PUCK – Pop Up Creative Kit / Suedia Creativă #4

Acest articol se regăsește în: Conferinte, Expoziţii, Programe culturale, Proiecte complexe, Suedia Creativa

12 septembrie – 12 octombrie 2017 @ MNAC Sala Dalles – Bd. Nicolae Bălcescu nr. 18, București

Vernisaj: 12 septembrie 2017, ora 18:30

JAN RYDEN (Suedia) / The Right to the City / lecture și intervenție
ZEPPELIN / extract ADN obiecte urbane
TRSC / sofica
MODULAB / robot draws

Care e cel mai frumos oraș din lumea ta?

În deschiderea programului Suedia Creativă #4, Zeppelin și Ambasada Suediei vă invită la un laborator detectivistic în care sunt pornite simultan mai multe instrumente pentru analize și măsurători științifice ale unor întâmplări și ficțiuni. Veți regăsi un dulap arhivă cu laméle care conțin extracte de ADN ale unor obiecte găsite în spații publice; o investigație a unor străzi și povești de care am fi putut fi foarte aproape; un mix media de instalații, BD, roboți și cafea.

Cine este Sofica? A plecat de la Măcin la Brăila la majorat, dar a ajuns în Stockholm – cel mai frumos oraș din lumea sa. Totul de la o cafea (fika, în suedeză), în care trecutul și viitorul se lasă ghicite alternativ. În București, o broșură și niște roboți îi reconstituie călătoria și ne invită să explorăm și noi cel mai frumos oraș din lumea noastră.

În lumea lui Jan Ryden, dreptul la acces public e tot ce contează. În vechea tradiție suedeză, oricine e liber să circule unde vrea în natură – să călătorească, să campeze, să străbată păduri și ape, indiferent că sunt domenii publice sau private. Dreptul circulației libere în natură e în ADN-ul oricărui suedez, fiind consfințit și în Constituție. Jan Ryden îl vede extins și-n domeniul urban, și vine să ne arate pe viu cum se vede, prin lentilele lui, satul global.

Fika Talks 1

Fika este un termen tipic suedez care înseamnă, la bază, a bea o cafea – asezonată, adesea, cu gustări; într-o accepțiune mai largă, cafeaua poate fi înlocuită cu ceai sau răcoritoare. În fapt, Fika e o veritabilă instituție socială în Suedia. Mai degrabă decât pauză de cafea, înseamnă a-ți oferi un răgaz plăcut alături de colegi, rude sau prieteni.

Inspirați de acest obicei al cultivarii relațiilor sănătoase și schimbului de idei între apropiați, am creat un spațiu special de dialog cu personalități suedeze. Primul invitat este Jan Ryden, artist, curator și scriitor stabilit la Stockholm, unde a studiat arta și arhitectura la Institutul Regal de Artă.

Jan Ryden va realiza o intervenție artistică și își va prezenta proiectul și cartea “Allborgarratten: The Right to the City as a Swedish Tradition”, lansată în 2016. Vom discuta despre reziliență urbană, oameni și natură, dreptul la acces public, resurse comune urbane, co-creație și inovație socială.

‘Allborgarrätten’ e un concept proaspăt inventat care-și propune să fie echivalentul urban al celui tradițional rural suedez ‘allemansrätten’ – dreptul fiecăruia de a circula liber în natură. Dreptul rural este unul dintre cele mai profund înrădăcinate în inima suedezilor, chiar dacă ei acum locuiesc în orașe. Ryden explorează prin lentile nordice teme ca dreptul la oraș (propus prima oară de Henri Lefebvre în cartea sa din 1968, Le Droit à la ville) sau identitatea națională, și le conectează la discursul global. El investighează, de asemenea, modul foarte particular în care suedezii au știut să abordeze meșteșugurile tradiționale făcând design contemporan.

Alături de această explorare verbală, Jan Rydén a creat o serie de pictograme, o gramatică picturală a tipurilor, care-și urmează propria logică poetică.

Expoziția va fi deschisă în perioada 12 septembrie – 12 octombrie 2017 @ MNAC Sala Dalles
Zile de vizitare:
Miercuri-Vineri 16:00-20:00
Sâmbătă-Duminică 12:00-20:00
Luni-Marți: închis

*Fb event

Expoziția PUCK – Pop-Up Creative Kit a fost realizată de:

Organizatori: Zeppelin și Ambasada Suediei
Concept curatorial și coordonare proiect: Cosmina Goagea, Justin Baroncea, Constantin Goagea
Documentare, design expozițional, grafic design, instalații, light design: Justin Baroncea, Constantin Goagea, Ștefan Ghenciulescu, Radu Manelici, Anastasia David, Alexandru Condrea, Adina Lupu, Eliza Cernătescu
Instalații interactive: Modulab
Comunicare, PR și activare pavilion PUCK: Mugur Grosu, Maria Mora, Iuliana Dumitru
Producție sisteme expoziționale și amenajare spațiu: Atelier 13, AcantDesign, Urban Paint, Habitual
Lumini: Vem Proiect Lighting
Colaboratori: Bogdan Oțelea, Adina Popa

Catalogul expoziției:
Concept catalog: Justin Baroncea, Ioana Trușcă, Cosmina Goagea, Constantin Goagea
Ilustrații: Ioana Trușcă – TRSC
Scenariu, texte, dialoguri: Justin Baroncea, Ioana Trușcă
Grafic Design & layout: Radu Manelici

Muțumiri speciale:
Papyrus România pentru tot ce înseamnă hârtie, mucava și calc în proiectul PUCK. Catalogul PUCK a fost realizat pe hârtie volumică 80gmp bulk 2, Cream Deluxe și hârtie multioffset 170 gmp, panourile expoziționale sunt realizate pe calc special Cromatico extrawhite, indigo și yellow, iar instalația artistului suedez Jan Ryden a fost realizată pe carton mucava de 3 mm.
Vem Proiect Lighting pentru luminile dinamice, bandă LED, drivere și controlere pe care ni le-a pus la dispoziție în acest proiect.
Ciprian Isac, de la Atelierul de Garfică și Graphic Front, pentru prețioasa arhivă de reviste vechi românești pe care ne-a pus-o la dispoziție.

Finanțatori:
Proiect cultural finanțat de Ordinul Arhitecților din România – OAR, din Timbrul arhitecturii
Proiect cultural finanțat în cadrul programului cultural București Oraș participativ – ARCUB și Primăria Municipiului București
Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național – AFCN
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării

Cu sprijinul: H&M, IKEA, Scania, Skanska, Ecolor, Papyrus, Absolut, Securitas

Parteneri: Muzeul Național de Artă Contemporană – MNAC, Asociația pentru Inovație în Arhitectură – Casa A.I.A./Concrete House, Gala Societății Civile – Proiect Diploma, Asociația Ateliere fără Frontiere, Expirat by Halele Carol

Parteneri media: Arhitext, Bucureștii vechi și noi, Cărturești, Designist.ro, Feeder.ro, Graphic Front, Ideaslab, Igloo, IQads, Modernism, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Șapte Seri, The Institute.

Proiectul PUCK – Pop-Up Creative Kit face parte din programul Suedia Creativă #4 organizat de Ambasada Suediei și Asociația Zeppelin