Text: Natalia Negru / Fotografii: ©Case Vii
Pentru un nou venit în București și chiar pentru locuitorii săi, opțiunile locative din Capitală par să fie dintre cele mai ofertante. Ansamblurile rezidențiale sunt promovate prin imagini și sintagme „verzi”, „pline de siguranță” și conform „standardelor europene”, iar blocurile ridicate în perioada socialistă prin „super poziție”, îmbunătățiri precum „gresia, faianța, termopanul” sau „vederea frumoasă”. Băncile te ajută să îți îndeplinești visele și să ai „casa ta”, acel loc idilic unde stai ghemuit alături de cel drag pe o canapea pufoasă, într-o cameră luminoasă și te bucuri de „acasă”. Bucureștiul locativ este însă mult mai diversificat decât imaginile marketizate ale locuirii (chiar dacă și acestea reflectă anumite tipare asupra proprietății).
Alegerile locuitorilor în materie de trai au resorturi mult mai adânci decât strict componenta financiară. Aceste resorturi de ordin cultural, casele și oamenii din spatele ușilor reprezintă punctul central al proiectului de documentare inițiat de Asociația Vira în parteneriat cu Muzeul Național al Țăranului Român și Asociația MAIE, „Case Vii. Diversitatea culturală a spațiilor de locuit din București și împrejurimi”. Proiectul implică realizarea unei cercetări socio-antropologice, a unui webdocumentar despre varietatea locuirii din Capitală, precum şi desfăşurarea de ateliere de educaţie culturală cu tineri liceeni.
Modul în care bucureștenii aleg să locuiască, cartierul sau felul de raportare la proprietate versus chirie sunt câteva dintre direcțiile pe care echipa de cercetare le-a urmărit încă din martie anul acesta, când am început să mergem pe teren. La acel moment am pornit cu opt forme de locuire pe care urma să le aprofundăm prin interviuri și observații. Le numisem generic locuirea în blocuri socialiste, ansambluri rezidențiale, cămine studențești și chirie (locuire tranzitorie), în zone de tip „ghetou” sau chiar în spațiu public (persoane fără adăpost), într-o casă luată pe datorie, în casele naționalizate sau în zona periurbană a Capitalei. Pe măsură ce aprofundam cercetarea ne-am dat seama că nu poți separa tranșant cele opt tipologii, că acestea sunt interdependente și că de fapt formele pe care locuirea le ia în București sunt mult mai multe decât cele opt menționate anterior. Tinerii care vin la studii în Capitală stau la cămin sau în chirie, dar visează la casa lor proprie, aflată într-un viitor foarte îndepărtat. După absolvire chiria devine pentru mulți singura opțiune în materie de locuire, iar proiecția unui „acasă” perfect devine tot mai acută. Trecerea din poziția de chiriaș în cea de debitor este echivalentă și cu o schimbare a statutului social. Chiar dacă varianta apartamentului reprezintă o soluție decentă, o casă în București sau în comunele din imediata apropiere a orașului rămâne întruchiparea reușitei în materie de locuire.
Experiența locuirii în București ia însă și forme care nu depind în mod obligatoriu de dorințele oamenilor sau proiecțiile acestora cu privire la spațiul propice traiului. Retrocedările caselor naționalizate însoțite uneori de evacuarea chiriașilor, insuficiența locuințelor sociale și starea financiară precară a unui individ sau per ansamblu a familiei acestuia determină adoptarea unor strategii de supraviețuire dintre cele mai variate.
Traiul în case insalubre și deficitare atât în privința suprafeței utile, cât și a infrastructurii, devin deseori, în situații limită, singura scăpare. Ce înseamnă însă să locuiești în spații improvizate, barăci, sau în blocuri unde o garsonieră are următoarele caracteristici: 11 metri pătrați, fără căldură pe timp de iarnă sau apă caldă, cu gândaci, mucegai, șobolani la parter și cu multe alte lipsuri? Toate aceste situații precum și multe altele întâlnite în teren, de la începerea proiectului, reflectă dualitatea casei ca spațiu de desfășurare a vieților private, dar și ca loc influențat în mod direct de politicile publice în materie de locuire.
Demersul de cercetare a Bucureștiului contemporan, ale cărui rezultate urmează să fie lansate în noiembrie anul curent sub forma unei publicații, este completat de webdocumentarul Housing Stories. Serialul prezintă vizual practicile de locuire în spații și situații diferite: blocuri construite în perioada socialistă, noi ansambluri rezidențiale, zone de tip „ghetou”, cămine studențesti, persoană fără adăpost, case naționalizate și cele din zona periurbană. Episoadele, care urmează să fie lansate lunar pe platforma housingstories.ro, explorează relațiile pe care persoane cu profiluri diverse și le creează cu spațiul locativ dându-i sens, practicile cotidiene ale acestora sau relațiile de vecinătate.
*
Cercetarea diversității locuirii în București și serialul Housing Stories sunt realizate de Asociaţia Vira în cadrul proiectului „Case Vii. Diversitatea culturală a spaţiilor de locuit din Bucureşti și împrejurimi” finanțat prin Granturile SEE 2009-2014, în cadrul programului PA17/RO13 Promovarea Diversității în Cultură și Artă din cadrul Patrimoniului Cultural European, în parteneriat cu Asociaţia MAIE şi MNȚR.
