Pe masura ce distrugerile patrimoniului arhitectural si urbanistic al Bucurestiului avanseaza, se intensifica si aparitia publicatiilor dedicate orasului. Fenomenul este explicabil, si tine nu numai de evocarea nostalgica si de exorcizarea traumei produse de operatiile totalitare din anii ’80, ci si de dorinta autorilor de a argumenta (explicit sau nu) faptul ca Bucurestiul a avut si are inca un patrimoniu valoros si determinant pentru identitatea noastra, patrimoniu ce merita protejat si promovat.
Aceasta afirmatie ar putea parea evidenta; fapt este insa ca majoritatea populatiei (si chiar si o parte a elitelor) nu valorizeaza si nu se raporteaza in mod afectiv la orasul in care locuieste. Starea proasta a cladirilor vechi, amestecul ubicuu de fragmente istorice si de mari zone fara nici o valoare determina o imagine preponderent negativa: multora Bucurestiul le pare un oras cu putina istorie, fara un caracter deosebit si din care nu poti aprecia decat cateva strazi, cartiere, cladiri ramase. Ori, tocmai aceasta lipsa de valorizare din partea societatii devine unul din principalii factori care au justificat distrugerile din trecut si care permit interventiile brutale din prezent.
Acestei stari de fapt, lucrarile despre Bucuresti ii opun de cele mai multe ori evocarea unui trecut idealizat, a unui „Bucuresti adevarat” patriarhal, opus modernitatii si care ar reprezenta spiritul orasului.
Se poate insa argumenta ca identitatea unui oras nu este expresia unui trecut inghetat, ci un proces, care tine atat de forme arhitecturale si urbane, cat si de cele sociale, si ca diferentele in raport cu alte orase nu inseamna neaparat lipsa unei valori urbane autentice, ci poate doar ca ne aflam in fata unui alt tip de urbanitate.
In ceea ce priveste lucrarile stiintifice despre Bucuresti, acestea se incadreaza de obicei in limitele unei discipline – cercetari arhitectural-urbanistice, istorice, sociologice, antropologice etc. si, ca atare, se concentreaza asupra unor aspecte precise, si au o accesibilitate mai redusa. Pana in prezent, nu se intrevede inca aparitia unor lucrari de dimensiuni mari si cu caracter multidisciplinar, care sa ofere o imagine globala si sa extraga calitati esentiale (atlase sau istorii urbane redactate de colective mari). In lipsa acestora, sunt, cred, necesare lucrari care sa incerce descrierea unor fenomene dintr-o perspectiva trans-disciplinara si care sa fie accesibile unui public mai larg decat cel apartinand domeniului propriu.
Este ceea ce isi propune studiul de fata. Scopul sau nu este de a scrie inca o istorie a Bucurestiului, ci de a oferi o lectura riguroasa a unor elemente de identitate ale orasului. Se incearca depasirea barierelor unei abordari arhitectural-urbanistice stricte, prin sintetizarea cercetarilor proprii si ale unor lucrari din diferite discipline care studiaza fenomenul urban.
Vorbind de identitate, nu te poti limita la caracteristici obiective, ci trebuie sa consideri si imaginea unui loc. De aceea, lucrarea porneste de la aprecierile si cliseele obisnuite – „orasul verde”, „ingramadirea de sate”, „satul mai mare”, „orasul contrastelor” si altele de acelasi gen – pentru a vedea ce se ascunde de fapt in spatele lor. Se urmareste construirea unei metode de cercetare, prin care sa se defineasca prin ce e Bucurestiul altfel si care ar fi calitatile esentiale ce ar merita pastrate si continuate.
Studiul exprima o evolutie care a pornit de la idei exprimate de autor pentru prima oara in timpul studiilor aprofundate, dezvoltate in cadrul doctoratului la Universitatea „Ion Mincu“ si in mai multe articole si proiecte de cercetare. Intre timp, lecturii orasului i s-a grefat si propunerea unei metode de cercetare, avand ca elemente centrale conceptele de limita si transparenta. Se porneste de la cercetarea formei orasului pentru a se ajunge la o interogatie asupra existentei unei culturi a locuirii specifice Bucurestiului.
Lucrarea se concentreaza asupra ultimilor 200 de ani, iar orasul este considerat nu doar in cadrul contextului romanesc (ca in majoritatea cercetarilor de pana acum), ci si in cel regional, al unei urbanitati sud-est europene si, prin analize comparative, al caracteristicilor dezvoltarii de tip metropolitan din Europa.
Dincolo de subiectul propriu-zis al cercetarii – Bucurestiul, unul din scopurile demersului este de a defini o metoda de cercetare originala, transdisciplinara. Aceasta metoda, care porneste de la forma pentru a descrie apoi si societatea ar putea servi si altor obiecte de cercetare decat Bucurestiul.
Autor: Stefan Ghenciulescu
Editata de: Zeppelin
Editura Universitara Ion Mincu Bucuresti
Numar de pagini: 124
ISBN: 978-973-1884-19-6
