let me slip into your sleeves (most days are better with a long walk)

Expo: 18.05.2022 – 3.06.2022 @ WASP Working Art Space and Production (str. Ion Minulescu 67-93, București)
Deschidere: 18.05.2022, 18:00-21:00

Cu: Ileana FAUR,,Ioana GHEORGHIU, Irina BOTEA BUCAN & Jon DEAN, Kiki MIHUȚĂ, Lila PASSIMA
Curatoare: Irina BOTEA BUCAN
Project management & artistic concept: Andreea CĂPITĂNESCU

Camera-pânză urmează a fi cusută și tăiată. Fiecare poate să își ia o parte din ea dacă se întoarce. Doamna construiește un muzeu al ei, al nasturilor, cascadelor, munților și perlelor importante pentru ea. Nu am încredere totală în resturile-mostre de vis-a-vis. What is the consequence of silence. Am rupt fiecare leagăn în care m-am dat. Doliul decalat al lui Marion este în decalajul Danei. Nu pot să lucrez cu vidul, ci cu foarte-plinul, așa că am început să împletesc. În momentul acela, eram responsabilă cu resturile și capetele de ață. Ascultam fără vorbe și șoapte. Cusutul și descusutul, tăiatul și împărțitul: gestul coaserii cartografiază instabil teritoriul. Îl populează cu semne într-o pădure groasă volumetrică dată de firul după andrea. Lena în închisoare. What is the consequence of silence in prison? Experiența Lenei și experiența mamei. Ada începe cu dantelele din verandă. Două femei cântă. Eu fluier, iar moliile mănancă. Alte două femei trec una pe lângă cealaltă purtând aceeași rochie. Fără efort, una dintre ele fixează cadrul arhitectural cu mâinile goale proaspăt spălate. Ceremonia acvatică materială se amplifică la scara 1:10000 sub sticlă. Se configurează încet situații construite pe paravane mucalite. Am început să scriu de când am vorbit prima dată. Am învățat să fluier când mergeam la oi. Cusutul nu înghite teritorii ci orientează spre direcții posibile de mers și acțiune.

Neavând încredere în reflexie, care nu face decât să “disloce” “aceeași entitate într-un alt loc”, Haraway propune difracția ca metodă de înregistrare a istoriei interacțiunilor, interferențelor și diferențelor, constituindu-se ca o metaforă pentru un alt tip de conștiință critică. Această conștiință nu încearcă să găsească o reprezentare sau o oglindire autentică a unor entități pre-existente ci se angajează într-o continuă prezență performativă. Utilizând strategii difractive prin care reprezentaționalismul este înlocuit de performativitate, expunerea este rezultatul unei cercetări colective ce se intersectează cu practicile artistelor Ada Piștiner, Marion Baruch, Lena Constante și socioloagei Dana Diminescu. Subiectul și obiectul nu preexistă ci apar în timpul intra-acțiunilor (K. Barad). Metodologiile artistice și curatoriale au urmărit combinarea simbiotică a acțiunilor și impulsurilor colective cu cele personale, printr-o practică a dialogului și a lucrului în proximitatea celuilalt – cu rolurile curator-artist într-o dinamică fluidă, inseparabilă.
(Irina Botea Bucan)

 

Irina Botea Bucan

 

Irina Botea Bucan a dezvoltat o structură simbiotică de artist-educator-cercetător care contestă sistematic idei socio-politice dominante și centrează agentul uman si non-uman drept vehicul al sensului. Alegând să acționeze în contexte diferite, artista se concentrează în prezent pe descentralizarea discursurilor culturale și posibilitatea susținerii unei diferențieri creative care există în mod discutabil în afara unui sistem hegemonic de valori și critică. Performance-ul, reconstituirile, audițiile simulate, elementele de cinematografie directă și cinéma vérité se combină în abordarea ei artistică, dezvoltată printr-un proces relațional.

În prezent este cadru didactic în cadrul Școlii Institutului de Artă din Chicago (din 2006) și urmează cursurile doctorale ale Universității Goldsmiths din Londra. Lucrările sale au fost expuse in locatii diverse incluzand: New Museum, New York, MUSAC (Museum of Contemporary Art of Castilia and Leon), Bienala de la Venetia, Pompidou Centre, Paris, National Gallery Jeu de Paume, Paris; Kunsthalle Winterthur, Reina Sofia National Museum, Madrid; MUSAC-Museo de Arte Contemporáneo de Castilla y León, Spain, Gwangju Biennale 2010, U -Turn Quadriennial, Copenhagen; 51st Venice Biennale; Prague Bienale; Kunstforum, Vienna; Foksal Gallery, Warsaw, Argos Center for Art and Media, Brussels; MNAC (National Museum of Contemporary Art), Bucharest; Museum of Contemporary Art, Szczecin, Poland, Center for Contemporary Art Ujazdowki Castle, Warsaw. Festivals: Artefact Festival, Leuven, Rotterdam Film Festival, Impakt Panorama, Utrecht; Polis Adriatic Europe Festival.

Expoziția include creații realizate în cadrul proiectului AA.Collective learning, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Producător: WASP STUDIOS
Co-producție: Asociația 4Culture

waspmagazine.com

 

 

Sari la conținut