Restaurarea și conversia patrimoniului industrial. Studii de caz din România și Valonia (Belgia)

Delegația Valonia-Bruxelles la București, alături de Institutul National al Patrimoniului organizează marți, 23 ianuarie, o dezbatere dedicată restaurării și conversiei patrimoniului industrial în România și Valonia (Belgia).

Evenimentul va avea loc începând cu ora 17 și va fi găzduită de MATER (Splaiul Unirii 160), prima bancă de materiale din România și Europa de Sud-Est, amenajată în cadrul Industriei Bumbacului.

Gândit ca o prezentare și dezbatere deschisă, evenimentul va aduce în discutie exemple și practici din Belgia și România, prin intermediul dialogului dintre Vanesa Krins și Irina Iamandescu, precum și prin intervențiile din partea publicului. Discuțiile vor avea loc în română și în franceză, cu traducere simultană.

Vanessa Krins, responsabilă de proiecte la Agence wallonne du Patrimoine, va vorbi despre modul în care este abordat patrimoniul industrial din Valonia, insistând asupra studiilor de caz. Acestea vor ilustra situațiile complexe care intervin în cazul unui proiect concret, miza fiind găsirea unui echilibru între chestiunile filozofice despre ce ar trebui să fie conservat și chestiunile practice care vizează ceea ce poate fi conservat efectiv.

Istoric de artă, Vanessa Krins realizează proiecte de restaurare, de conversie sau de valorizare pentru monumente cu o tipologie diversă. În domeniul patrimoniului industrial, a fost implicată în crearea Muzeului Ceramicii pe locul dezafectat al uzinei Boch Keramis din La Louvière, în planul de gestionare a lifturilor pentru ambarcațiuni de pe Canalul din Centre (provincia Hainaut), înscrise pe lista Patrimoniului mondial UNESCO (foto jos), precum și în proiectul complex de reabilitare a unei vechi stații de sortare și spălare a cărbunelui din Binche.

*Datând de la începutul secolului 19, cele 4 ascensoare hidraulice pentru ambarcațiuni construite pe Canal du Centre sunt martori remarcabili ai revoluției industriale din Belgia

Irina Iamandescu va face o introducere în tema revitalizării arhitecturii industriale în România. Domeniul său de interes ştiinţific este protejarea patrimoniului construit cu o orientare predilectă către cercetarea şi recuperarea patrimoniului industrial, temă pe care și-a susținut teza de doctorat în 2015. A fost implicată în ultimii 15 ani în diverse proiecte privind conștientizarea valorii patrimoniului industrial și recuperarea acestuia în București, Anina, Petrila, Cluj, Sibiu și a organizat o serie de ateliere, conferințe și întâlniri profesionale privind cercetarea și protejarea patrimoniului industrial din România.

Irina Iamandescu este architect, lector al UAUIM – Departamentul de Istoria Teoria Arhitecturii și Conservarea Patrimoniului “Sanda Voiculescu”, director al Direcției Patrimoniu Imobil a Institutului Național al Patrimoniului, președinte al ICOMOS Romania, membru al board-ului TICCIH (Comitetul International pentru Conservarea Patrimoniului Industrial).

Intervențiile vor avea loc în română și în franceză, cu traducere simultană. Intrarea este liberă.

16.30 – 17.00 Primirea participanților
17.00 – 17.10 Cuvânt de deschidere: directorul Institutului Național al Patrimoniului, dl. Ștefan Bâlici și Delegatul general Valonia-Bruxelles la București, dl. Eric Poppe
17.10 – 17.50 Prezentare dna Irina Iamandescu, Director al Direcției Patrimoniu Imobil a Institutului Național al Patrimoniului
17.50 – 18.30 Prezentarea dna Vanessa Krins, responsabil de proiecte la Agenția valonă a Patrimoniului
18.30 – 19.00 Sesiune de Q/A

 

 

Sari la conținut