Comunitatea coregrafică cere statului mai mult decât promisiuni și pune Ministerul Culturii în fața responsabilității publice
Fără a fi prevenit, după 8 ani de demersuri dificile, dar având proiectul de proiectare finalizat și avizele obținute, Centrul Național al Dansului București a pierdut Sala Omnia ca viitor sediu al CNDB, proiect de infrastructură culturală inclus într-un acord de finanțare cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, cu o alocare estimată la aproximativ 13 milioane de euro și ajuns, în 2024, în faza de aprobare a indicatorilor tehnico-economici pentru lansarea licitației de execuție. CNDB a fost obligată să cedeze viitorul său sediu către Ministerul Afacerilor de Interne.
Acesta este al doilea spațiu promis și pierdut de instituție după ce în 2013 un alt proiect anunțat public de managerul Ion Caramitru, drept viitor sediu al CNDB a dispărut din corpul de clădiri al Teatrului Național București, nemairegăsindu-se în varianta finală a execuției proiectului de renovare și remodelare a clădirii TNB.
CNDB a organizat pe 29 ianuarie 2026 o întâlnire publică între reprezentanți ai comunității dansului contemporan din România și Ministrul Culturii, András István Demeter, cu participarea directorului Unității de Management a Proiectului din Ministerul Culturii, Bogdan Trîmbaciu.
La întâlnire au luat cuvântul reprezentanți ai principalelor structuri și organizații din domeniu, printre care Vava Ștefănescu, manager CNDB; Mihai Mihalcea, director Programe și Proiecte CNDB; Arcadie Rusu (Linotip – Centru Independent Coregrafic); Simona Deaconescu (Tangaj Collective); Oana Mureșan (OM Centru Coregrafic, Cluj-Napoca); Camelia Neagoe (Asociația DeLaZero); Lavinia Urcan (Unfold Motion, Timișoara), Florin Fieroiu, coregraf; Aura Corbeanu, manager cultural și vicepreședinte al Uniunii Teatrale din România. Discuția a fost moderată de criticul de artele spectacolului Mihaela Michailov.
-
+1
Poziția comunității
Întâlnirea cu Ministerul Culturii a conturat o hartă complexă a nevoilor structurale ale dansului contemporan din România, dincolo de problema punctuală a unei clădiri sau a unei linii de finanțare. Vorbitorii au descris un domeniu care funcționează prin efort individual și solidaritate informală, în absența unui cadru public coerent care să asigure continuitate, infrastructură și perspectivă profesională.
Reprezentanții sectorului coregrafic au subliniat caracterul structural al crizei infrastructurale și financiare din domeniul culturii coregrafice contemporane și al dansului contemporan, un sector artistic major din România fără o infrastructură accesibilă, fără o rețea națională de centre publice, fără mecanisme de producție instituțională și fără finanțare multianuală predictibilă.
Vava Ștefănescu, coregrafă și manager CNDB, a declarat:
„Nu mai e timp pentru simple discuții. Avem nevoie de voință politică exprimată în mecanisme concrete, la nivelul accesului la resurse, finanțare și infrastructură. Fără aceste instrumente, dansul contemporan rămâne într-o stare de vulnerabilitate permanentă.”
Mihai Mihalcea, coregraf și director de programe CNDB:
„Condițiile esențiale pentru existența artistică nu sunt individuale, sunt instituționale. Ele nu depind doar de talent sau efort, ci mai ales de decizie politică. Cazul Sălii Omnia nu este despre o clădire, este despre capacitatea statului de a produce o soluție compensatorie atunci când o decizie guvernamentală anulează un proiect matur ajuns într-o fază atât de avansată.
Vorbim și despre un dezechilibru structural al politicii culturale românești, care durează de câteva decenii. Miza acestei întâlniri nu este validarea noastră ca artiști, ci întrebarea dacă statul alege să transforme din nou un vid instituțional într-o politică publică.
România are aproximativ 70 de teatre publice și o singură instituție publică cu misiunea de a susține și dezvolta cultura coregrafică contemporană. Vă imaginați cum ar fi să existe un singur teatru public în România și acela să funcționeze subfinanțat și fără un sediu adecvat din 2011? Nu vorbim doar despre o problemă de sector, ci despre o omisiune de politică publică care s-a permanentizat.”
Arcadie Rusu, coregraf și manager al Linotip – Centru Independent Coregrafic, a subliniat că, în lipsa unei politici publice asumate, dezvoltarea dansului contemporan rămâne dependentă de inițiative punctuale și temporare și de capacitatea organizațiilor independente de a compensa ceea ce ar trebui să fie o responsabilitate instituțională a statului. A arătat că fără un cadru național, orice progres rămâne fragmentat și vulnerabil la schimbări administrative.
Simona Deaconescu, coregrafă, directoare artistică și co-fondatoare a Tangaj Collective a pus accent pe legătura directă dintre infrastructură și posibilitatea reală de a produce artă, explicând că finanțarea fără spații de lucru și prezentare nu poate genera un ecosistem funcțional. În viziunea sa, lipsa studiourilor și a scenelor blochează nu doar creația, ci și formarea de public și circulația spectacolelor în țară.
