Rockwool - fabricat in Romania

revistă online
ISSN 3008-2986 ISSN-L 2069-721X

Primul zid din gips-carton. Habito® – flexibilitatea unei vieţi moderne şi liniştea unei lumi zgomotoase

(a) Saint-Gobain Rigips a lansat pe piața din România plăcile revoluționare din gips-carton Habito®, ce aparțin unei noi generații de produse revoluționare, cu conținut din tocătură de fibră de sticlă în miezul de ipsos şi fețe rezistente din hârtie specială, care facilitează fixarea diferitelor sarcini direct pe suprafața plăcii. Peretele realizat cu Habito® oferă o rezistență superioară la loviturile de zi cu zi, astfel ca îl putem numi „primul zid din gips-carton”, net superior celui din gips-carton executat cu plăci obișnuite.

De ce este placa Habito® atât de specială?

Habito® este o placă din gips-carton multifuncțională, tip DFRI (SR EN 520+A1:2010): are densitate controlată pentru izolare acustică, este rezistentă la foc şi umiditate şi are nu doar o rezistență mecanică ridicată, ci şi o duritate sporită a suprafeței.

Placa Habito® prezintă caracteristicile mecanice necesare pentru a concura cu performanțele ridicate ale plăcilor din ipsos armat cu fibre celulozice, combinându-le cu ușurința prelucrării (tăiere și finisare) specifică gips-cartonului.

Habito® susține 60 kg pe 4 șuruburi

 

Plăcile Habito® permit fixarea direct de placă a diferitelor obiecte, fiecare punct de prindere putând prelua o sarcină de 15 kg, astfel că, utilizând patru puncte de prindere, se pot ancora greutăți de până la 60 kg. Fixarea elementelor de mobilier, de decor sau a echipamentelor multimedia se poate face cu holţşuruburi cu diametrul de 5 mm, înșurubate direct pe suprafața plăcii, manual, cu o simplă șurubelniță cu cap cruce.

 

 

Nu mai sunt necesare diblurile, ancorele expandabile sau alte piese complicate de fixare. Astfel, Habito® facilitează fixarea corpurilor suspendate direct pe suprafața plăcii, fără a le prinde de structura metalică, permițând un design facil şi oferind totodată siguranță în exploatare.

 

Habito® permite fixarea cu ușurință a obiectelor şi personalizarea oricărui spațiu fără a fi nevoie de elemente de fixare specializate de tipul ancorelor Molly.

Important: La alegerea lungimii şurubului, luaţi în considerare întotdeauna instalaţiile, ţevile sau cablurile, pozate în interiorul peretelui.

Utilizaţi întotdeauna şuruburi cu o adâncime mare a filetului, cum sunt cele pentru lemn. Recomandăm utilizarea șuruburilor pentru lemn cu dimensiuni 5×30 mm.

Nu folosiţi şuruburi care au porţiuni netede pe tijă!

Rezistență remarcabilă la uzură şi șocuri mecanice.

Este un fapt obișnuit ca într-o încăpere pereții să fie loviți accidental, fie cu piesele de mobilier mutate, fie de clanța unei uși trântite sau de un scaun lovit de perete. Habito® răspunde cerințelor exigente ale construcțiilor moderne, reprezentând soluția ideală pentru compartimentarea oricărui tip de spațiu, oferind un grad ridicat de rezistență mecanică, pregătit să preia fără dificultate șocuri diverse.

Izolare acustică şi flexibilitate în decorare

Datorită densității cu 50% mai mare decât cea a plăcilor din gips-carton standard, Habito® aduce o performanță de izolare acustică a pereților de până la 56 dB (pentru un perete dublu placat cu plăci din gips-carton Habito® şi Rigips® RB 12,5 mm). Astfel, înlocuind cu Habito® plăcile de la exteriorul unui perete dublu placat cu plăci din gips-carton standard, izolarea acustică crește cu 3 dB.

Montare uşoară

Plăcile Habito® se montează similar oricăror altor plăci din gips-carton. Deşi au un miez densificat, plăcile sunt uşor de debitat prin crestare şi rupere, uşurinţa în montaj permiţând scurtarea etapelor de execuţie.
Habito® nu conține formaldehidă şi nici alte substanțe periculoase.

Noua placă respectă cele mai înalte cerințe europene în materie de emisii de compuși organici volatili (clasificare A+ cf. EN ISO 16000-9:2006), contribuind astfel la schema de evaluare a clădirilor verzi.

Informații suplimentare pe www.habito.ro

 

Sari la conținut