Relaţii internaţionale. Tineri arhitecţi din Germania.

expoziţie itinerantă
10 noiembrie – 12 decembrie 2011, Muzeul National de Arta Contemporana, Bucuresti

Expoziţia a prezentat 14 proiecte realizate de tineri arhitecţi din Germania şi care au fost încheiate în străinătate, majoritatea după 2004. Exemplele selectate de arhitectură, design interior, urbanism şi peisagistică evidenţiau modul în care aceştia abordează un mediu nou şi străin, modifică şi redefinesc clădirile deja existente şi construiesc altele noi în condiţii ieşite din comun: soluţii sensibile la provocările actuale, având mereu în vedere viitorul, durabilitatea şi noile tehnologii.

Contrar interesului mediatic global pentru spectaculos şi cultura celebrităţii, expoziţia a prezentat proiecte inovatoare care oferă o abordare pragmatică încrezătoare şi discretă, concentrându-se asupra locului pentru care au fost gândite.
Expoziție realizată de: Institutul pentru relaţii culturale internaţionale – Stuttgart, în colaborare cu Camera federală a arhitecţilor germani – Berlin.
 
Organizatori în România: Goethe Institut în parteneriat cu Asociaţia Zeppelin.
Cu sprijinul: Ordinul Arhitecţilor din România, Administraţia Fondului Cultural Naţional, ERSTE Stiftung, Muzeul Naţional de Artă Contemporană, Archis Interventions, Lafarge.
Sari la conținut