USF: Cartierul artelor din Bergen

Text: Evy Sørensen / Foto: USF

Complexul USF (fosta United Sardine Factories Ltd.) se întinde în mai multe clădiri, a căror suprafaţă însumează 12.000m2 și care au fost construite în perioada 1870-1920 – inițial ca fabrică de textile, transformată apoi în fabrică de conserve. Complexul a fost reabilitat și redeschis în 1993, devenind prima scenă multiplă din Norvegia pentru producţii și prezentări de artă.

În anii 1970 recesiunea industială a ajuns și la Bergen, iar industria conservelor s-a oprit în vestul Norvegiei. USF fusese una dintre cele mai mari fabrici din ţară, plasată la malul mării, lângă Puddefjord, cu acces stradal foarte prost. Spaţiul din Verftet, de la periferia orașului Bergen, fusese un loc bun, iniţial, pentru expedi¬erea sardelelor în toată lumea, însă la începutul anilor 80 zona a fost abandonată, degradată, iar micul cartier din zonă era în paragină.

Lucrările de reabilitare au început în 1983, când toate clădirile erau goale, iar proprietarul fabricii a permis unui tânăr artist să își mute acolo studioul. Acestuia i-au urmat și alții. Nevoia lor de spaţiu și necesitatea de a găsi ateliere la preţuri decente s-a cristalizat într-o mișcare comună, care a dus la înfiinţarea centrului USF Verftet. Birourile și studiourile au fost amenajate de-a lungul a 10 ani, cu ajutorul fondurilor private, iar spaţiul public, constând din 3000 de metri pătraţi cu locuri pentru concerte, filme, teatru și o cafenea-restaurant, a fost dezvoltat cu ajutorul ministerului norvegian al culturii. Zona înconjurătoare a fost și ea în acest timp refăcută, devenind un spaţiu locativ atractiv din Bergen, unde locuiesc acum atât studenţii, cât și familii.

Astăzi USF reprezintă, atât pentru Bergen, cât și pentru Norvegia, un centru important al artelor, al iniţiativelor din lumea filmului sau muzicii. Toate aceste iniţiative sunt independente și, de obicei, la scară redusă. Tot aici au sediul și diverse instituţii de profil din circuitul regional sau naţional, iar diverse festivaluri de muzică și artă au birourile de lucru tot aici. Zona publică are un bar-cafenea și cinci spaţii pentru evenimente muzicale, teatru, film sau artă contemporană. În spaţiile USF își au sediile o largă varietate de artiști, întreprinderi creative sau educaţionale, organizaţii de artă. Printre acestea se numără: 60 de studiouri unde lucrează 80 de artiști plastici, două studiouri de oaspeţi, pentru artiștii internaţionali, birouri pentru varii organizaţii din domeniul filmului, muzicii sau literaturii, câteva companii producătoare și distribuitoare de film, arhitecţi și designeri de interioare, instituţii educaţionale din zona dansului și literaturii, spaţii de repetiţii pentru muzicieni jazz și rock.

USF mai este și spaţiu de desfășurare al unor programe de rezidenţiat, precum AiR Bergen, Bergen-Berlin, Bergen-New York și Air West Norway. USF intenţionează să continue colaborarea și participarea la dezvoltarea domeniului cultural și a industriei creative din Bergen. Ca organizare, USF este o fundaţie, care beneficiază de sprijinul generos al consiliului local (Bergen kommune) și Ministerului Culturii (Kulturdepartementet).

USF outside area

*Articol publicat în Zeppelin #119 / sectiunea Connected

 

Sari la conținut