De ce pana acum n-ai mai avut nicio expozitie?
George Rosu: Nu am avut în Bucuresti. Adica am avut si la Bucuresti, expozitii de grup. La Vatra Collective. „Cranium” s-a numit. In Brasov am avut chiar multe.
Esti cumva doar un artist de provincie?
George Rosu: Sunt artist? Atunci sunt artist de provincia Londrei. Incerc sa expun în cat mai multe locuri. În galerii ajung mai greu. Ma enerveaza cliseul de „galerie”. Poti expune oriunde. „Cum” si „Ce” e mai interesant.
Fara a fi o invitatie la autodenunt (ramane între noi), ai practicat graffiti?
George Rosu: Nu. Graffiti nu am facut. Lipeam stickere cu mesaje „profunde” în tinerete. Nici stickere nu pot sa le spun, erau etichete fosforescente. Aveam unul: “întuneric. soarele a plecat la munca in Spania”. Si din alea sociale: „Cine masoara cat mai poti sa înghiti?”
Le semnai?
George Rosu: Nu. Nu ma hotaram cum. Nu stia nimeni. Nici nu am facut asta foarte mult.
Si nu ti s-a întamplat sa treci pe langa ele cu cineva si sa le aprecieze de fata cu tine nestiind ca tu…
George Rosu: Am patit exact pe dos. Am trecut cand cineva le dadea jos si le punea în faras si mi se parea amuzant. Primul succes. Apoi m-am facut fotograf, pozam chestii gasite pe jos, aveam o serie de covrigei, hartiute, pereti care aveau crapaturi si semanau cu animalute, pe mine în oglinda, din astea, ca orice fotograf. Vreo cativa ani doar am fost fotograf. Faceam asta pe film. Era prea multa tehnica.
Fotografia era un mijloc de exprimare sau o tehnica de observatie?
George Rosu: Era ceva din ambele. Cred ca era mai mult un soi de cautare, îmi cautam ceva de facut. Dar a fost mereu pe locul doi dupa desen.
La ce varsta ti-a fost apreciat primul desen?
George Rosu: Tarziu. Anul trecut, cred. În clasa 8-a eram cel care deseneaza din clasa. Nu-mi aducea niciun fel de avantaje asta, nici nu-mi trecea prin cap, atunci. Mi-a adus corigenta la mate. Matematica a fost cea mai nefolositoare materie pentru mine. Desenam în ore pentru ca ma plictiseam si în pauze pentru ca îmi placea. Ideea e ca nu învatam.
Si nu ai avut probleme cu parintii?
George Rosu: Ei aveau probleme cu mine. Cele obisnuite, drept urmare nu am ajuns inginer. Voiau si ei, ca toti parintii, premii si cariera. Dar au priceput repede ca nu au de la cine. Sa mentionez aici ca desenele mele de atunci erau hidoase. Nu ca azi ar fi frumuseti. Însa atunci erau horror, oameni cu capete taiate, care tipau, un fel de iron maiden amestecat cu disney. Nu erau pentru parinti, deci nu le placeau. Maica-mea, în schimb, a ras fain de tot cand a gasit un desen cu greuceanu, facut la meditatii la romana. Ala cred ca i-a placut, era Greuceanu. Cu soarele si luna si ochelari de soare si slapi. Ca în poveste..
Nu stiu ce editie aveai tu…
George Rosu: A mea!
Primii admiratori care au fost?
George Rosu: Tot colegii de scoala, cred. Pe vremea aceea desenam un fel de chagallism.
Cînd au intrat vorbele în desenele tale?
George Rosu: Nici nu am observat, cred ca erau pe acolo. Dar uneori erau trecute ca titlu. Nu stiu cand au cucerit teren.
Daca ar fi, prin absurd, sa renunti la ceva, la ce ai renunta: la vorbe sau la obiectele desenate?
George Rosu: La vorbe. Si la absurd. Oricum e ciudat sa îi zici desen la o plansa cu text. Dar eu asa le zic. Absurdul are succes dar e prea mult uneori. La fel ca si sarcasmul.
La pisici ai renunta?
George Rosu: Poate o sa iau o pauza de la pisici desenate. Am lupii in maneca. Desi cu pisicile mergi la sigur, si cu bufnitele. Animale de trend. Lupul e mai de nisa.
La ce varsta ai început sa fii mai gingas în teme?
George Rosu: Pe la 20 de ani. Dupa armata. Atunci am început sa fac desene mai poetice cumva. Erau serioase totusi. Bine, si acum sunt serioase. Sunt serioase si bipolare. Nu stiu care a fost cauza. Poate varsta si oboseala. Poate daca as fi avut bani de filme foto… Am avut si profesori si modele, si noroc sa am voie la carti cu poze, cativa ani mi-a luat sa cercetez mediateca, internetul nu era la indemana. Dar cartile cu poze, asa alb-negru si vechi, mi-au prins tare bine. Apoi am reluat cartile din copilarie, doar ca sa îmi dau seama ca si alea îmi prinsesera tare bine. Si am amestecat toate astea cu Cioran, Bukowski si Tom Waits.
