Listening session: Charo Calvo (BE) for HER VOICE @ Palatul Universul

23 septembrie, 19:00 – 21:00 @ Palatul Universul – corpul principal, etaj 5 (Str. Ion Brezoianu nr. 23-25, București)

Artista belgiană de origine spaniolă CHARO CALVO vine la București în cadrul proiectului HER VOICE, inițiat de Asociația Jumătatea plină și platforma de podcast SEMI SILENT.

CHARO CALVO este compozitoare de muzică electronică și sound designer. A realizat coloana sonoră pentru mai multe filme, spectacole de dans, teatru și diverse instalații în întreaga Europă. Paleta ei precisă și vibrantă a ritmat și amplificat universul artistului Jan Fabre, a coregrafilor Wim Vandekeybus și Sidi Lharbi Cherkaoui sau a unor documentariști.

CHARO CALVO locuiește în Belgia de două decenii, iar în ultimii ani a preferat să-și concentreze atenția asupra creației radiofonice. A realizat alături de acsr (l’atelier de création sonore radiophonique, Bruxelles) lucrările „Anna” (adaptarea unei nuvele de M. Bourdhouxe, co-realizată cu S.Pastecchia), „Phonographies” (Palma Ars Acustica 2014) și ultima creație, „Qualia”, o coproducție cu Australian Broadcast Corporation. Extrase din lucrările sale pot fi ascultate pe site-ul charocalvo.org.

Prezentarea operei sale din seara zilei de 23 septembrie este precedată de un atelier de creație sonoră ce are loc în perioada 18-23 septembrie. Piesele realizate în cadrul atelierului vor fi ascultate în deschidere.

semisilent.ro / Fb event

Poiectul HER VOICE este susținut de Administrația Fondului Cultural Național, Delegația Vallonia-Bruxelles, UNARTE și Feeder.

Sari la conținut