Camelia Neagoe, coregrafă și reprezentantă a Asociației DeLaZero, a atras atenția asupra mecanismelor de finanțare, arătând că actualele formule susțin mai degrabă supraviețuirea proiect cu proiect, decât dezvoltarea profesională pe termen mediu și lung. A indicat nevoia de instrumente multianuale care să permită planificare, stabilitate și asumare artistică reală.
Oana Mureșan, coregrafă și fondatoare a OM Centru Coregrafic și a Transilvania International Dance Festival, din Cluj-Napoca, a descris efectele cauzate de absența infrastructurii din afara orașelor mari, explicând că absența unei rețele regionale concentrează activitatea în câteva centre urbane și limitează accesul publicului din restul țării. Din această perspectivă, problema nu este doar una profesională, ci una de echitate culturală.
Florin Fieroiu, coregraf și pedagog a vorbit despre ruptura dintre sistemul de formare și realitatea profesională, subliniind că statul produce, prin școli și universități, generații de artiști fără a construi un cadru instituțional care să le permită să își exercite meseria în mod sustenabil. A prezentat această discontinuitate ca o pierdere de investiție publică în capital uman.
Lavinia Urcan, coregrafă și președintă a Asociației Unfold Motion din Timișoara a completat această imagine, arătând că lipsa de predictibilitate și de infrastructură împinge artiștii spre migrație profesională sau spre părăsirea domeniului. În acest sens, problema dansului contemporan devine una de retenție și dezvoltare a resursei umane culturale, nu doar de finanțare punctuală.
Împreună, aceste intervenții au configurat un tablou coerent al unui sector care nu solicită doar sprijin ocazional, ci o schimbare de nivel în abordarea publică: de la proiecte izolate la politici asumate pe termen lung, de la soluții temporare la infrastructură durabilă, de la reacții administrative la o strategie națională care să lege educația, creația, finanțarea și accesul publicului într-un sistem funcțional și echitabil.
Clarificarea situației finanțării
Bogdan Trîmbaciu, directorul Unității de Management a Proiectelor din Ministerul Culturii, a declarat cu privire la existența fondurilor ca urmare a scoaterii Sălii Omnia din acordul cadru: „Nu s-a pierdut niciun ban. Toți banii care au existat din acordurile-cadru de împrumut sunt în continuare disponibili. Avem patru acorduri cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei în care sunt incluși bani suficienți pentru realizarea viitorului sediu al Centrului Național al Dansului. Este vorba despre includerea unui nou obiectiv în momentul în care va fi identificată o locație.”
Acesta a precizat că, începând cu preluarea mandatului de către actualul ministru, au fost transmise „minim cinci adrese oficiale către alte instituții ale statului pentru identificarea unui spațiu adecvat pentru CNDB”.
Angajamentele Ministrului Culturii
Ministrul Culturii, domnul András István Demeter, a formulat în cadrul întâlnirii o serie de poziții și angajamente publice:
„Inițial, Centrul Național al Dansului avea și rolul de finanțator la nivel național. Acest lucru s-a pierdut. Acest rol îl putem readuce. Asta chiar depinde de mine și îmi pot asuma să revitalizez această componentă de autoritate finanțatoare a Centrului Național al Dansului.”
„Odată ce voi avea bugetul Ministerului, voi stabili bugetul CNDB în așa fel încât să repornim aceste motoare de autoritate finanțatoare. Nu în viteza maximă, dar le repornim.”
Referitor la identificarea unei soluții privind sediul CNDB, domnul András István Demeter a declarat: „Sala Omnia va fi înlocuită cu o variantă. Nu suntem vrăjitori, nu se poate de pe o zi pe alta, dar lucrăm la identificarea unui spațiu. Există variante și există demersuri în curs.”
Referitor la rețeaua națională:
„Problema nu este doar o clădire în București. Trebuie să gândim o rețea la nivel național, cel puțin la nivel de regiuni, care să permită accesul la infrastructură pentru comunitățile din afara Capitalei.”
Concluzii și pași următori
Întâlnirea a marcat prima consultare formală între comunitatea dansului contemporan și un ministru al culturii după anul 2013. Participanții au solicitat asumarea unui calendar public de lucru privind identificarea unei noi locații pentru sediul CNDB, relansarea mecanismului de finanțare a proiectelor de dans prin bugetul CNDB, iar pe termen lung, nevoia de dezvoltare a unei rețele regionale de infrastructură pentru creație și prezentare coregrafică, creșterea predictibilității bugetare prin finanțare multianuală.
Comunitatea coregrafică a subliniat că va monitoriza public implementarea acestor angajamente și va solicita actualizări periodice privind stadiul demersurilor asumate de Ministerul Culturii.
Înregistrarea video a întregii întâlniri poate fi accesată aici.
