Începutul
Într-o bună zi, prin 2010, la redacția National Geographic a venit un domn, Cristian Mihai, ornitolog foarte competent, cu o grămadă de fotografii cu păsări din groapa Văcărești. Eu știam vag că e un proiect abandonat, văzusem odată, de peste dig, turme de oi într-un peisaj ca al Bucureștiului anilor 1700-1800 din gravuri. Mi-a atras atenția și am zis că e subiecțel pentru National Geographic. Am vorbit cu Helmut Ignat, amic și colaborator al revistei, care a susținut în tot acest timp proiectul prin resurse proprii.
Mai departe, în 2011, deja erau multe poze, care m-au convins că vom avea nu un articolaș, ci un articol amplu cu multă informație. Am decis să facem articolul cu accentul puternic pe propunerea de arie protejată, parc natural.
Interviu realizat de Andreea Ilinca cu Cristian Lascu, speolog, inițiator proiect
Intriga
Articolul a apărut în mai 2012 și a trezit un interes neașteptat în rândul media. Ministra mediului de la vremea aceea a decis să-și asume decizia politică de a sprijini proiectul în fața camerelor. Atunci au apărut și problemele, ca de exemplu protestul proprietarilor revendicatori de terenuri acolo, care au fost anunțați de cineva din Ministerul mediului și care urlau că este o minciună, că nu e nimic acolo, afară de țânțari, ciori și șerpi. A fost un grup de presiune destul de nasol.
Desfășurarea lentă și împiedicată a acțiunii
Pentru a declara o arie protejată, trebuie să ai avizul Academiei Române. Dosarul a stat foarte mult la Academie, cei de acolo se adună greu, se mișcă greu. În final avem raportul Comisiei Monumentele Naturii, care glăsuia așa: ”Nu credem că poate fi constituit un parc natural din cauza suprafeței reduse.” Mi-au spus că nu scrie în lege cât de mare sau cât de mic poate fi un parc natural, dar că e ”o chestie de bun simț”. Ei interpretează bunul simț în favoarea dușmanului. Și ne-am blocat.
Apoi am mai adunat niște date, niște argumente și am făcut cerere de reexaminare. Atunci s-au întâmplat 2 lucruri, datorate lui Helmut: a aflat când e ședința și l-a luat pe Dan Munteanu, președintele Academiei, cu mașina de la Otopeni și l-a dus direct în parc. Era primăvară, înflorise vegetația, erau păsări, iar el, fiind ornitolog, a fost impresionat. Ceilalți membri ai comisiei n-au acceptat să meargă să vadă cu ochii lor, că așa e stilul… Dar cel mai important: Helmut i-a scris Președintelui Uniunii Internaționale de Conservare a Naturii. El, cu o promptitudine tipică unui om occidental și serios, că aici nu primești răspuns de la instituții cu lunile, a răspuns că bineînțeles că poate fi parc natural, în acest fel există parcurile naturale din Berlin și din Londra, care au jumătate din suprafața Văcăreștiului. Astfel, a doua zi dosarul a fost depus din nou, iar fiecare membru al Comisiei a avut lângă dosar și răspunsul acesta al Directorului IUCN. De data asta, deci, obținem avizul CMN – un mare progres.
”Până la Dumnezeu te mănâncă sfinții”
Din păcate, din 2009, legea cere avizul Academiei pentru a declara o arie protejată și, foarte grav și absurd, avizul consiliului local. E absurd pentru că se știe de când lumea că localii, consilierii nu au viziune în viitor, ci pe termen scurt.
A durat luni de zile să aflăm cărui consiliu local îi aparține Văcăreștiul – nici primăria sectorului 4, nici primăria generală nu-l revendicau. Într-un sfârșit ne-am lămurit că-i la primăria generală. Prima oară a mers bine: am avut avizul consilierilor. Apoi prefectul a atacat, pe interese politice, deciziile luate la respectiva ședință.
Am rămas cu o impresie extrem de penibilă când ne-am dus să pledăm în fața Comisiei de Mediu a Muncipiului București. Oamenii ăia nu citiseră studiul, se opuneau la orice, vorbeau cu superioritate și suficiență. Toți miniștrii au susținut proiectul, primul ministru și primarul general la fel, ne-am blocat în consilii, avocații ministerului se tot schimbau și vedeai că niciunul nu citise dosarul.
Ministerul de Finanțe a încercat să pună o piedică și Ministerul de Justiție la fel. Apa Nova a avut un proiect gigantic – din punct de vedere al costurilor – și inutil pentru groapa Văcărești, am trecut prin ședințe și cu ei.
Deznodământ optimist
De curând, sub o presiune venită de sus, s-a redactat hotărârea de guvern care scoate în dezbatere publică proiectul, unde este în momentul de față.
