Cehia are o lungă tradiție în domeniul sticlei și a porțelanului, dar a devenit cunoscută pentru acestea în secolul 18, atunci când produsele atelierelor și fabricilor cehe au început să se vândă în toată lumea. Renumită pentru marea varietate de modele și pentru calitatea manufacturii, industria a atras în acea perioadă artiști, designeri și clienți influenți.
10 – 30 septembrie 2014 @ Galeria Galateca, București
Expoziție de design ceh contemporan de sticlă și porțelan organizată de Centrul Ceh București și Galateca
Expoziția Brilliant by Design prezintă obiecte de design contemporan realizat de companiile cehe, subliniind continuitatea producției de sticlă și porțelan, prin selectarea unor exemple elocvente din ultimii 100 de ani – design tradițional inconfundabil, design atemporal, obiecte unicat.
Vor fi expuse lucrări ale designerilor František Vízner (Bomma Hi-Tech Crystal), Jiří Pelcl (Crystalex CZ), Martin Fait (Crystalite Bohemia), Martin Žampach, Matej Chabera și René Roubiček (Moser, una din cele mai vechi și mai cunoscute fabrici de sticlă), Arik Levy (Verreum), Rony Plesl (Ajeto), Zdeněk Lhotský (Mold Melted Glass Studio), Jiří Pelcl (Porțelan ceh Dubí), Jiří Laštovička, Viktor Chalepa și Daniel Piršč (Studio Piršč).
În cadrul expoziției va avea loc o discuție cu Petr Nový, curatorul expozitiei BBD si Martin Žampach, unul din designeri, joi, 11 septembrie.
Expoziție organizată de Centrul Ceh și Galeria Galateca.
Parteneri: Ambasada Republicii Cehe, Cez România și Staropramen.
www.czech-it.ro / FB event