E liniște, școala pare abandonată, mai multe clădiri sunt împrăștiate prin curtea imensă, delimitată de copaci înalți și rari. Puținele ferestre rămase nesparte sunt prăfuite, pereții exfoliați, culorile primei clădiri sunt șterse și palide, alfabetul și câteva figuri geometrice sunt desenate pe pereți.
Text, foto: Patricia Erimescu
Un lanț de clădiri așezate perpendicular cu primul corp al școlii au doar rama metalică la ferestre, uși cu gratii și o tencuială pământie, una și aceeași culoare cu poteca bătătorită în zilele caniculare. Dincolo de aceste clădiri, este terenul agricol al școlii unde se cultivă porumbul, adică prânzul copiilor.
Sunt în curtea școlii primare Njoro din Mailista. La baza celui mai înalt munte din Africa se înșiruie sute de sate și mici așezări urbane. Multe dintre ele sunt încă izolate, fără electricitate și infrastructură. Mailista este unul dintre acele sate, chiar dacă se află la doar 10 km de orașul Moshi.
În fundal: Masivul Kilimanjaro
Un băiat îmbrăcat prea gros pentru temperatura de afară, cu un pulover în culorile steagului tanzanian, cu mânecile rupte și ața deșirată curgând, se aproprie de un copac ținând hotărât în mână un băț. Își pregătește mișcarea și un ecou asurzitor se aude în curte de la lovitura în janta de oțel, urmat de sute de țipete sincron ce se aud din toate părțile. E clopoțelul care nu are nimic din ritmul copilăriei mele. Sute de copii aleargă frenetic în curte, fug la fântână, se joacă cu mingea, cu apă, răsfoiesc cărți sub umbra copacilor de plumeria, udă grădina, dansează, cântă, sapă, fac curat, culeg verdețuri din grădină sau aleargă cu o jucărie improvizată. În două minute, cromatica monotonă a școlii se schimbă în verde, galben, albastru și negru, însoțită de râsete și țipete… „hello muzungu”. Cel puțin știu de existența oamenilor albi și au început să plângă cum plângea copilașul de pe alee când m-a văzut.
Printre zâmbetele largi mă strecor în biroul directoarei. O cameră extrem de mică, cu puțin loc de strecurat printre scaun, birou și o canapea veche. Discuția începe cu minute bune de urale specifice locului, rugăciune și mulțumiri, apoi vorbim timp de câteva ore despre școală, copii și despre biblioteca de care au nevoie.
Revin a doua zi hotărâtă să începem proiectul, după ce am ales dintre școlile din zonă în funcție de priorități și comunitate. După întâlniri, ședințe și acorduri cu autoritățile, a treia zi se începe lucrul la fundație. Și de atunci s-au scurs 3 luni în care am muncit alături de localnici, copii, profesori, meșteri, voluntari și studenți.
Trei luni în care fiecare zi a fost o lecție de umanitate, arhitectură, răbdare și pasiune.
Pe 11 ianuarie, 408 copii au fost înscrişi în noul an şcolar, iar pe 15 februarie au luat cu asalt biblioteca. Deși are o capacitate de 50 locuri, copiii au un orar și vin prin rotație în bibliotecă sau se cațără pe fereastră și cer o carte unui coleg, uitând că au plecat să ude grădina.
Felul în care am ajuns să privesc arhitectura s-a schimbat în ultimii ani, influențată de călătorii în țări cu diferențe majore urmate de șocuri culturale și o conștientizare mai profundă a lumii, a nevoilor actuale și a problemelor de locuire.
Absolvind recent, mi-am dorit un proiect complex din care să învăț mai multe lucruri despre comunitate, arhitectura ca unealtă a schimbării sociale și a dinamicii comunității; un proiect în care puteam aplica teoria de la școlile din România și Spania cu practica din țări asemănătoare Tanzaniei din punct de vedere economic: Vietnam, Maroc, India.
