text: Ilinca Pop-Gălățianu
imagini: Goriška Museum Archive, Christian Penocchio, New Architectural Heritage Foundation, Anja Medved și Nadja Velušček, Michelle Provoost, ICA-D, Dunaújvárosi Hírlap.
*coperta volumului Telling the Story, coord. Michelle Provoost & Alex Axinte, Rotterdam: International New Town Institute, 2025
În Europa există peste 200 de New Towns – „Orașe noi” – planificate și construite de la zero în perioada postbelică. Aceste orașe – sau cartiere satelit, care funcționează ca un oraș-în-oraș –, au fost concepute pentru a absorbi afluxul populației urbane într-o perioadă de industrializare accelerată și reflectă un ideal de bunăstare colectivă, fie în varianta social-democrată a Vestului Europei, fie în cea a regimurilor autoritare din Est. Orașele noi au fost desenate „la planșetă”, dezvoltate sub semnul eficienței și populate apoi rapid, iar astăzi au trecut de momentul maturității și împărtășesc nevoi de reînnoire, de consolidare a țesutului social și de reprezentare actualizată a vieții lor cotidiene, printre altele.
*Nova Gorica, Slovenia, Goriška Museum Archive, din Telling the Story, coord. Michelle Provoost & Alex Axinte, Rotterdam: International New Town Institute, 2025, p. 24
Dacă ne raportăm doar la percepția critică (vestică) a anilor ’70–’80 asupra acestor ansambluri – arhitecturi monotone, periferii fără identitate, relicve ale modernismului sau ale regimurilor socialiste – e poate neașteptată diversitatea poveștilor care pot fi spuse acum despre viața de zi cu zi în fiecare dintre ele. Volumul Telling the Story. New Towns, New Narratives, coordonat de Michelle Provoost și Alex Axinte și publicat în 2025 la International New Town Institute (INTI) a apărut în urma unui efort colectiv a 16 dintre aceste orașe noi de a explora preocupări comune în formula proiectului New Towns | New Narratives, derulat între 2024 și 2025 în cadrul programului european CERV – Citizens, Equality Rights and Values. Volumul propune schimbarea perspectivei, a tonului și narațiunilor uzuale, stigmatizante, care mediază cunoașterea acestor spații, un efort editorial care se bazează nu doar pe proiectul de cercetare căruia îi urmează, ci și, mai ales, pe îndelunga experiență și muncă din teren a actorilor implicați în viața culturală și comunitară locală.
*Urban trekking în San Polo (San Polo inaspettato), Teatro 19, fotografie de Christian Penocchio
Telling the Story cuprinde trei secțiuni organizate tematic în jurul problemelor comune identificate de orașele participante la consorțiu. „Memory – Narratives and Identity” (Memorie – narațuni și identitate) reunește reflecții din Fritz Heckert/Chemnitz (Berlin), Kohtla Järve (Estonia), Visaginas (Lituania), Nova Gorica (Slovenia) și Dimitrovgrad (Bulgaria); „Green – Informal Practices and Planning” (Verde – practici informale și planificare) privește experiențe din Spijkenisse (Nissewaard, Olanda), Milton Keynes (UK), Rotterdam (Olanda), Drumul Taberei (București) și Ilijaš (Bosnia-Herțegovina); „Art & Architecture – Participative and Empowering Tools” (Artă și arhitectură – instrumente de participare) include Zoetermeer (Olanda), Hellersdorf (Berlin), Nowa Huta (Cracovia), San Polo (Brescia), Dunaújváros (Ungaria) și Évry-Sénart (Gran Paris Sud). Contribuțiile din fiecare secțiune sunt prefațate de scurte biografii ale orașelor/cartierelor și, dincolo de interesul tematic pe care îl acoperă aceste capitole, ele construiesc, în ansamblu, imaginea unor procese de lungă durată, care implică învățare, conflict, eroare, fragilitate, speranță și, printre toate, un efort uriaș de implicare continuă a celor care spun și construiesc aceste povești în teren.
