Sâmbăta Sonoră la MARe – Muzeul de Artă Recentă: Maria Balabaș + Carsten Seiffarth (DE)

MARe – Muzeul de Artă Recentă se deschide pentru public în data de 9 octombrie, iar pe 10 octombrie găzduiește primul eveniment sonor în spațiul de audiție al muzeului, un auditorium cu acustică și sonorizare excepționale.

Pentru acestă ocazie SÂMBĂTA SONORĂ propune un performance vocal al Mariei Balabaș, acompaniată de electronice semnate de Mihai Balabaș, și o conferință despre sound art și instalație sonoră în Germania cu Carsten Seiffarth, fondatorul și directorul artistic al galeriei de sound art singuhr – hoergalerie.

Precizare: număr de locuri limitat!!!

Voiceover, Maria Balabaș, performance

Am creat acest performance din nevoia de a mă aduna. Senzaţia ultimilor ani a fost aceea că şi eu şi vocea mea trăim într-o stare de separare sau fragmentare. Din ce în ce mai mult deveneam conştientă de o fractură existentă între mine şi realitatea înconjurătoare, între gânduri şi fapte, între felul cum îmi aminteam că vorbeam sau că îmi sună vocea şi ceea ce transmiteam în exterior către ceilalţi. Aşa a apărut nevoia unui spaţiu în care să creez senzaţia unei coerenţe personale, iar aceasta să aducă împreună cu sine o stare de inocenţă. Ca instrument am ales vocea, tocmai pentru că simţeam că mă înstrăinasem de ea. Devenise vehiculul fricilor, mai mult decât al liniştirii mele. Cum pot să mă regăsesc din nou în vocea mea? Cum pot să fiu împreună cu mine? Am lucrat cu straturi de înregistrări suprapuse, cu câteva cuvinte, cu o vagă amintire literară. Doar voce.

Maria Balabaș este creatoarea emisiunii Dimineața crossover de la Radio România Cultural şi a generat, pe parcursul timpului, diverse proiecte dedicate noilor forme de creaţie radiofonică (Generaţia sonoră, Aceasta nu este artă etc.). A fost nominalizată la Prix Europe şi Prix Italia pentru documentare radio, seleționată la Grand Prix Nova pentru o piesă sonoră și a primit premiul Semi Silent pentru inovaţie sonoră. A iniţiat grupurile muzicale Avant’n’Gard și Soare Staniol, care se inspiră din tehnici de improvizaţie, muzică electronică şi surse sonore neconvenţionale. Ca artist solo crează instalaţii şi piese narative bazate pe înregistrări de teren, înregistrări de arhivă sau alte forme de memorie auditivă. A scris o carte. Lucrează la un scenariu de lung-metraj. ETC.

Mihai Balabaş este violonist şi chitarist, cântă în trupele Trei Parale, Bucium şi Tony Baboon, iar pentru Soare Staniol compune atmosfere sonore. A colaborat cu Maria în multe proiecte sonore.

Conferință / prezentare

Carsten Seiffarth este fondatorul și directorul artistic al galeriei de sound art singuhr – hoergalerie. Născut în 1963, Carsten a studiat muzica orchestrală, muzicologie și sociologie la Weimar și Berlin. Produce evenimente de muzică contemporană și sound art din 1991. Între 2005 și 2007 a fost unul dintre directorii artistici ai laboratorului de media art TESLA Berlin. Carsten Seiffarth a creat în 1996 singuhr – hoergalerie, singura galerie de sound art din Germania, devenită azi un reper în domeniul instalației sonore cu peste 70 de expoziții personale germane sau internaționale.

În ultimii ani a fost curator invitat pentru numeroase galerii și muzee. Din 2010 este curator și director al Bonn Hoeren, un proiect de sound art urban din Bonn, iar din 2011 este directorul artistic al programului Sound Exchange – Enclaves of Experimental Music Culture in Central Eastern Europe. Contribuie regulat în cadrul proiectului despre arhitectură și sunet Tuned City și a editat mai multe cărți: Singuhr 1996-2006; Tesla 2005-2007; Sam Auinger: A Hearing Perspective; Paul DeMarinis: Buried in Noise; Gordon Monahan: Seeing Sound.

*Fb event

Eveniment dedicat gimnastei Sonia Iovan-Inovan, prima medaliată olimpică din gimnastica românească
Sonia Iovan-Inovan (născută în 1935, Cluj) este o gimnastă română, dublu laureată cu bronz olimpic la Melbourne 1956 și Roma 1960, medaliată cu bronz la Campionatele Mondiale și multiplu medaliată cu argint (pe echipe) și cu bronz (în probele individuale pe aparate) la Campionatele Europene.
Fotografie de autor necunoscut.

*Eveniment sprijinit de Goethe Institut, MARe și Revista Zeppelin.
Sâmbăta Sonoră este un program organizat de Asociația Jumătatea plină și cofinanțat în perioada iunie-noiembrie 2018 de Administrația Fondului Cultural Național.

Sari la conținut