rezidențiale și culturale și în restaurări este unul dintre cei mai cunoscuți arhitecți din România pentru arhitectură de epoziții de artă și design, fiind și Comisarul României la Bienala de la Veneția. În propunerea făcută în platforma 5 Pentru Arte ne ghidează printre lucrări de arhitectură care au în comun o preocupare intensă pentru comunitate.
“Selecția de față prezintă 5 proiecte, care se remarcă prin identificarea și abordarea problemelor unor comunități mai mult sau mai puțin vizibile, prezentând propriile soluții de rezolvare și în același timp deschizând un dialog interdisciplinar, care cu siguranță merită continuat.”
Sub numele Mai mult decât o decizie subiectivă, materialul semnat de Attila KIM conține proiectele de diplomă: (1) Cisternă Urbană, (2) A-ți face cuib în București, (3) Vilegiatură lacustră. Dunărea la Corabia, (4) Memorial pentru evreii din Bucovina. Vama Siret și (5) Promenada „La Ziduri” | Un muzeu ca un teatru și un teatru ca un muzeu realizate, în ordine, de:
(1) Cisternă Urbană
ANAMARIA-CRISTINA PREOTESOIU: Absolventă a Facultății de Arhitectură din cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București. Cu ajutorul propriei viziuni, ea dorește să ofere semnificație și formă lumii materializând totul într-o compunere de arhitectură.
(2) A-ți face cuib în București
MARA CATARGIU: Absolventă a facultății de arhitectură din cadrul UCLouvain, Bruxelles, unde a ajuns printr-o bursă Erasmus, luând ulterior decizia de a rămâne permanent. Pasionată de patrimoniu și arhitectura vernaculară, Mara ajută la cunoașterea și păstrarea acestora, în locurile din care aparține, mai exact, în spațiul dobrogean.
(3) Vilegiatură lacustră. Dunărea la Corabia
ALINA-ALEXANDRA MARINESCU: Absolventă a Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, Alexandra și-a descoperit interesul pentru o arhitectură adaptată specificului locului sub sfera sustenabilității, atât prin stagiile de practică în birouri de arhitectură din Łódź-Polonia și Barcelona-Spania, cât și prin participarea la workshop-uri în Elveția și Spania.
(4) Memorial pentru evreii din Bucovina. Vama Siret
SABINA SBIERA: A studiat matematică-informatică intensiv la Colegiul Național “Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți, acum fiind absolventă a Facultății de Arhitectură din București. Sabina provine dintr-un orășel micuț din Sud-Estul Bucovinei.
(5) Promenada „La Ziduri” | Un muzeu ca un teatru și un teatru ca un muzeu
IULIANA DAMIR: Absolventă a Facultății de Arhitectură din cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” și fostă studentă Erasmus în cadrul facultății ETSAB din Barcelona. Aceasta își petrece timpul construind povești prin intermediul arhitecturii și spunând povești prin intermediul artei.
Proiectele pot fi studiate aici:
*
5 Pentru Arte face cunoștință comunităților creative și conexe cu > 20 de artiști, designeri și arhitecți din promoția facultăților creativ-vocaționale din România care și-au lucrat și susținut proiectele de diplomă în timpul lockdown-ului.
După prezența în cadrul expoziției DIPLOMA 2020 ce a avut loc la Combinatul Fondului Plastic, o serie de lucrări sunt (re)adaptate într-un setting digital, multidisciplinar, și sunt prezentate prin selecțiile personale a 5 profesioniști din industriile creative locale.
**
5 PENTRU ARTE este un proiect cultural realizat de The Institute. cu sprijinul Ministerului Culturii.