Când curiozitatea personală și oportunitatea s-au intersectat, m-au condus pe un drum necunoscut care mi-a lăsat libertatea de a-mi explora creativitatea pe multe planuri, de la organizarea personală până la organizarea unei echipe, de la negocierea materialelor până la strângerea de fonduri, de la optimizare de material până la noi moduri de utilizare a materialului tradițional, de la comunicare până la implicarea localnicilor în procesul de design.
Țările în curs de dezvoltare, ca Tanzania, unde populația construiește anual mai mult decât guvernele și dezvoltatorii împreună, se confruntă cu problema dezvoltării accelerate și haotice, fără infrastructură, sisteme sanitare decente și alte facilități. Proiectele pentru aceste comunități ar trebui susținute de guvern și facilitate de arhitecți.
Schimbarea socială tip bottom-up pornește de la nevoile unui grup de indivizi sau comunități, îndreptându-se către autorități care au puterea de a susține prin asistență tehnică, specialiști, profesioniști etc., în timp ce abordarea top-down vine din partea autorităților care decid prioritățile comunității, iar atunci când lipsește studiul și înțelegerea contextului, aceste proiecte eșuează, pentru că nu rezonează cu nevoile acestei comunități.
Între abordările bottom-up și top-down este un nou câmp în care arhitectul își asumă responsabilitatea, participând activ în comunitate ca să înțeleagă nevoile lor și să-i implice pe oameni în conturarea unei soluții. Arhitectul dedicat (și) proiectelor sociale poate provoca o schimbare și poate fi motorul care generează impactul social, angrenând în acest mecanism autoritățile și comunitatea.
De cele mai multe ori, în special în cadrul proiectelor la scară mică, „arhitectul social” joacă mai multe roluri: planifică, colectează fonduri, recrutează voluntari, caută persoanele-cheie, promovează, proiectează etc. Arhitectul studiază o strategie prin care sunt identificați agenții schimbării, designerii, donatorii, partenerii și persoanele care facilitează proiectul, formând o echipă și fonduri, planificare ce poate consuma mai mult timp decât construcția.
În cazul proiectului actual, colaborarea cu organizația locală Excel Education Foundation a fost esențială pentru identificarea comunității potrivite, pentru facilitarea relațiilor cu profesorii, părinții și comunitatea. Numărul copiilor orfani sau abandonați care frecventează Njoro Primary School este mai mare decât cel al copiilor cu părinți. Excel Education Foundation susține o mică parte din aceste cazuri, asigurând rechizite, uniforme, asigurarea de sănătate și suport moral pentru copiii aflați în sărăcie severă. Coordonatorul local al proiectului, voluntar la această fundație, având studii în managementul și economia comunităților, a gestionat constant procesul, a facilitat traducerile, organizarea, procurarea și negocierea materialelor. Echipa de voluntari a fost diversă ca naționalitate, formare profesională și vârstă. Cei cinci voluntari români – studenți UAUIM, ingineri, psihologi, programatori – au participat cu fonduri, energie, timp și au dat startul la proiect, iar pe parcurs s-au alăturat și alți voluntari din Australia, Italia, Franța, Portugalia, participând pentru perioade mai scurte în proiect.
Lucrul în comun face parte din tradiția locului și asigură apropierea dintre comunitate și noua clădire, ceea ce asigură mentenanța, pentru că nu este un obiect străin pe care cineva l-a „plantat” pe terenul lor, ci o bibliotecă la care au lucrat peste 60 de localnici, tineri și bătrâni, femei și copii, ce participau prin rotație teritorială organizați de către un lider local. Cu cât o comunitate este mai săracă în resurse, cu atât este mai unită, iar motivul este un spirit al comunității dezvoltat întru (supra)viețuirea într-un mediu cu resurse materiale limitate.
Biblioteca este folosită de cei 408 copii care studiază la școala primară Njoro și este importantă pentru că oferă copiilor acces la cărți într-un context în care majoritatea nu au cărți acasă din cauza prețului ridicat. Njoro Children’s Library își propune a îmbunătăți condițiile de educație și să implice elevi, părinți, profesori, localnici și voluntari internaționali pentru a se uni și a construi un spațiu în care copiii să citească și să studieze.
