Rockwool - fabricat in Romania

RECLAME FĂRĂ CAPITALISM – Grafică publicitară românească. 1950-1989. 400+ imagini

5 ANI. 4 CĂRŢI. „INSTRUCTIVE, MODERNE, DURABILE”

Aveţi în faţă a patra carte făcută de Atelierul de grafică, destinată graficii de dinaintea lui ‘89. Peste 5 ani de observare acoperind puncte de vedere scrise de zece oameni și mii de materiale selectate și aranjate cu grijă.

Toate așezate în câteva sute de pagini tipărite: 4 cărţi. Teoretic am putea introduce toate aceste date într-un program și am obţine un frumos infografic. Am putea vizualiza cum stăm. Din păcate e cam greu să apreciezi un Întreg format din lucruri atât de distincte: desene, litere, păreri și circumstanţe ale vremurilor, criterii estetice și gusturi personale. Inclusiv al nostru…

Unul dintre amănuntele evidente este că de-a lungul acestui timp au existat graficieni implicaţi în respectivul aparat imens de comunicare, mâini pricepute care au desenat, au organizat pagini și au inventat forme, precum și oameni din alte domenii ce au făcut treaba unui graphic designer. Au existat și cei care au manevrat cuvintele, născocind nume de cofetării, de cosmetice și texte pentru sistemul publicitar al vremii. Tot cu meserii numite altfel decât se numesc acum. Vedem în această carte că s-a practicat uneori chiar ședinţa foto dedicată produsului vizat. Privind multe dintre imaginile reproduse aici, nu putem să nu ne întrebăm cum suna brief-ul (care nici el nu se numea așa) către doamna ce prezenta un produs.
La băuturi și la textile răspunsul pare mai simplu.
Dar cât de galeș te poţi uita la o cutie de vopsea
sau cât de graţios poţi ţine în mână o farfurie plină cu nasturi?

(fragment din prefața cărții RECLAME FĂRĂ CAPITALISM – Grafică publicitară românească. 1950-1989. 400+ imagini)

 

DE NELIPSIT DIN CĂMINUL DUMNEAVOASTRĂׅ

Acesta ar fi putut fi titlul volumului „RECLAME FĂRĂ CAPITALISM – grafica publicitară românească 1950-1989”, la a cărei lansare sunteți invitați pe 24 februarie, ora 19.00 la Studio Eclectico (strada General Constantin Budișteanu nr. 18, București).
La evenimentul organizat de Frontline Club Bucharest, vor vorbi graficianul editor Ciprian Isac, documentaristul Mihai Tudoroiu și directorii de creație Raluca Feher și Șerban Alexandrescu.
După discuția cu cei 4 vorbitori, continuăm la bistro dezbaterea asupra celui mai nimerit titlu al cărții. Era oare mai bun NICI O MASĂ FĂRĂ PEȘTE!?

Cartea este rezultatul unei perioade de documentare începută de Atelierul de grafică în 2012. Cuprinde materiale din diverse publicații, reviste, almanahuri, ziare – o riguroasă selecție din peste 3000 de imagini.

* Fb event

 

Echipa cărții

Documentare și imagini/ Atelierul de grafică, Mihai Tudoroiu, Cristian Dumitru, Muzeul Jucăriilor
Foto/ Ciprian Isac, Mihai Tudoroiu
Texte/ Raluca Feher, Șerban Alexandrescu, Atelierul de grafică
Corectură/ Călin Torsan
Prelucrare foto/ Ciprian Isac
Traducere/ Samuel W. Onn
Concept grafic și editorial/ Ciprian Isac, Carla Duschka
Alti contributori/ Nicu Marin
Specificații tehnice
Format/ 16,5 x 23,5 cm
Număr pagini/ 176
Hârtie/ Multi Design Natural 130g/mp
Font/ Decima Pro by TipografiaRamis
Tipar/ offset integral policromie + 1 culoare specială
Coperte/ carton colorat în masă cu cotor pânzat
Folio/ 1 culoare
Legătură/ fascicole cusute

Parteneri
Proiect editorial co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Cu sprijinul Media Post Hit Mail

Cartea este disponibilă în librăriile Cărturești, Anthony Frost, Kyralina.

graphicfront.ro

Sari la conținut