Pornind de la caracterul fragmentar al realităţii româneşti, expoziţia prezenta nouă categorii fundamentale: energii şi potenţiale, spaţiul public, modele de locuit (casa de vis), segregarea socială (gentrificarea opusă sărăciei extreme), problemele ecologice, monumentele şi patrimoniul, oraşul, satul şi, în final, planificarea.
Erau prezentate şi abordări alternative – urbanism democratic, arhitectură responsabilă, proiecte sociale – ce încearcă să echilibrezele tendinţele globale. Categoriile, transformate în întrebări simbolice, au luat forma unor cuburi mari: pe două feţe opuse era scrisă o întrebare, pe celelalte 4 feţe erau variante de răspuns. Jucătorul amplasa fiecare cub pe o platformă, având partea cu răspunsul preferat orientată în sus. Fiecare faţă conţinea o plăcuţă de identificare ascunsă, citită de un sistem electronic care-o transmitea unui computer. Acesta interpreta răspunsurile şi le afişa pe un ecran, urmate de o imagine reală din România, reprezentativă pentru alegerea respectivă. Jucătorul afla astfel ce fel de dezvoltare a ales, cât de modernă sau conservatoare, liberală sau ecologistă, individualistă sau comunitară va fi România pe care a remixat-o. În final, suma acestor jocuri individuale construia imaginea unui proiect comun şi ilustra principalele zone de dezechilibru, care au cel mai mult nevoie de negociere şi de implicarea comunităţii.
