revistă online
ISSN 3008-2986 ISSN-L 2069-721X

1989. Revoluţia de Catifea

expoziție de fotografie:

14.11 – 31.12.2019 @ Biblioteca Județeană Constanța – Str. Mircea cel Bătrân nr. 104
5.12.2019 – 10.01.2020 @ Centrul Ceh Bucureşti – Str. Ion Ghicaa 11 / vernisaj: 5 decembrie, ora 19

Pentru fostele state socialiste, 2019 marchează trecerea a 30 de ani de la revoluțiile care au schimbat cursul istoriei, iar pentru cehi, la fel ca și pentru români și alte națiuni ce s-au aflat în Blocul de Est, 1989 a marcat trecerea de la dictatură la democrație. Revoluția de Catifea, așa cum a fost numit evenimentul la cehi, a avut câteva caracteristici aparte, iar bucureştenii sunt așteptați să le descopere la deschiderea expoziției „1989. The Velvet Revolution”, pe data de 5 decembrie 2019, începând cu ora 19:00, la Centrul Ceh din Bucureşti.

 

*foto: Bajgar Radek

 

Expoziția „1989. The Velvet Revolution” care a ajuns deja la Constanța între 14.11 – 31.12.2019, fiind organizată de Centrul Ceh București și Ambasada Republicii Cehe în România, va putea fi vizitată între 5.12.2019 – 10.01.2020 şi la Bucureşti. Această expoziţie are ca scop comemorarea a două dintre cele mai importante evenimente ce au marcat istoria recentă a Cehoslovaciei – căderea comunismului în anul 1989 şi desăvârșirea Revoluţiei de Catifea în 1990 – 1991, odată cu plecarea trupelor sovietice.

 

foto: Boček Radovan

 

Anul 1988 a fost marcat de mai multe manifestații împotriva regimului sovietic, pe 21 august, 28 octombrie şi 10 decembrie 1988. Aceste evenimente au luat amploare odată cu exprimarea dorinței de libertate a cetăţenilor pe parcursul Săptămânii Palach, între 15 și 21 ianuarie 1989. Intervențiile brutale şi repetate împotriva celor care veneau în Piața Sfântului Václav din Praga pentru a comemora 20 de ani de când studentul Jan Palach își dăduse foc în semn de protest i-au determinat pe cetățenii până atunci inerţi să treacă la acțiune.

 

*foto: Zajíc Miroslav

 

Evenimentele care au declanşat izbucnirea manifestului civic în rândul populaţiei au fost mitingurile de mare amploare din oraşele Germaniei de Est şi căderea Zidului Berlinului pe 9 noiembrie 1989. Studenţii de la Praga au organizat o manifestaţie autorizată pe data de 17 noiembrie 1989, iar sute de mii de oameni au invadat străzile şi pieţele publice scandând dorinţa de libertate şi eliberare de sub sovietici.

 

*foto: (s) 29 Kyndrová Dana / (d) Všetečka Jiří

 

Această expoziție conține fotografii iconice realizate de 15 dintre cei mai emblematici fotografi cehi, care au surprins momente cheie ale istoriei cehoslovace recente, când, după 40 de ani, dictatura comunistă a luat sfârșit: demonstrația împotriva regimului totalitar din anul 1988, Săptămâna Palach din 1989 și ziua de 17 noiembrie 1989, respectiv atmosfera emoționantă și plină de entuziasm care a urmat.

 

*foto: Kyndrová Dana

 

Multe dintre aceste fotografii de excepție au căpătat, cu timpul, caracter legendar și, datorită valorii lor documentare și artistice, ne întorc literalmente în acea atmosferă de emoție și entuziasm care predomina în întreaga societate la acea vreme. Expoziția include și un set de fotografii ale plecării trupelor sovietice din Cehoslovacia între 1990-1991, fenomen care a desăvârșit Revoluția de Catifea.

 

*foto: Kyndrová Dana

 

Intrarea este liberă.

Evenimentul este sprijinit de Budweiser Budvar și Becherovka.

*Fb event

 

*Poster de Serioja_Bocsok / foto: Kučera Jaroslav

Sari la conținut