Rockwool - fabricat in Romania

revistă online
ISSN 3008-2986 ISSN-L 2069-721X

OPEN CALL – Premiul Art Movements Foundation pentru desen contemporan

Artiștii români și străini care trăiesc, lucrează sau studiază în România, aflați în orice etapă a carierei artistice, inclusiv românii din diaspora sunt invitați să participe la prima ediție a „Premiului Art Movements Foundation pentru desen contemporan”, apel deschis până la data de 15 septembrie 2023.

Prin „Premiul Art Movements Foundation pentru desen contemporan”, fundația culturală își propune să ofere o mai mare vizibilitate desenului, disciplină artistică aflată, în continuare, în umbra reginei artelor – pictura – și să contribuie, astfel, la dinamizarea unei piețe de artă care să încurajeze achiziționarea desenului contemporan și în România.

Din juriul „Premiului Art Movements Foundation pentru desen contemporan” fac parte personalități publice din sectorul de artă: Petru Lucaci – artist vizual, profesor univesitar, manager cultural, Președintele Uniunii Artiștilor Plastici din România; Ion Grigorescu – artist reper al ultimelor cinci decenii și simbol al experimentalismului în arta contemporană; Raluca Ilaria Demetrescu – artistă vizuală și curatoare; Aurelia Mocanu – critic de artă și jurnalist; Alexandru Rus – colecționar de artă și Radu Pandele – artist vizual.

Câștigătorii competiției de artă vor fi desemnați din rândul a 100 de artiști finaliști. Fundația acordă premiul întâi (2.500 de euro), premiul al doilea (1.500 de euro) și premiul al treilea (500 de euro) autorilor lucrărilor cu cel mai mare punctaj, în urma jurizării ce se va încheia până la 1 octombrie a.c.

Artiștii finaliști ai „Premiului AMF” sunt eligibili și pentru „Premiul Colecționarului”, oferit anul acesta de Alexandru Rus.

Aplicațiile se acceptă exclusiv online pe www.artmovements.ro, până la data de 15 septembrie 2023, ora 23:59. Dosarele eligibile de candidatură vor conține fotografii de calitate a cel mult trei lucrări de artă de maximum 100×100 cm, realizate pe suport de hârtie, carton, textil – în creion, cărbune, pastel uscat, cerat sau gras, tuș, acuarelă, sanguină, cărbune, cărbune presat, grafit, fetru, markere, estompă, guașă sau tehnică mixtă, alb/negru sau color. Nu se acceptă tehnici digitale, pictură, obiect, instalație, sculptură.

Raluca Ilaria Demetrescu, artistă vizuală și curatoare: «Dacă ar fi să dăm o definiție, desenul contemporan ar putea fi considerat disciplină artistică, artă de sine stătătoare cu dimensiune conceptuală proprie, spre deosebire de desenul așa zis clasic

Petru Lucaci, artist vizual, curator, profesor universitar, președintele Uniunii Artiștilor Plastici din România: «Desenul contemporan surprinde permanent, la nivelul limbajului, prin diversitatea exprimărilor artistice ale pictorilor, sculptorilor, graficienilor sau artiștilor multimedia. Desenul contemporan chestionează în mod reflexiv și critic un univers al cunoașterii care transcende granițele impuse de o anume formă sau alta de exprimare artistică și devine operă artistică definitivă, cu o identitate proprie, fiind o destinație finală a unui întreg sistem de gândire și exprimare plastică

Alex Rus, colecționar: «Ca producție artistică, desenul permite cea mai imediată expresie, lucrările născându-se de cele mai multe ori în afara atelierului – în mediul domestic, la o petrecere, în tren sau în călătorie, chiar și pe patul de spital. În acest sens, desenul poate să devină rezultatul unor situații și dispoziții diferite și spontane cu care artistul poate nu se întalnește în mediul ceva mai “programatic” al atelierului

Aurelia Mocanu, critic de artă și jurnalist: «Urmăresc, la artiştii contemporani, semnele „sindromului Degasˮ, limpezit acum aproape un veac de studiul lui Paul Valéry: „Desenul ajunsese pentru el [Degas] o patimă, o disciplină, obiect al unei mistici şi al unei etici lor înseşi suficiente, prilej pentru probleme eterne şi exacte, care-l eliberase de orice alte curiozităţi. Era şi voia să fie specialist într-un gen care se poate ridica la un fel de universalitate.»

Radu Pandele, artist vizual: «Desenul a devenit scopul său principal. Un desen este la fel de puternic ca un video, o sculptură, o pictură, o instalație … ba chiar este mult mai intim, fiind mult o expresie mult mai directă, nemijlocită de tehnicalități sofisticate.»

Repoziționarea favorabilă pe scena artistică internațională a desenului contemporan, începând cu anii 2000, a determinat creșteri de până la cinci ori a cotei artiștilor ce practică constant această disciplină, pe piața internațională de artă. La revirimentul desenului au avut și continuă să aibă contribuții galerii private și muzee din SUA, Franța, Germania, Regatul Unit al Marii Britanii – prin proiecte, expoziții și târguri anuale dedicate exclusiv promovării desenului.

Lucrările câștigătoare și finaliste ale primei ediții a proiectului vor fi expuse în cadrul anualei „AMF – Contemporary Drawing”, la galeria bucureșteană Scemtovici & Benowitz Gallery și în spațiile alternative Alert Studio și Art-An-Te, în toamna anului curent.

Competiția de artă “Premiul Art Movements Foundation pentru desen contemporan” și expoziția anuală „AMF – Contemporary Drawing” sunt susținute de:

Parteneri strategici: Uniunea Artiștilor Plastici din România, Universitatea Națională de Arte din București
Partener principal: Scemtovici & Benowitz Gallery
Partener: Alert Studio, Art-An-Te
Parteneri media: Agerpres, Amos News, Revista Arta, Agenția de Carte, Coolt Neamț, Curatorial, Empower Artists, Modernism, Propagarta, Radio România Cultural, Radio România Internațional, Zeppelin, Zile si Nopți
Partener monitorizare: Klarmedia

Despre Art Movements Foundation

Art Movements Foundation este o fundație culturală independentă care a luat ființă în 2022 în România cu scopul de a contribui la dezvoltarea mediului românesc de artă prin proiecte care crează conexiuni între artiști, colecționari și public, din dorința de a aduce valoare pentru toți actorii implicați – de la mediul academic și independent la galerii, muzee, instituții și publicul larg. Fundația își propune să promoveze și să încurajeze artiști care folosesc în practica lor tehnici și discipline artistice considerate decorative sau minore. În programul fundației intră realizarea unor proiecte artistice cu componentă socială și educativă, mentoratul tinerilor artiști, organizarea de cursuri de istoria și înțelegerea artei și a fenomenelor culturale, cursuri de inițiere în domeniul achiziționării și colecționării de lucrări artistice, și licitații de artă.

artmovements.ro

Sari la conținut