Inginer acustician francez, Christian Hugonnet a proiectat, în 1988, Centrul Audiovizual al Conservatorului Național de Muzică și Dans din Paris. Profesor la École nationale supérieure Louis- Lumière și la Conservatorul Național de Arte și Meserii, a prezentat numeroase seminarii de acustică și tehnici de înregistrare, și e membru activ al Societății de Inginerie Audio și al Comisiei Tehnice Superioare pentru Sunet și Imagine din Franța. Din 1993 oferă servicii de consultanță acustică diverselor săli de concerte și studiouri de înregistrare din Paris.
În 2004, a lansat prima ediție a Semaine du Son (Săptămâna Sunetului), eveniment internațional anual care urmărește educarea publicului și a actorilor din societate cu privire la importanța societală a sunetului și a calității mediului sonor (sănătate auditivă, acustică și mediu sonor, mijloace de înregistrare și difuzare sonoră, imagine și sunet, expresie muzicală).
Anul acesta, în perioada 14-20 martie, la inițiativa Asociației Jumătatea Plină, Bucureștiul a devenit primul oraș din Europa centrală și de Est care organizează o ediție locală a Săptămânii Sunetului, alături de 80 de orașe din lume, oferind publicului acces gratuit la o serie de concerte, filme, conferințe, ateliere, sesiuni de ascultare și expoziții.
Sorina Dumitru: Permiteți-mi să vă întreb despre dificultățile de proiectare a unui spațiu cu cerințe acustice specifice. De exemplu, în bisericile gotice de mari proporții, menite să reverbereze sunetul orgii, este uneori de așteptat să se creeze o acustică aparent deficitară. A existat vreodată un caz în care ați sabotat în mod intenționat răspunsul acustic al unei încăperi sau a unei clădiri pentru a obține efectul sonor dorit? Înțeleg că acustica sălii de concert a Ateneului din București nu vi sa părut a fi una impresionantă…
Christian Hugonnet: Proiectul acustic depinde întotdeauna de destinația spațiului. O sală concepută pentru conferințe nu va fi tratată ca o sală pentru concerte simfonice. Acustica unei biserici, adeseori prea reverberantă, este nepotrivită pentru comunicarea verbală. În cazul în care obiectivul este de a crea o sală de conferințe, tratamentul acustic ar trebui să fie totalmente revizuit, fără nicio ezitare. Acestea fiind spuse, în cadrul proiectelor mele, evit mereu să distrug estetica existentă.
S.D.:Sunt calculele acustice uneori înșelătoare, datorită faptului că fac obiectul percepției subiective a unei persoane? Se știe că, odată ce încep să fie folosite, clădirile noi, indiferent de destinația lor, au proprietăți sonore fluctuante și este posibil să apară situații neașteptate.
C.H.: Dimensiunea subiectivă și cea artistică sunt esențiale pentru orice proiect acustic. Îmi place să aud sala de concert înainte ca aceasta să fie realizată. Este vorba de o proiecție mentală pe care mi-o ofer grație cunoștințelor proprii cu privire la propagarea sunetului. Cu toate acestea, simularea acustică pe calculator cu auralizare 3D este tot mai performantă, dimensiunea subiectivă transformându-se rapid în realitate. Instrumentele de calcul sunt din ce în ce mai precise.
S.D.: Există anumite subtilități pe care le-ați învățat din experiența de proiectare? Ceva neașteptat, dificil de determinat prin calcule acustice?
C.H.: Consider că formele construcției determină calitatea acustică a unei încăperi. Prin urmare, este de datoria acusticianului – și nu a arhitectului – să traseze formele sălii de concert. Tratamentul sau corectarea acustică a pereților adesea cerută după etapa de construcție duce la o abordare curativă și nu la una preventivă a proiectului. De multe ori, aceasta se întâmplă prea târziu. Astfel se explică de ce, la nivel mondial, sunt atât de puține săli de concert bune.
S.D.: Ne puteți spune motivul exact pentru care soundscape-ul Bucureștiului este deficient?
C.H.: Asemeni Parisului, Bucureștiul este un oraș prea zgomotos, din cauza traficului puternic. Zgomotul continuu al orașului ne învăluie, ne obosește, reduce capacitatea de concentrare, afectează somnul de noapte și crește presiunea sângelui. Una dintre primele consecințe este incapacitatea de a mai percepe sunetele încete, prin care totuși învățăm foarte mult despre tot ce ne înconjoară. De exemplu, zgomotul încălțărilor unei persoane care se deplasează pe jos prezintă nu mai puțin de 24 de semnificanți privind identitatea persoanei și locul unde se află.
S.D.: Este acustica unui oraș controlabilă? Contextul sonor preexistent constituie o constrângere evidentă, prin clădirile vechi, fațadele compacte sau suprafețele de sticlă care au ajuns să definească arhitectura contemporană. Chiar dacă suntem conștienți de peisajul sonor viciat, nesănătos al Bucureștiului, se pare că ne lipsește puterea de a face ceva în privința aceasta.
C.H.: Ne-am putea imagina un asfalt absorbant, la fel ca în Tokyo, capabil să absoarbă zgomotul mașinilor în trafic. Ne-am mai putea imagina conservarea zonelor liniștite în cadrul dezvoltării urbane.
S.D.: Care ar fi definiția dvs. personală a „zgomotului”? Când începe un sunet sau o multitudine de sunete să devină zgomot?
C.H.: Zgomotul este un sunet nedorit – tot ceea ce simțim dar nu putem controla. Vecinul nu face zgomot decât dacă nu apreciați sunetul pe care îl face. Altfel, vecinul trăiește așa cum facem toți, pentru că a trăi înseamnă a emite sunete, pornind de la propriile bătăi ale inimii, perfect audibile.
S.D.: Din proprie experiență, cum vă afectează negativ peisajul sonor urban nesănătos?
C.H.: Zgomotul urban ne privează de puterea de reflecție și de concentrare. Astfel, putem intra într-un magazin pentru a cumpăra pastă de dinți și vom ieși cu o periuță de dinți. Liniștea și tăcerea devin un lux al celor puțini.
* În prima fotografie de sus: de la stânga la dreapta, Stephan Dunkelman – compozitor și fondator La Semaine du Son la Bruxelles, Christian Hugonnet și Speranța Rădulescu – invitatul de onoare al primei ediții a Săptămânii Sunetului la București.