Deci, cel puțin teoretic, dacă nu mai intervin mari obstacole și cine știe ce strâmbe, după dezbaterea asta ar trebui ca hotărârea de guvern să ajungă la faza semnării de către primul ministru. Din momentul ăla începe partea a doua: de implementare, infrastructură, de constituit consiliu de aministrație al parcului și începerea zonării. Aceasta o să cuprindă o zonă-tampon mai democratică ca acces și o zonă de protecție, unde accesul e permis, dar pe poteci, pe alei, în foișoare, terase de observație special amenajate.
”Parcul natural – o sălbăticie care coexistă cu oamenii”
Sunt mai multe tipuri de beneficii pe care le-ar aduce un parc natural în oraș.
Pentru oraș: ar fi un spațiu verde întins, în condițiile în care capitala a pierdut în continuu spații verzi. Este o modestă compensare, ultima șansă a Bucureștiului să aibă o arie protejată, nu numai în sud, e vorba de tot Bucureștiul.
Față de alte parcuri din lume avem 2 avantaje extraordinare: avem digul care este o excelentă barieră care izolează de orașul aglomerat și de trafic, e o amortizare foarte bună. Și avem niște izvoare acolo care întrețin zona umedă și, deci, viața, chiar și în perioadele secetoase.
Aspectul educațional este foarte important – ideea de a avea un dialog cu natura salbatică. Pentru asta trebuie să ai puncte de observație și eventual rangeri competenți care să-ți explice. Se pot face vizite de observație pentru elevi, pentru orele de biologie.
Aspectul turistic: Parcul natural Costanera Sur, de exemplu, are un milion de vizitatori pe an și e o mândrie a orașului Buenos Aires. Văcărești poate deveni o zonă de mare atractivitate, mai ales în perspectiva ca zona tampon să fie îmbogățită cu niște estrade, poți să ai anumite spectacole de impact scăzut, poți să ai competiții mai speciale de skate boarding, se pretează perfect pentru așa ceva. NU pentru mari cârciumi, nu pentru boxe de un milion de decibeli, categoric nu. Asta e specific reglementărilor presupuse de un parc natural, care e protejat de lege, care spune cum se administrează și, foarte important, parlamentul unui parc natural este un consiliu științific, care e format din persoane competente. Nu ai voie să faci în asemenea locuri ceva ce nu e avizat de consiliul științific.
Oameni care strică, oameni care salvează
Oamenii în clipa de față au un impact supărător acolo, uneori dau foc la stuf, mașinile de gunoi uneori deversează acolo, țestoasele mai erau vândute la pet shopuri, se pescuiește din ochiurile de apă. Dacă vom avea bază legală, vom avea și pază acolo, n-o să mai fie un no man’s land. Din momentul ăla, natura nederanjată de om, nici de haitele de câini comunitari, o să creeze chiar o minunăție, dacă ea în 25 de ani a fost în stare să creeze ecosistemul ăsta. Și atunci sunt optimist, pentru București o să fie poate cel mai frumos proiect de mediu din ultimii 25 de ani.
Crearea parcului forțează soluția socială
În locul ăsta s-au aciuat mai multe familii, noi ne gândim la ei, cu unii suntem prieteni și am încercat să-i ajutăm pentru realocare. Cele mai bune imagini cu vidrele le-a obținut chiar Gică, capul unei familii de acolo, care a primit camere cu senzori de mișcare. I-am implicat ca să înțeleagă și că interesul lor nu e să extermine ce e acolo. A existat la un moment dat o intervenție din partea primăriei, care a constat doar în dărâmarea colibelor improvizate și cu asta basta, asta a fost rezolvarea. Iar ei s-au apucat și le-au făcut din nou. Într-un final au primit o locuință socială, dar tot aici se întorc. Noi încercăm să-i explicăm că el și mai ales copiii lui nu vor putea să stea veșnic aici, trebuie să meargă la școală.
Am vrea, dacă se face parcul, pe Gică să-l angajăm ca ranger și pe fiul lui la fel. Crearea parcului forțează soluția socială pentru oamenii de aici, pentru că până acum nu s-a găsit o soluție.
Fabulă cu autor colectiv
Pentru mine a fost o experiență ieșită din comun, ca o fabulă în care se amestecă toate chestiile astea: megalomanie și prostie ceaușistă, continuată de abuzuri, de contracte false și furturi, de exproprieri făcute ilegal și, în final, povestea extraordinară a forței biodiversității, Această fabulă continuă cu inerția și incompetența exraordinară a funcționarilor în pixul cărora stă soarta noastră, cu inerția totuși destul de mare a cetățenilor – foarte puțin a existat sprijinul pe care am fi contat – dar mai ales a cercetătorilor, a specialiștilor, a biologilor de care trebuie să tragi ca să se implice puțin în problematică.
Sector 4, București
Inițiatori: Cristi Lascu, Helmut Ignat
Echipă: Cristi Lascu, Helmut Ignat, Florin Stoican, Alex Găvan, ONG Parcul Natural Văcărești
