5 PENTRU ARTE: 1 platformă online, 5 concepte expoziționale

The Institute și DIPLOMA au lansat cu ocazia Zilei Culturii Naționale ″5 PENTRU ARTE″, o platformă online cu un mix multidisciplinar de lucrări de artă, design și arhitectură sub umbrela a cinci expoziții-concept dezvoltate de cinci invitați speciali din lumea industriilor creative; lucrările discutate sunt realizate în timpul lockdown-ului de absolvenți de facultăți creative din România.

Un nou proiect online dedicat promovării tinerelor talente, 5 PENTRU ARTE lansează primul material dintr-o serie de cinci. Platforma online va găzdui până la finalul lunii ianuarie 5 astfel de expoziții hibrid, curatoriate de invitații Festivalului DIPLOMA, care vor realiza o selecție de lucrări de arte vizuale, design și arhitectură, integrându-le într-un discurs curatorial personal.

Proiectul (re)aduce astfel în atenție peste 20 de lucrări care au încheiat un capitol academic într-un context excepțional pentru zeci de absolvenți care și-au definit și susținut diplomele în timpul lockdown-ului. Creațiile selectate pentru platformă au fost anterior prezentate în expoziția DIPLOMA 2020, în perioada 11-20 octombrie, în cadrul Combinatului Fondului Plastic din București.

Platforma este disponibilă cu primul material: WE LIKE FORESTS, ROSE PETALS & GRASS. DO I LOOK AT THE STARS OR SATELLITES?, semnat Eugen Rădescu, manager cultural și curator, lector la Universitatea București și profesor asociat Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, membru în board-ul creativ DIPLOMA 2018 și 2020.

Cu ocazia Zilei Culturii Naționale, The Institute & DIPLOMA privesc spre viitor prin intermediul creației contemporane și continuă demersul de a apropia comunitățile creative de tinerele generații. ″5 PENTRU ARTE″ ia o formă digitală pentru a compensa lipsa oportunităților de expunere fizică pentru tineri și lipsa concomitentă a unor canale de artă cu conținut complex, special gândite pentru mediul online.

Fiecare nou material publicat pe 5pentruarte.diplomafestival.ro va fi disponibil în fiecare zi de marți și joi până la finalul lunii ianuarie.

5 PENTRU ARTE este un proiect cultural realizat cu sprijinul Ministerului Culturii și dezvoltat de The Institute.

 

SliderHP2

Limbajul imaginar/practica artistică scoate la iveală necesitatea pentru convenții-cadru stabilite în constituirea de înțelesuri, când iei elemente care sunt foarte la îndemână, aproape ca abordare și ca stil și le discuți în practica ta artistiă, ajuți publicul să înțeleagă mai bine sensul artei (…)

Primul material lansat în cadrul platformei e un concept expozițional semnat de Eugen Rădescu, care (re)aduce în discuție 5 lucrări de artă grafică ale unor tineri artiști, proaspăt-absolvenți ai facultăților creative din București, Cluj-Napoca și Timișoara.

Lucrările fac parte din selecția oficială a expoziției DIPLOMA 2020 și reprezintă eforturile unei generații care și-a definit și susținut proiectele de absolvire în timpul lockdown-ului. Prezentate în acest material prin lentila curatorului digital, creațiile au trasate preocupări diferite, dar se intersectează în discursuri artistice puternice, adesea transpuse în mijloace video.

Eugen Rădescu este membru în board-ul creativ DIPLOMA 2018 & 2020, manager cultural și curator, lector la Universitatea București și profesor asociat Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj.

We Like Forests, Rose Petals & Grass. Do I Look at The Stars or Satellites? este disponibil pentru vizualizare din 15 ianuarie și cuprinde lucrările: (1) Apel Nou, (2) Arta și Inteligența artificială. Cum am decis să ma joc cu arta, lumea și nimicul, (3) Dă muzica mai încet, să te văd mai bine, (4) Jurnalul unui hipoacuzic, (5) POSTSOVIET. În ordine, faceți cunoștință cu artiștii:

  1. Lucian Barbu: Absolvent al Universității de Artă și Design din Cluj Napoca, Lucian folosește medii diverse pentru a aborda teme sensibile, cu o încărcătură emoțională mare, care provin de obicei din mediul familial. Îmbracă subiecte sumbre într-un umor caracteristic, moștenit din familie.
  2. Bogdan Ștefan Matei: Absolvent al Facultății de Arte și Design din Timișoara. Printre cele mai importante participări ale sale se numără: instalația “The Room”, proiect colateral al Bienalei Art Encounters; “Seeing Time”, expoziție de grup, Kunsthalle Bega, Mulhouse019 Biennale.
  3. Ema Motea: Absolventă a Universității Naționale de Arte București. Experimentează în new media, animație și modelare 3D. Lucrările sale reflectă concepte actuale erei post-internet, cyborg art, transumanism, impactul tehnologiei.
  4. Ovidiu Comănici: Absolvent al Universității de Arte și Design, Cluj Napoca. Pasionat de artele gravurii, experimentează cu stiluri artistice diversul. Pe parcursul celor trei ani de studii, și-a îmbogățit maniera de lucru cu diverse tehnici, derivate din gravură, dar a rămas fidel litografiei.
  5. Ana Costov: Absolventă a Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca. Arta ei este o explorare a vieții simple, de zi cu zi, a relațiilor dintre oameni, natură, mediu și a conexiunilor formate între.

**

Fiecare nou material publicat pe 5pentruarte.diplomafestival.ro va fi disponibil în fiecare zi de marți și joi până la finalul lunii ianuarie.

Sari la conținut