*Urban trekking în Sao Paolo (San Paolo inaspettato), Teatro 19, fotografie de Christian Penocchio
Deși orașele noi sunt percepute ca „fără istorie”, prima secțiune a volumului („Memory – Narratives and Identity”) arată că ele au acumulat deja nu o istorie unică, ci multiple istorii stratificate, care pot fi transmise așa cum au fost țesute, „de jos în sus, prin fragmente mici, intime, care construiesc împreună întregul” (Blaž Kosovel, „Nova Gorica: The New Town on the border”, 55). Sarcina de a imagina noi forme de instituții muzeale, muzee care să spună povestea orașului, devine, astfel, una politică: Cine spune povestea orașului, în numele cui și de ce? Cu ce instrumente contestăm narațiunile dominante și ce a rămas în afara lor? De altfel, dincolo de eforturile de a gândi astfel de spații – în Nova Gorica sau Dimitrovrad –, astfel de întrebări descriu, pe parcursul volumului, un arhipelag de subiecte transversale.
*New Town. New Human. New Life. Vizualizări conceptuale a noii expoziții permanente a Muzeului de Istorie din Dimitrovgrad, New Architectural Heritage Foundation, 2025
*New Town. New Human. New Life. Vizualizări conceptuale a noii expoziții permanente a Muzeului de Istorie din Dimitrovgrad, New Architectural Heritage Foundation, 2025
În secțiunea dedicată îngrijirii spațiilor plantate și practicilor informale de grădinărit , orașele noi împărtășesc problema „moștenirii” spațiilor dintre clădiri și a gestionării lor, o chestiune „care a fost importantă nu doar pentru construcția de medii sănătoase și de perspective neobstrucționate asupra împrejurimilor, ci și din punct de vedere sociologic, ca sprijin acordat nou-veniților din mediul rural în procesul de adaptare la noul lor context urban” (Elša Turkušić Jurić et al., „Taking the green legacy a step further”, 98). Iată cel puțin un lucru pe care îl au în comun Ilijaš, din Bosnia-Herțegovina și cartierul Drumul Taberei, din București. Motivațiile preluării și însușirii acestei „moșteniri” – fie ea modernistă sau sovietică – de actualii rezidenți, prin practici de grădinărit, sunt însă deosebit de diverse. Dincolo de o voce care ar putea reuni scopurile grădinarilor într-o singură narațiune, Alex Axinte arată că există un tablou nuanțat, atât al rațiunilor, cât și al practicilor în care se implică cei care îngrijesc spațiile plantate. Uneori, nu e vorba nici măcar de un etos comun, ci pur și simplu despre „rezultatul procesului de a locui împreună, prin adaptare, domesticire și apropriere” (Alex Axinte, „Informality’s narratives and garden by the bloc”).
Ultima parte a volumului vorbește despre rolul artei, al unor forme diverse de expresie artistică, în revrăjirea acestor locuri („Art & Architecture – Participative and Empowering Tools”). Orașele noi „sunt medii care pot genera deprivare senzorială și arată deseori ca niște pampasuri culturale” (Jochen Becker, „Make sense”, 180), iar acest lucru a motivat, într-o mare măsură, critica deopotrivă îndreptățită, dar și abuzivă a acestor ansambluri de locuințe. Pentru a depăși această condiție de deprivare care face „celulele nervoase să se plictisească”, actorii locali inițiază festivaluri, workshop-uri despre patrimoniu sau performance-uri participative – de pildă, în San Polo, Brescia, grupul Teatro19 îmbină plimbarea urbană cu practici de storytelling și dramatizare pentru a face cunoscute istoriile intersectate în spațiile domestice uitate sau subapreciate (Roberta Moneta et al., „Theatre without walls”, 214). Fără a fi vorba despre fabricarea de sens în spații lipsite de sens, viața culturală e importantă pentru consolidarea țesutului social al acestor locuri, iar intervențiile care îndeplinesc astfel de roluri sunt de fiecare dată informate de o privire situată.
