Rockwool - fabricat in Romania

Open call: Trienala de Arhitectura East Centric, Trans(a)parente 2013

Fundatia Arhitext design a lansat oficial Trienala de Arhitectura East Centric, Trans(a)parente 2013, prin deschiderea participarii la doua componente majore: open call de proiecte si concurs de eseuri critice.

Evenimentul – dedicat arhitecturii din Europa Centrala si de Est, organizat în perioada 10-27 Octombrie 2013, Bucuresti – promoveaza si premiaza arhitectura si critica de calitate din aceasta zona. Prin actiunile pe care le propune (expozitii, conferinte, dezbateri, competitii), Trienala devine locul de întâlnire, dezbatere si reflectie a practicienilor, criticilor, tinerilor si marelui public iubitor de arhitectura.

În vederea selectarii proiectelor ce vor fi prezente în Expozitia tematica Trans(a)parente, Fundatia Arhitext design a lansat un open call de proiecte. Acesta raspunde unei preocupari constante de a identifica cele mai recente exemple de arhitectura de calitate. De asemenea, ofera arhitectilor, designerilor, urbanistilor si peisagistilor nu doar ocazia de a-si prezenta lucrarile într-o noua expozitie, ci si oportunitatea de a le integra într-un context mai larg al arhitecturii contemporane din regiune si a participa în acest fel si la prima Trienala de arhitectura dedicata Europei Centrale si de Est.

De asemenea, Fundatia Arhitext design a lansat si un concurs de eseuri care ofera participantilor posibilitatea de a aborda critic fenomenul arhitectural contemporan din tarile Europei Centrale si de Est. Prin intermediul eseului, cei interesati au posibilitatea sa expuna, sa detalieze si sa argumenteze viziunea proprie referitoare la arhitectura unei tari, mai multor tari sau a întregii regiuni a Europei Centrale si de Est si/sau sa prezinte din punct de vedere critic proiecte semnificative construite în secolul 21. Concursul se adreseaza profesionistilor si studentilor din domeniu, criticilor, teoreticienilor, filosofilor, sociologilor, profesorilor etc., tuturor celor preocupati de domeniul arhitecturii care doresc sa prezinte modul în care ei percep arhitectura contemporana a tarilor Europei Centrale si de Est.

Regulamentul pentru proiecte – aici.
Regulamentul concursului de eseuri – aici.

Organizator: Fundatia Arhitext design
Co-organizator: Universitatea de Arhitectura si Urbanism „Ion Mincu”, Bucuresti

Sari la conținut