Dezvelirea noului monument în aer liber de la MARe/Muzeul de Artă Recentă
O operă de artă contemporană austriacă devine monument la București. Instalată pe spațiul privat al MARe/Muzeul de Artă Recentă, dar înspre spațiul public – pe colțul dintre strada Heleșteului și bulevardul Primăverii – sculptura „Die Doppelgängerin” (Geamăna/Sosia) a artistei austriece VALIE EXPORT va fi prezentată publicului vineri, 27 mai, la ora 11.00. Ceremonia de dezvelire a noului monument se va desfășura în prezența ES Adelheid Folie, Ambasadoarea Austriei în România, și a lui Thomas Kloiber, Directorul Forumului Cultural Austriac la București, în cadrul parteneriatului foarte strâns dintre cele două instituții diplomatice și MARe/Muzeul de Artă Recentă.
Creată în 2010, sculptura „Die Doppelgängerin” este o lucrare de mari dimensiuni (460 x 200 x 200 cm și cântărind 1.200 kg), realizată în doar cinci exemplare (din materiale diferite), răspândite în întreaga lume. Exemplarul care intră, astfel, în colecția permanentă a MARe este cel de-al doilea din serie, fiind singurul turnat în bronz. Înainte de a ajunge la București, sculptura a fost expusă la Berlin, la PalaisPopulaire (2020 – 2021). De asemenea, Palatul Belvedere din Viena găzduiește, în mod permanent, o altă variantă executată din oțel inoxidabil.
„În calitate de Ambasadoare a Austriei, este o foarte mare bucurie să văd opere ale artistelor și artiștilor austrieci amplasate în spații deschise, accesibile publicului. În cazul de față, este însă mult mai mult decât atât: avem de-a face cu o creație extraordinară. Sculptura „Die Doppelgängerin” de VALIE EXPORT impresionează atât prin dimensiuni, cât și prin expresivitatea sa. Grație amplasării sale chiar în fața MARe, aceasta va constitui prima impresie, prima imagine pe care vizitatorii o vor dobândi despre Muzeul de Artă Recentă. Această operă de artă a uneia dintre cele mai importante artiste austriece contemporane va fi, de aici înainte, un reper al orașului București”, a precizat ES Adelheid Folie, Ambasadoarea Austriei în România.
„Pe de o parte, lucrarea lui VALIE EXPORT conferă o dimensiune actuală patrimoniului construit, realizat de arhitecți austrieci în centrul istoric al Bucureștiului. Pe de altă parte, sculptura aduce în spațiul public unul dintre cele mai puternice discursuri artistice ale momentului, legate de drepturile și emanciparea femeilor. Dorim să adresăm toate mulțumirile și felicitările noastre domnului Erwin Kessler și Muzeului de Artă Recentă pentru toate eforturile lor de a aduce definitiv în România această operă ce se ridică împotriva intoleranței și discriminărilor”, spune directorul Forumului Cultural Austriac, Thomas Kloiber.
„Die Doppelgängerin este o denumire intraductibilă, dar ca semnificație trimite la ideea de alter ego, de geamăn străin (cel care seamănă izbitor cu altcineva, fără a avea vreo relație de sânge). Mai poate denumi și spiritul geamăn (spirit în sensul de fantomă, de ființă de pe lumea cealaltă). VALIE EXPORT a reprodus acest concept printr-o lucrare monumentală, reprezentând două foarfece deschise, care se întrepătrund, orientate cu vârfurile în jos, înfipte în sol. Impresia este una ambivalentă: pe de o parte uimește prin suplețe, prin eleganță și grație, pe de altă parte induce o stare de angoasă, cel două foarfece deschisă și vârfurile ascuțite accentuând ideea de agresiune, de pericol, de străpungere. Asociată deseori cu preocupările domestice ale femeilor (cusutul, croitul), dar și cu actul chirurgical, cu tunderea părului, ori cu producerea unui film (de unde și celebrul apel CUT!, din cinematografie), foarfeca este „mânuită” de VALIE EXPORT într-un mod demonstrativ și manifest. Evenimentul din data de 27 mai 2022 este si o ocazie pentru MARe/Muzeul de Artă Recentă de a mulțumi Ambasadei Austriei și Forumului Cultural Austriac pentru susținerea lor și pentru parteneriatul extrem de intens din ultimii ani”, a precizat și Erwin Kessler, directorul general al MARe.
Născută la Linz, pe 17 mai 1940, VALIE EXPORT este una dintre principalele figuri ale avangardei și ale artei feministe austriece și europene. Autoare a unor lucrări – sculptură, fotografie, film, video, performance și instalație – care au schimbat modurile de creație și de percepție publică a artei angajate și cu miză socială, VALIE EXPORT este una dintre artistele și artiștii austrieci cei mai expuși si cei mai discutați în întreaga lume.
Lucrarea „Die Doppelgängerin” a fost achiziționată după succesul expoziției „VALIE EXPORT. Import”, din perioada 18 decembrie 2020 – 14 martie 2021, organizată de MARe cu sprijinul Forumului Cultural Austriac.
*Credit foto – (c) MARe