*Capturi de ecran din eseul video „Town on the Meadow” al regizoarelor Anja Medved și Nadja Velušček, 2004 din Telling the Story, coord. Michelle Provoost & Alex Axinte, Rotterdam: International New Town Institute, 2025, p. 53
În consorții care reunesc contexte atât de diferite, publicațiile de final de proiect ajung să arate ca o sumă de rapoarte, fie din lipsă de timp sau pentru că situațiile sunt pur și simplu incomensurabile. Telling the Story reușește însă să funcționeze ca un proiect editorial de sine stătător și construiește tocmai un fel de efervescență structurală care corespunde situației din teren. Narațiunile pe care le cuprinde evaluează critic stigmatul unor „etichete” istorice și modul în care e regândită apartenența în cartierele „urâte” sau „problematice”, „monotone” sau „gri”, arătând că aici există, în realitate, un spectru expresiv foarte larg și o mare diversitate de practici legate de spațiul public, de la spectacole de teatru participativ despre istoria cartierului (în San Polo, Brescia), la grădinărit informal în jurul blocului (în Drumul Taberei, Nova Gorica, Nowa Huta, Visaginas sau Kohtla-Järve), festivaluri de cartier (în Dunaújváros, Ungaria sau Nova Gorica, Slovenia) sau muzee (în Dimitrovgrad, Bulgaria), printre altele.
*Urban trekking în San Polo (San Polo inaspettato), Teatro 19, fotografie de Christian Penocchio
*Performance Teatro19 în Drumul Taberei, fotografie de Michelle Provoost
Autorii vorbesc nu doar despre eșecul narațiunilor dominante (cum le știm de la British Museum sau din cărțile de „istorie națională”) de a construi un imaginar incluziv, ci și despre temerile și tensiunile care apar în efortul de a le actualiza; de pildă, atunci când un marș de cartier ar putea fi citit ca parafrază la fostele parade de 1 Mai, o moștenire care poate părea încă dificil de integrat pentru rezidenți și guvernanți deopotrivă, dar care ajunge să fie îmbrățișată prin celebrarea și resemnificarea colectivă a paradei ca tradiție de cartier (Dunaújváros). Nu de fiecare dată e vorba despre un succes colectiv, ci, adesea, despre fragilitate și lupte pentru protejarea a ce a fost construit prin eforturi de lungă durată.
Împreună, studiile de caz construiesc imaginea unor orașe/cartiere ajunse la maturitate, preocupate de felul în care își formulează identitatea și de cine participă la această formulare. Transformarea acestor locuri e legată (și) de capacitatea de a integra practica narativă în imaginația publică, de a face loc unor istorii multiple și unor forme cotidiene de implicare care scapă statisticilor și planurilor strategice sau care apar, adesea, în ciuda lor.
*Marș tematic de anii 1950 și 1960 la Avenue Festival (ICA-D), în Dunaújváros
*Paradă de 1 mai din anii 1970 (Dunaújvárosi Hírlap)
Pe 26 martie 2026 va avea loc și la București lansarea publicației Telling the Story. New Towns, New Narratives, în cadrul Anualei de Arhitectură București, cu prilejul vernisajului expoziției cu același titlu, găzduită de Bucharest Architecture Forum (BAF), din Amzei 13.
Această publicație este legată de rețeaua europeană formată din 16 orașe din 13 țări din Europa, care au lucrat în ultimii ani la proiectul New Towns | New Narratives.
Mai multe informații despre proiect:
www.newtowninstitute.org/spip.php?rubrique179
Mai multe informații despre publicație:
www.newtowninstitute.org/spip.php?article1482
Disponibilă pentru vânzare aici.
Titlu publicație recenzată: Telling the Story
Editor: International New Town Institute (INTI), Rotterdam, 2025
ISBN: 9789081752046
Coordonatori: Michelle Provoost, Alex Axinte
Co-autori: Blaž Kosovel, Oksana Denisenko, Aneta Vasileva, Elša Turkušić Jurić, Irfan Salihagić, Maja Pličanić, Joris Vermeiren, Alex Axinte, Jochen Becker, Béatrix Goeneutte, Marianne Lebreton, Roberta Moneta, Valeria Battaini, Francesca Mainetti, Gabriella Zsinka.
Autori biografii orașe: INTI, cu excepția orașului Nova Gorica (Blaž Kosovel).
Organizare: Simone Rots, Caterina Tioli
Asistent: Boglarka Toth
Design grafic: Ewout Dorman
Imagine copertă: OPEN Garage, Drumul Taberei, București (Simone Rots)
Imagini cu cartea: NAi Booksellers
Finanțare: Uniunea Europeană prin programul Citizens, Equality, Rights and Values (CERV) și Creative Industries Fund NL.
Toate imaginile fac parte din volumul Telling the Story. New Towns, New Narratives și au fost reproduse prin amabilitatea coordonatorilor, Michelle Provoost & Alex Axinte.