Numai inconfortabili. Îti place sa fii inconfortabil?
George Rosu: Imi place ce iese de cele mai multe ori. Dar e loc pentru de toate: si umor si filosofie si poezie.
Cum esti în viata cotidiana? Ce-ti place sa faci cand nu desenezi?
George Rosu: Îmi place sa ma uit. La oameni mai ales, sa le ghicesc meseria, hobbiurile, personalitatea… sa ma joc deci.
Unde ai publicat desene?
George Rosu: Am publicat asa: Liternet, în Tataia, sub 25, diverse site-uri de desene (sunt mai multe, multe, multe), pe thinkoutsidethebox, în Love Issue. Am o revista pe care o tineam singur. Am facut asta doi ani, apoi am gasit un superdesigner, Alex Solomon, care s-a oferit sa îi dea alta fata, si s-a dezvoltat într-un studio de productie în care ne facem de cap, producem filme, evenimente, design. Nu aveam multi cititori, 3000 cred ca a fost maxim. Dar nici nu era foarte mult de citit.
Si ati facut bani cu ea?
George Rosu: Nu. Dar înca nu e tarziu. Am incercat sa nu ne manjim. Dar cum ziceam, înca nu e tarziu. Totusi am facut tot felul de idiotenii. De la bannere pentru chioschuri, pana la bloguri de partid. Si sa nu uit: sigle pentru societati secrete.
Atat de secrete încat ar trebui sa ma omori daca îmi spui care?
George Rosu: Atat de penibile încat ar trebi sa ma sinucid daca ti-as spune pentru cine am lucrat. Cea mai faina treaba cu Afield-ul este ca am vorbit cu fiica lui Tom Waits, care e artista. Avea un vernisaj in New York si i-am cerut voie sa publicam si noi cate ceva. A fost foarte de treaba, desigur.
Poti sa pui o pila sa vina în Romania tatal ei, sa dea concert?
George Rosu: Îi scriu.
E o promisiune care îti va aduce multa recunostiinta.
George Rosu: Îi scriu de ziua lui. E acum in decembrie, desi el nu m-a sunat.
Fotografie, desene, putina poezie, film, te-ai gandit sa încerci sa pictezi în ulei?
George Rosu: Am facut asta, înainte de fotografie, faceam pictura. Si cercei din lut am facut.
Scuze, e ceva ce n-ai facut?
George Rosu: Sport. Nu mi-a placut niciodata. Fotbalul mi se parea o pierdere de vreme. Baschetul era dragut dar nu nimeream la cos. Nici dans. De fapt treburi din astea de societate nu prea am facut.
Daca Grigorescu ar trai astazi, ce crezi ca ar picta? Pisici?
George Rosu: Unicorni probabil. Si ar fi suprarealist. Ca asa e trendul.
Bosch?
George Rosu: Bosch ar face comics si film.
Titian?
George Rosu: Ca toti renascentistii, ar face design. Ai vrea sa ai un design de logo de Rafael?
Si Da Vinci?
George Rosu La el e mai complicat. Cred ca ar fi un fel de Lagerfeld, sau fotograf de moda, daca nu, social designer. Juan Miro ar reface semnele rutiere. Dar poate fac eu asta inaintea lui.
Dar tu, daca ai fi trait în Renastere, ce ai fi pictat: sfinti sagetati, madone cu prunc sau rastigniri?
George Rosu: Cred ca era destul de plictisitoare Renasterea, toata ziua sfinti despuiati si cruci. Probabil ca m-ar fi ars pe rug pentru pictura sau pentru scris pe pereti.
Pe facebook lumea e mai dezinhibata. Te-a luat cineva peste picior ca te dai mare cu desenele tale?
George Rosu: Am fost certat pentru vreo doua din ele. Dar pe privat. Erau unele unde ziceam ceva de secte si de spalari pe creier. Dar nu le-am sters. Si nici scuze nu mi-am cerut.
Ai subiecte pe care sa le ocolesti din ratiuni de delicatete?
George Rosu: Daca ziceam ca e loc pentru umor, filosofie si poezie nu inseamna ca las loc pentru religie, vindecari prin energie si meditatii în masa. Nu ma abtin decat rar, si atunci pentru ca mi se pare ca nu merita efortul sa latru la pereti.
De ce ai pus numele tau în titlul unei expozitii? Încerci sa impresionezi pe cineva?
George Rosu: Da, am pus pariu ca George Rosu o sa ajunga brand.
Nu e corect, o sa-l castigi. Ai plecat cu avans nepermis de mare. Lauda-ti expozitia, de ce e bine sa n-o rateze publicul?
George Rosu: E bine sa vezi orice din înca un unghi. Dar cel mai bine e sa vezi orice-ul din interior. Cu exceptia închisorii.