Unul dintre aspectele importante ale construcției a fost utilizarea resurselor locale și reutilizarea materialelor pentru reducerea costurilor și integrarea în peisajul și spiritul locale. Fără curent electric și implicit utilaje sau unelte electrice, s-au inovat pas cu pas metodele tradiționale și tehnologiile locale.
Planul bibliotecii este inspirat de arhitectura vernaculară a masailor, un grup etnic din zonă. Intrarea este amplasată pe partea terenului de joacă, dar în direcția circulației principale, făcând loc pentru rampa de acces.
Diferite tipuri de blocuri, precum blocuri de pământ compresat realizate de voluntari, blocuri de ciment reutilizate de la o construcție abandonată și cărămizi de pământ ars au fost folosite pentru construcție. Mașina de compresat blocuri este mobilă, ceea ce a permis realizarea blocurilor in situ. Fundația este realizată conform metodei locale, din pietre vulcanice și beton. Pereții au fost tencuiți cu un finisaj local pe bază de pământ și integrează clădirea în peisajul autohton. Șarpanta este executată din lemn tratat pentru protecția împotriva termitelor și este într-o singură apă.
Un climat interior confortabil este esențial pentru această zonă în care temperaturile sunt foarte ridicate.
Peretele din cărămizi arse permite aerului să ventileze interiorul, să asigure iluminare naturală cât și conexiunea vizuală cu școala.
Mici perforații în partea superioară a celor doi pereți vestici îmbunătățesc circulația aerului și iluminarea bibliotecii.
Diagrama de sustenabilitate
Climat interior: 1. Găuri de ventilație. 2. Ventilație traversantă. 3. Obloanele protejează de lumina solară directă. 4. Luminator – panouri translucide din PVC. 5. Peretele de cărămidă pentru ventilație, lumină și contact vizual.
Mediu: 6.Bananieri și altă vegetație ce protejează de vântul cald și cu praf. 7. Grădina de legume. 8. Umbră dată de copaci. 9. Muntele Kilimanjaro
Scopul acestui proiect nu este doar o clădire funcțională. El oferă studenților, voluntarilor și localnicilor oportunitatea să învețe și să se implice în construcția proiectului. Procesul de construcție joacă un rol important în dezvoltarea sustenabilă și folosirea tehnicilor de construcție locale tradiționale, iar localnicii și meșterii au lucrat împreună cu voluntarii pentru a-i implica în etapele incipiente. S-a experimentat și s-au redefinit metode existente pentru îmbunătățirea tehnicilor.
Implicarea și participarea comunității este importantă pentru proiect, nu doar pentru că face parte din tradiția locului, ci și pentru că se creează o responsabilitate comună pentru îngrijirea bibliotecii. Muncitorii locali dobândesc noi cunoștințe și experiențe ceea ce îi ajută să construiască mai independent și să-și dezvolte propriul limbaj arhitectural.
La începutul lunii noiembrie, 2015 biblioteca a fost concepută să servească celor 360 de copii ce învățau în școala primară Njoro. Pe 11 ianuarie 2016, 408 copii s-au înscris în noul an școlar. La momentul actual, biblioteca este deschisă și altor școli din zonă, primește constant donații de cărți și permite accesul copiilor la informație, într-o zonă în care educația este crucială pentru ruperea lanțului sărăciei.
Client: Njoro Primary School
Arhitect: Patricia Erimescu
Coordonator local: James Kirima
Sprijin local: Excel Education Foundation
Construcție: localnici, copii, profesori și voluntari.
Voluntari: Anatol Struna, Ovidiu Chifor, Călin Bodnar, Laura Terzi, Radu Cotenescu, Sarah Kraußlach, Răzvan Onu, Ovidiu Chifor, Beatriz Santiago, Vittorio Degli Innocenti, Simon Bowden, Pete Steele
Loc: Mailisita, Kilimanjaro Region, Tanzania
Cost: 5 400 USD
Arie construită: 90 mp
Execuție: Nov. 2015- Feb 2016
