Rockwool - fabricat in Romania

SoNoRo Conac #6: Rapsodii în piatră

Seria de concerte SoNoRo Conac, ajunsă la a VI-a ediție, va debuta pe 26 aprilie 2018 la Palatul Culturii “Teodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin și va continua până în luna septembrie, oferind publicului meloman ocazia să descopere minunate conace, castele și palate din România și Republica Moldova.

Ediția de anul acesta SoNoRo Conac poartă numele “Rapsodii în piatră” și este un omagiu adus varietății și complexității arhitecturale din întreg teritoriul țării noastre. În cadrul turneului va avea loc și lansarea în România a CD-ului “Rhapsodie Roumaine”, realizat pentru celebrarea Centenarului Marii Uniri. CD-ul cuprinde cele mai cunoscute compoziții create de George Enescu și Béla Bartók și va fi prezentat într-un turneu european, ce a început pe pe 27 ianuarie 2018, la Musikverein din Viena. Turneul “Rhapsodie Roumaine” va mai include orașele Amsterdam, München, Izmir, Antwerpen, Arezzo și Paris. În România, CD-ul va fi prezentat la toate concertele SoNoRo Conac, de unde va putea fi și achiziționat.

Inițiativa SOS Conac, lansată anul trecut, prin care SoNoRo își propune să tragă un semnal de alarmă pentru cladiri cu valoare arhitecturală mare din țara noastră, aflate într-o stare avansată de degradare, va continua și anul acesta cu un concert la Cazinoul din Constanța, pe 9 mai. Concertul va fi un răspuns la #Ode2Joy Challenge lansat de Plácido Domingo, Președintele Europa Nostra, în toată Europa, cu ocazia celebrării în 2018 a Anului Patrimoniului Cultural European.

Începem o nouă ediție SoNoRo Conac plini de entuziasm. Am descoperit locuri minunate, pe care le vom dezvălui și publicului nostru, în cadrul unor concerte de muzică de cameră, prin care ne dorim să le subliniem frumusețea și să adăugăm și mai mult farmec întoarcerii în timp pe care aceste minunate conace, palate și castele o prijeluiesc. Anul acesta demersul nostru se alătură unuia european de celebrare a patrimoniului cultural european și ne bucurăm să putem contribui la integrarea moștenirii culturale românești în cea europeană.“ – Răzvan Popovici, inițiatorul SoNoRo Conac și directorul Festivalului de Muzică de Cameră SoNoRo.

SoNoRo Conac “Rapsodii în piatră” și CD-ul „Rhapsodie Roumaine” sunt susținute de BRD – Groupe Société Générale, partener SoNoRo Conac încă de la lansarea în 2013 a turneului de  concerte de muzică de cameră, menite să aducă muzica clasică în spațiile pentru care a fost creată.

*Palatul Culturii “Teodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin

Primele concerte SoNoRo Conac vor avea loc anul acesta după următorul program:

  • Palatul Culturii “Teodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin, jud. Mehedinți, 26 aprilie
  • Cazinoul din Constanța, jud. Constanța, 9 mai
  • Muzeul de Artă Timișoara – Palatul Baroc, jud. Timiș, 12 mai
  • Teatrul din Oravița, jud. Caraș-Severin, 13 mai
  • Palatul Culturii din Târgu Mureș, jud. Mureș, 16 mai
  • Castelul Mikes din Zăbala, jud. Covasna, 17 mai
  • Conacul Pană Filipescu din Filipeștii de Târg, jud. Prahova, 18 mai
  • Palatul Mogoșoaia, București, 19 mai
  • Conacul Sturdza de la Popești, jud. Iași, 30 mai
  • Castelul Mimi, Republica Moldova, 31 mai

*Cazinoul din Constanța

 

SOS Conac este un proiect derulat în parteneriat cu Ordinul Arhitecților și Institutul Național al Patrimoniului, cu scopul de a intermedia contexte favorabile salvării unor monumente importante din patrimoniul românesc.

Accesul la concertele SoNoRo Conac este gratuit și se face pe bază de invitație sau rezervare, în limita locurilor disponibile, la: alexa.petre@sonoro.ro sau 0741.190.470.
Pentru mai multe informații și programul complet: conac.sonoro.ro

Despre SoNoRo Conac

În 2013, Asociația Sonoro a pus bazele unui nou proiect – SoNoRo Conac- ce își propune, prin asocierea muzicii cu opere arhitecturale emblematice din România, să sugereze nevoia de respect, atenție și sprijinire a patrimoniului și a resurselor culturale extraordinare ale României.

SoNoRo Conac a pornit de la ideea de a reda muzicii de cameră spațiul originar, de natură intimă, propice dialogului cultural și ascultării active din partea unui public restrâns. Acest proiect își propune să sensibilizeze opinia publică în ceea ce privește multitudinea clădirilor de patrimoniu reabilitate – clădiri fabuloase, spectaculoase, elegante, care trebuie reintroduse în circuitul cultural.

SoNoNo Conac este un proiect inițiat de Asociația Sonoro, cu sprijinul partenerului principal BRD – Groupe Société Générale și al Ordinului Arhitecților din România.

Sponsor principal: BRD – Groupe Société Générale
Mașina oficială oferită de: BMW
Parteneri: Asociația Arché, Ordinul Arhitecților din România, Institutul Național al Patrimoniului, Illy, Avincis, Media Image, Palatul Culturii “Teodor Costescu”, Cazinoul din Constanța, Muzeul de Artă Timișoara, Teatrul din Oravița, Palatul Culturii din Târgu Mureș, Castelul Mikes din Zăbala, Conacul Pană Filipescu din Filipeștii de Târg, Palatul Mogoșoaia, Conacul Sturdza de la Popești, Castelul Mimi din Republica Moldova.

Sari la conținut