Rockwool - fabricat in Romania

O șansă pentru patrimoniu: avizele Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice devin obligatorii

Până-n prezent, avizele Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice şi cele ale comisiilor zonale erau doar consultative, ceea ce a determinat, în timp, pierderea unor importante monumente istorice sau părți ale acestora (precum anexele Palatului Știrbey, sau Școala Bosianu de pe Calea Dudești), ori schimbarea contextului unor obiective de patrimoniu. Potrivit unei Ordonanțe adoptată astăzi de Guvern, Comisia Națională a Monumentelor Istorice, for științific de specialitate, va avea rol decisiv în privința declasării sau a neclasării unui monument istoric.

 

 

Ministrul Culturii poate emite ordinul de declasare a unui monument istoric sau poate decide neclasarea lui în această categorie doar în condițiile în care Comisia Națională a Monumentelor Istorice a propus declasarea, respectiv neclasarea.

Ministrul Culturii poate solicita motivat acestei Comisii reexaminarea propunerilor formulate în aceste cazuri. Guvernul a modificat în acest sens, printr-o Ordonanță, Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice. Relaţia dintre comisiile zonale şi direcţiile pentru cultură din teritoriu va fi una similară cu aceea dintre Comisia Naţională a Monumentelor Istorice şi Minister.

Potrivit actului normativ adoptat astăzi, la nivel local se vor reorganiza comisiile zonale ale monumentelor istorice, care funcționează pe lângă serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii ca organisme științifice de specialitate în domeniul protejării patrimoniului cultural imobil. Componența acestor comisii zonale se aprobă prin ordin al ministrului culturii, iar din fiecare comisie vor face parte câte 11 membri, din care cel puțin un arhitect, un arheolog, un istoric de artă și un inginer constructor.

Sari la conținut