Vara începe cu o veste bună – sau, mai degrabă, două! Centrul Ceh București vă invită din nou la proiecții de film pe strada Ion Ghica 11. Documentary Mondays și Fiction Tuesdays reîncep pe 6 și 7 iunie, după ce timp de 2 ani s-au desfășurat în format online. Iubitorii de filme cehe și de documentare pot vizita din nou unul dintre cele mai îndrăgite institute culturale din București, unde sunt așteptați cu bere cehă și o atmosferă prietenoasă.
Proiecțiile se vor desfășura în binecunoscuta sală a Centrului Ceh, unde au loc evenimente de toate felurile – expoziții, dezbateri, conferințe, lansări, concerte. După doi ani în care manifestările culturale au fost limitate de pandemie, Centrul Ceh redeschide larg ușile pentru un nou sezon de proiecții de film. Un loc special în cadrul celor două programe îl ocupă personalitatea lui Miloš Forman, care ar fi împlinit anul acesta 90 de ani. Astfel, Fiction Tuesdays aduce 4 filme regizate de acesta, iar Documentary Mondays se deschide cu un documentar special, dedicat lui Forman.
Program Documentary Mondays:
06.06 Forman vs. Forman (Jakub Hejna, Helena Trestikova, CZ, FR, 2019, 78‘)
Miloš Forman artistul. Miloš Forman omul. Un regizor premiat cu numeroase Oscaruri pentru filmele „Amadeus” și „One Flew Over the Cuckoo’s Nest”. În același timp, un aventurier carismatic, care are curajul de a se îndoi de el însuși. Documentarul „Forman vs. Forman” prezintă viața celui mai faimos regizor de film ceh, ai cărui protagoniști au luptat întotdeauna pentru libertate. Documentarul este format din materiale de arhivă rare și amintiri autobiografice narate de fiul regizorului, Petr Forman.
13.06 Don’t Worry, the Doors Will Open (Oksana Karpovych, 2020, CA, UA, 76’)
Filmat în timpul verii și al iernii în elektrychka, trenul de navetiști tipic perioadei sovietice, care circulă între capitala ucrainei și micile orașe de provincie, „Don’t Worry, the Doors Will Open” ne invită la o plimbare alături de clasa muncitoare, în cea mai mare parte pasageri și vânzători marginalizați. Urmărind oamenii dintr-un vagon murdar în altul, din gară în gară, zi și noapte, suntem cufundați în luptele de zi cu zi ale vieții lor într-o țară post-sovietică. Filmat într-o perioadă complicată, documentarul este o privire asupra condiției umane, a societății ucrainene aflate în mișcare și un punct de vedere intim asupra istoriei Ucrainei independente, așa cum este trăită de oamenii de rând. Nu vedem imagini de război, dar simțim prezența acestuia în aer pătrunzând în mintea și inimile persoanelor. Astăzi, trenurile sunt uzate.
Ferestrele nu se pot deschide sau închide. Toaletele nu funcționează. Iarna, înăuntru este ger. Odată ajuns la bordul elektrychka, există o teamă omniprezentă că vehiculul se va destrăma. În ciuda disconfortului, elektrychka este un spațiu pe care oamenii îl iubesc și în care au încredere, deoarece nimic nu poate distruge această bucată de fier sovietic.
20.06 Copii pierduți pe plajă (Alina Manolache, 2019, RO, 70’)
„Copii pierduți pe plajă” ne invită într-un labirint emoțional ce lasă la vedere imaginea subiectivă a unei generații. Regizoarea pornește în căutarea copiilor pierduți pe plajă în anii ‘90 și ajunge să aibă, sub acest pretext, întâlniri cu oameni de vârsta ei, din diferite locuri din țară. Care este pulsul primei generații născute și crescute în „anii liberi” de după Revoluție? Care sunt fricile lor? Care sunt gândurile lor pentru viitor? Documentarul semnat de Alina Manolache propune ca răspuns un portret colectiv în nuanțe diverse, o privire empatică în viața unor personaje curajoase, nesigure sau melancolice, pentru care „a fi pierdut” capătă de fiecare dată altă semnificație.
