Metropolis Center reuseste sa articuleze cortina de beton a inelului central al Bucurestiului si tesutul urban antebelic din spatele acesteia si sa construiasca un spatiu public veritabil.
Acest proiect este cu mult mai mult decat o reabilitare si extindere a unui ansamblu istoric. O investitie privata a servit drept punct de pornire pentru o operatie de chirurgie urbana si de creare a unui spatiu public.
In contextul romanesc actual al unui individualism exploziv si al incapacitatii autoritatilor de a defini strategii veritabile, injectia de urbanitate reusita aici devine un exemplu de buna practica si o alternativa la efectele catastrofale ale obisnuitelor operatii autiste si ale urbanismului de investitor.
Locul este cat se poate de reprezentativ pentru coliziunile din tesutul urban bucurestean, fiind amplasat pe inelul central al orasului, limita dintre zona centrala istorica si extinderile perioadei moderne. In anii ’70 si ’80, aproape intreg traseul inelului a suferit transformari esentiale. In cadrul operatiei totalitare a regimului Ceausescu, portiuni intregi de tesut de-a lungul bulevardului au fost demolate si s-au construit siruri continue de blocuri de locuinte. Dupa terminarea acestei cortine, operatia ar fi trebuit sa continue in adancimea tesutului.
Revolutia din 1989 i-a pus insa capat, astfel incat astazi, de-a lungul a zeci de kilometri avem situatia unui zid din beton in spatele caruia se ascund spatii reziduale si orasul istoric amputat. Dupa 1990, intreaga zona este supusa unei gentrificari accentuate si unei dezvoltari extrem-liberale.
Tipografia construita la sfarsitul secolului al XIX-lea, constand dintr-o mare hala si fosta locuinta a proprietarului, era unul dintre putinele locuri in care orasul antebelic mai avea deschidere catre inel. Terenul are deschidere atat catre bulevard, cat si catre o strada apartinand centrului.
Tema cerea construirea unui ansamblu multifunctional relativ dens (birouri, un apart hotel, spatii comerciale), iar in urma studiului istoric si al cerintelor Comisiei monumentelor istorice, locuinta si fatada halei trebuiau pastrate. Repartitia functiunilor este cat se poate de logica si in concordanta cu contextul: spre nord, catre bulevardul larg si zgomotos si in spatele fatadei pastrate a ostei hale se inalta un corp de birouri care raspunde scarii rontului de blocuri; catre sud, corpul de apartamente, ult mai redus ca inaltime, se raporteaza la structura fragmentata si domestica a cartierului de blocuri joase si ile. Parterul ansamblului este deschis si accesibil, fiind cupat de spatii de acces si distributie, si de functiunile comerciale.
Echipa de arhitecti bulgari si romani a propus doua ctiuni cu un impact urban considerabil. Prima dintre le este eliminarea completa a oricarei ingradiri a curtii in fata. Asfel, acest spatiu privat devine unul complet si permanent accesibil, o piata urbana agatata de bulevard.
Odata ce parterul va fi ocupat complet cu functiuni ublice (restaurantul dintr-una din aripi inca nu a fost menajat), spatiul liber va deveni cu siguranta un loc public viu. Cel de-al doilea gest a fost acela de a amenaja o trecere fluenta, prin intermediul cladirii, intre cele doua
parti ale orasului. Articularea intre cele doua lumi urbane capata astfel nu doar un caracter volumetric, ci si unul de parcurgere reala – o spartura in bariera totalitara cu un potential de activare a acestei parti din zona centrala. Galeria astfel creata contine si accese catre spatiile comerciale de la parter si catre receptia hotelului.
