Peștera Ialomiței din Bucegi găzduiește cea de-a doua ediție The Jazz Cave Festival, un eveniment care și-a propus să contribuie la restaurarea legăturii organice dintre om și natură, promovând principiile internaționale ale muzicii de jazz. Ediția 2022 va avea loc în mijlocul verii, în perioada 1 – 3 iulie 2022, un bun prilej pentru iubitorii de jazz și drumeții montane de a revizita patrimoniul natural din Bucegi.
Organizat de Asociația „UCIMR” – Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, Festivalul omagiază diversitatea artei sunetelor improvizatorice printr-un program complex de trei zile de concerte susținute de formații apreciate atât în Europa, cât și peste ocean. Și la această ediție vor fi invitate trupe aflate în prim-planul jazzului autohton și, de asemenea, vor fi încurajate să se afirme tinere talente din România.
Programul Festivalului a fost conceput pentru a îmbogăți experiența artistică a fiecărui vizitator, păstrând în același timp întoarcerea la simplitate. Astfel, evenimentul mai cuprinde expoziții itinerante cu teme culturale, concerte însoțite de proiecții multimedia, care vor pune în valoare relieful jurasic al Peșterii Ialomiței, degustări de vinuri bio, dar și proiecții informative de promovare a turismului sustenabil în stațiunea turistică Peștera – Padina, declarată de curând stațiune de interes național.
În plus, cu ocazia vizitei din Bucegi, turiștii sunt îndemnați să redescopere importanța deosebită a Peșterii Ialomiței, supranumită și „Peștera Regilor”, un spațiu cunoscut Antichității și regăsit în numeroase izvoare istorice, având loc special în arheologia, geografia și folclorul românesc.
Line up The Jazz Cave Festival 2022
Vineri, 1 iulie, Scena Peștera Ialomiței
15.00 – Cătălin Milea și Gabriel Bălașa
17.00 – Sorin Zlat Quartet
Scena Hotel Peștera
20.30 – Degustare de vin și concert
Sâmbătă, 2 iulie, Scena Peștera Ialomiței
11.00 – Sorina Rotaru & Alexandru Olteanu
13.00 – Stesso Mare Trio (Albania/ Italia)
15.00 – Freddie Bryant’s KALEIDOSCOPE TRIO (SUA / Olanda)
17.00 – Blue Noise
Scena Hotel Peștera
20.30 – Concert
Duminică, 3 iulie, Scena Peștera Ialomiței
11.00 – A-C Leonte, Alexandru Arcuș – saxofon, Andrei Cozlac – video mapping
13.00 – Isabella Fabbri (Italia)
15.00 – Luiza Zan și Gyárfás István (Ungaria)
17.00 – Ineffable
Atmosfera plină de culoare a primei ediții a primit aprecierile unui public numeros, toate abonamentele fiind epuizate cu câteva săptămâni înainte festival. Acest lucru a oferit prilejul organizatorilor de a pregăti anul acesta un eveniment cu mult mai multe nuanțe culturale. Astfel, au fost invitate formații de referință, care aduc mai aproape culorile muzicii jazz și ethno-jazz din mai multe regiuni europene și chiar din aria muzicii tradiționale hinduse. Redat cu ajutorul instrumentelor clasice și electro-acustice, mesajul The Jazz Cave Festival îndeamnă la unitate și cooperare prin acceptarea diferențelor care, în fond, apropie.
Înregistrările concertelor din programul primei ediții și informații la zi sunt disponibile pe pagina de Facebook a evenimentului: The Jazz Cave Festival.
Biletele pot fi cumpărate prin rețelele MyTicket.ro și Entertix.ro și includ un pahar de vin bio oferit de Domeniul Bogdan, precum și vizitarea gratuită a Peșterii Ialomiței pe cuprinsul evenimentului în intervalul 09:00 – 18:00.
Un eveniment organizat de Asociația „UCIMR” – Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România în parteneriat cu Exces Music.
Parteneri principali: Programul „OTA” al UCIMR dedicat tinerilor muzicieni români, Complex Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, Consiliul Județean Dâmbovița, Asociația Turistică Peștera – Padina, Muzeul Județean de Istorie Brașov, Asociația Rrock Jakaj, Domeniul Bogdan, Apa Keya, Foldo
Asociația „Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România” este un ONG de utilitate publică aflându-se de 25 de ani în sprijinul interpreților români din domeniul muzicii și al coregrafiei. Prin continuitatea proiectelor sale, UCIMR s-a impus în viața culturală în plan național promovând atât tinere talente, cât și muzicieni de vârf, alături de elemente de patrimoniu românesc și universal. Dintre cele mai cunoscute proiecte cu frecvență anuală: Festivalul ICon Arts Transilvania (ajuns la Ediția XX), Concertul de Anul Nou de la Sibiu (ajuns la ediția a 14-a în 2022), The Jazz Cave Festival (Ediția a II-a), Festivalul Promenadelor Brașovului, Stagiunea „Cartografii sonore”, conferințele – spectacol Round Table România, AFI Fan Jazz, Stagiunea ICon Arts@Biblioteca ASTRA, Concursul „Drumul spre celebritate”, documentarele de scurt-metraj Arts District is Here, Stagiunile „Sunetul muzicii” și „Citadela artelor” de la Castelul Peleș, „Pauza de o pătrime” de la Biblioteca Națională ș.a. Pe lângă evenimentele multi-anuale, UCIMR dezvoltă în permanență proiecte culturale noi pentru a atrage segmente noi de public precum: „100 de ani în 100 de concerte”, „Past Forward”, „Transylvania Live”, „Despre ce vorbim când cântăm despre iubire?”, „Music, a bridge between people” ș.a. Aflat în permanentă legătură cu instituții culturale naționale și internaționale, UCIMR este un liant esențial pe scena culturală din România dintre artiști și public, prin fiecare demers urmărind să accentueze calitatea actului artistic, oferind în același timp o scenă inedită pentru artiști. În condiții normale, evenimentele organizate și promovate de UCIMR depășeșc anual cifra de 100 de spectacole, cu minimum 10.000 de spectatori în spațiile de concerte și cumulează peste 1.000.000 de vizualizări în mediul online.