Rockwool - fabricat in Romania

revistă online
ISSN 3008-2986 ISSN-L 2069-721X

RespoCity – Workshop. Importanța reciclării DEEE (deșeuri de echipamente electrice și electronice)

Asociația RESPO DEEE, în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și cu sprijinul Universității de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu” din București organizează la data de 21 noiembrie, în Sala Frescelor, de la ora 15:00, workshop-ul “Orașele viitorului. Importanța reciclării DEEE-urilor și impactul lor nociv asupra mediului”.

Evenimentul este moderat de Teodora Tompea, jurnalist DIGI 24, și își propune să atragă atenția asupra deșeurilor de echipamente electrice și electronice, numite generic DEEE, care în prezent au cu cea mai mare rată de creștere la nivel global.

Conform Global Waste Monitor, în 2021 doar deșeurile electronice generate au însumat 53,4 milioane de tone, depășind astfel greutatea Marelui Zid Chinezesc, considerat cea mai greu obiect artificial de pe suprafața Pământului. Cifra este cu 21% mai mare decât în 2014, când datele indicau 45 de milioane de tone. Dacă se urmează această tendință, specialiștii estimează că totalul deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) generat anual va depăși 74 de milioane de tone până în 2030.

Datele arată că România este la coada clasamentului în Uniunea Europeană în ceea ce privește reciclarea DEEE-urilor, doar 17% dintre electrocasnicele vechi fiind oferite spre reciclare. Restul sunt aruncate la gunoiul menajer sau în natură, unde poluează solul și apa. Dacă acestea sunt incinerate, gazele pe care le conțin reprezintă o sursă suplimentară de poluare a aerului.

Totul se reduce la educație și trebuie să înțelegem cum facem rău mediului, chiar fără să știm. Numai prin reciclare, resursele prețioase din deșeuri pot deveni materii prime secundare și se pot folosi la producția unor noi dispozitive, fără a mai fi nevoie să se exploateze planeta pentru noi surse de materiale. Un factor al încetinirii economiei la nivel mondial îl reprezintă și lipsa unei cantități suficiente de astfel de materii prime, pe care însă le putem recupera prin reciclarea DEEE-urilor.

CONCURS RESPO CITY

RESPO CITY este un concurs de idee, inițiat de Asociația RESPO DEEE și susținut de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.  Concursul se adresează studenților din centrele universitare de profil din țară, respectiv Facultatea de Arhitectură și Urbanism București, Facultatea de Arhitectură și Urbanism Timișoara, Facultatea de Construcții, Cadastru și Arhitectură din cadrul Universității Oradea, Facultatea de Arhitectură și Urbanism din Cluj-Napoca și Facultatea de Arhitectură din Iași.

Prima ediție a avut loc în primăvara anului 2021.

Studenții au fost invitați să-și imagineze o zonă din aceste orașe ale României care să fie dedicată exclusiv responsabilității de mediu și colectării deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE). Astfel, tinerii au făcut propuneri de amenajare urbană care să înglobeze puncte de colectare a DEEE-urilor, spații de întâlnire pentru comunitate, locuri de joacă pentru copii, colțuri dedicate schimbului de idei și conferințelor cu scop educativ de mediu.

Prin intermediul proiectelor, tinerii au prezentat propria viziune a ceea ce înseamnă viitoarele orașe sustenabile din România. Proiectele tinerilor au fost analizate de un juriu de specialitate și, din cele aproape 100 de înscrieri, șase au ajuns în finală și trei au fost premiate cu premii în valoare de 8.000 de euro: Locul 1- 5000 Euro, Locul 2- 2000 Euro, Locul 3- 1000 Euro.

În cadrul Workshop-ului de la București din 21 Noiembrie, se anunță ediția a doua a acestei competiții dar și noutățile pe care aceasta le va aduce în materie de temă, juriu, regulament, premii și datele de înscriere.

DESPRE ASOCIAȚIA RESPO DEEE

Asociația RESPO DEEE se implică activ în educarea tinerei generații în vederea adoptării unui comportament responsabil față de mediul înconjurător. Prin proiectele sale și prezența în calitate de partener în cadrul evenimentelor naționale, asociația contribuie la informarea corectă a publicului și la oferirea soluțiilor concrete pentru construirea unui viitor verde în România.

Asociația Respo DEEE este un OTR (Organizație de Transfer de Responsabilitate), înființat în 2019, ce se dedică unui proces de colectare și reciclare DEEE performant, asigurând condițiile de calitate, fiabilitate și progres technologic la standarde ridicate.

Asociația RESPO DEEE preia responsabilitatea legală a producătorilor și importatorilor de echipamente electrice și electronice în gestionarea deșeurilor, asociația fiind astfel unul din principalii jucători din zona de management al DEEE.

Sari la conținut