Simion Bogdan-Mihai și Lăutarii de Mătase la Palatul Bragadiru

Muzica lăutărească autentică, muzica românescă veche și interbelică – romanțe, valsuri, tangouri, folclor cules din diferite zone ale țării, pentru o seară de neuitat, intr-un palat eclectic, fondat în anul 1905, monument istoric și clădire de patrimoniu a Bucureștiului

Palatul Bragadiru aduce un omagiu muzicii românești autentice, invitandu-l pe Simion Bogdan-Mihai. alături de Lăutarii de Mătase, pe scena uneia dintre cele mai frumoase săli de spectacole din București, pentru o seară cu arome interbelice și spirit românesc veritabil, vineri, 9 decembrie, ora 19:00.

 

foyer Palatul Bragadiru

 

Doctor în litere și lăutarie, cobzar, pasionat de folclor, scriitor, realizator radio și TV,  „expert in muzicile Bucureștiului interbelic, Simion Bogdan-Mihai apare el însuși pe scenă, penru a rupe sufletul luimii cu cântece vechi. zise pe strunele cobzei” (sursa), alături de Lăutarii de Mătase – Nelu Răducanu (țambal), Cornel Neacșu (acordeon), Robert Adam-Szoltan (contrabas) și Mandi Pană (vioară).

Eu conserv o muzică mică, orală și analfabetă. Sunt niște cântece care nu sunt mai vechi, dacă e să fim foarte sinceri, de jumătatea secolului al 19-lea. Practic o metodă amestecată în care ascult înregistrări care s-au făcut la Institutul de Etnografie și Folclor, primii folcloriști care au imprimat la noi au fost după 1915, iar înregistrările nu sunt mai vechi de începutul secolului 20 și combin cu oarece informații de arheologie muzicală care țin de spațiul respectiv, întâlnindu-mă cu lăutari foarte bătrâni care azi nu mai cântă repertoriul vechi. Dar ei mă ajută pe mine prin mărci de comportament sau de limbaj…” – (sursa)

Simion Bogdan-Mihai

A început să studieze cobza la vârsta de 15 ani cu lăutarul Constantin Gaciu la Slatina. A studiat la Colegiul Național „Alexandru Lahovari” din Râmnicu Vâlcea, ale cărui cursuri le-a absolvit în anul 2009. Și-a continuat studiile la Facultatea de Litere a Universității din București, unde a obținut licența în Studii Culturale Europene și masterul în Cultură și Politică în Context European și Internațional, în anul 2014. A obținut titlul de doctor de la aceeași facultate, cu teza intitulată Imaginea regelui Carol I în presă: antidinastici și pro-carliști.

Din anul 2010 a călătorit prin România, culegând cântece lăutărești și învățând de la puținii cobzari rămași în viață. La 1 mai 2021 a publicat albumul Valahia în Demol, alcătuit din cântece din Muntenia și Oltenia anilor 1800.

www.palatulbragadiru.ro
www.teatrulgodot.ro

Accesul la eveniment se face începând cu ora 18:00.

Palatul Bragadiru – Calea Rahovei 147-153, sector 5, București

 

palatul-bragadiru-15

***
În vara anului 2021, Teatrul Godot, unul dintre cele mai iubite și cunoscute teatre independente din București și-a mutat sediul într-o clădire istorică aproape de centrul Bucureștiului – Palatul Bragadiru. În vara anului 2022, Teatrului Godot i se alătură în acest demers cultural, The Great Hill și BulevART, formând, începând cu vara anului 2022, ceea ce pe viitor va fi cunoscut drept un hub cultural Bucureștean de referință – The Great Hill Society Club. Astfel, muzica, teatrul, expozițiile și vinul vor crea la Palatului Bragadiru un loc în care oamenii se vor întâlni, atât pentru artă, cât și pentru degustările inedite a peste 60 de etichete de vin românesc, originar din regiunea viticolă Dealu Mare, puse la dispoziție pentru pasionații de enologie si frumos.

Parteneri ticketing: Bilete.ro, Iabilet.ro, Eventbook.ro, MyStage.ro

 

BOGDAN SIMION_Afis banner (1)

 

 

 

 

 

Sari la conținut