27.06 Two Roads (Radovan Síbrt, 2019, CZ, 80‘)
Trupa Institutului Jedlička, cunoscută în prezent sub numele de Tap Tap, a fost fondată în urmă cu 21 de ani de către Šimon Ornest pentru a oferi persoanelor cu handicap oportunitatea de a-și croi o carieră în afara îngrijirii instituționale zilnice. Camera de filmat observă atent și surprinde evoluția personalităților mai multor muzicieni de-a lungul mai multor ani. Energia filmului – care abordează subiectul fără a încerca să cultive compasiunea „obligatorie” din poveștile de acest gen – provine din prezentarea relațiilor dintre muzicieni și dintre aceștia și liderul trupei lor, motorul acțiunii, a cărui activitate ajută la schimbarea imaginii publice a persoanelor cu handicap într-un mod, poate, neortodox.
Program Fiction Tuesdays:
07.06 Loves of a Blonde (r Miloš Forman, 1965, CZ, 90‘)
Șaisprezece femei la un bărbat – șansele sunt împotriva Andulei în căutările ei amoroase. Asta până întâlnește un pianist ușuratic venit în vizită în micul ei oraș industrial, ce îi satisface dorințele, pe moment. O reprezentare sensibilă și comică a călătoriei Andulei, de la primii fiori ai dragostei până la inevitabilele dezamăgiri, Loves of Blonde (Lásky jedné plavovlásky) a devenit rapid unul dintre filmele clasice ale Noului Val Cehoslovac și i-a adus regizorului Miloš Forman prima nominalizare la Oscaruri.
14.06 The Firemen’s Ball (r Miloš Forman, 1967, CZ, 73‘)
Departamentul pompierilor dintr-un orăşel de provincie dă o petrecere mare pentru a celebra a 86-a aniversare a fostului lider. Întreg oraşul este invitat, dar lucrurile nu merg conform planului. Cineva fură premiile de la loterie, iar candidatele la concursul de frumuseţe organizat cu această ocazie nu prea vor să participe sau nici nu sunt din cale-afară de frumoase.
21.06 Black Peter (r Miloš Forman, 1964, CZ, 85‘)
Black Peter este un film emblematic al Noului val cehoslovac, care prezintă o viziune empatică asupra procesului de alienare a adolescenților cehi în contextul anilor ’60. Tânărul Petr începe să lucreze la un magazin cu autoservire, unde rolul său este de a supraveghea produsele și a prinde potențialii hoți. Petr își dă toată silința, dar nu excelează în această activitate. Acasă nu are o relație bună cu părinții – mama sa îl vede ca pe un copil, iar tatăl său, veșnic nemulțumit, își petrece timpul ținându-i prelegeri. Şi, a orice adolescent, el este îndrăgostit de o colegă, Asa, cu care își petrece duminicile la piscină.
28.06 The People vs. Larry Flynt (r Miloš Forman, 1996, USA 130‘)
Filmul redă povestea lui Larry Flynt, americanul care a fondat revista pentru adulți „Hustler”, o apariție ce ignoră moralitatea societății și nu ține cont de niciun tabu. Acuzați din toate direcțiile, Flynt, împreună cu avocatul său, încearcă să apere nu numai revista, care i-a adus celebritatea, dar și dreptul la liberă exprimare într-o țară democratică.
Toate proiecțiile încep la ora 20:00, ușile se deschid la ora 19:30, iar locurile se ocupă în ordinea venirii. Intrarea este liberă. Vizitatorii majori și doritori primesc o bere cehă Budweiser Budvar din partea casei.
Pentru mai multe informații despre filme și celelalte proiecte ale Centrului Ceh, îi puteți urmări pe Facebook și Instagram.
Programe organizate de Centrul Ceh București, cu sprijinul Ambasadei Republicii Cehe și al Budweiser Budvar.