KLIIING! (aka noroc / la mulți ani!) BMW Vierzylinder, la 50 de ani

Text: Constantin Goagea

Clădirii i se zice așa:

4 bujii
O încântătoare și minunată piesă de arhitectură pop, cea mai mare și mai intensă supersculptură de la Statuia Libertății încoace pe care o rivalizează. O operă artistică ce te trimite cu gândul la sculpturile lui Claes Oldenburg, dar la o hiperscară. Zisă de Peter Blake, arhitect și matematician, curator la MOMA în NY și teoretician. Aș zice că e un compliment la aceeași hiperdimensiune.

*BMW Sediul central de Karl Schwanzer. Foto Myrzik and Jarisch ©

4 roți ale unei mașini de curse în mișcare sau 4 cilindri de motor
Denumire simbolistică, tehnologică, inspirată din formele abstracte foarte curate, detaliile impecabile, culoarea gri & argintiu a fațadei care te duce cu gândul la un produs perfect, scos de pe linia de producție a fabricii BMW.

Trifoi cu patru foi
Nume de cod pe care-l foloseau arhitecții din biroul Schwanzer care desenaseră planurile clădirii. Pornind de la cele 4 cercuri intersectate a rezultat un plan de birou open space în formă de trifoi cu patru foi, în care toată lumea primea lumina egal, nu erau spații divizate cu cubicule, iar atmosfera de lucru era prietenoasă.

Omagiu lui Oscar Niemayer
Silueta turnului de birouri și castronul argintiu al muzeului BMW împreună cu volumul orizontal al garajului alcătuiesc compoziția arhitecturală clasică a modernității care reinterpretează opera de referință din capitala Brasil a lui Niemayer, profesorul lui Karl Schwanzer.

*BMW Sediul central de Karl Schwanzer. Foto Myrzik and Jarisch © BMW AG

Cele 4 halbe
OK, denumire foarte populară, publicul larg, festivalul berii, suntem în München etc.

Cu atâtea supranume, interpretări și povești, firesc deci că sediul BMW întruchipează mirajul culturii pop.
Scriu acum despre ea, pentru că în vara aceasta se sărbătoresc 50 de ani de când s-a născut această clădire superstar, adică în ’72, cu ocazia jocurilor Olimpice de la München, exact alea în care Patzaichin lua aurul cu caiacul la 1 000 de metri. Ca să avem un reper.

*interioare de birou, 1974. foto Göbel Wilfried © BMW AG

RIIIING! – Atelier Schwanzer, bună seara!
Arhitecții foarte serioși sunt notoriu de plicticoşi. Karl Schwanzer, arhitectul acestui proiect, era mult prea amuzant și colocvial ca să fie și atât de bun, și, deși îl numește un playboy vienez încântător, totodată menționează și că era extraordinar de serios și responsabil, observații de la același Peter Blake, atunci când l-a întâlnit prima dată în barul Loos din Viena.
Cine nu s-ar fi gândit că, dacă te-ntâlnești cu bossul unui birou cu 100 de angajați nu te-ar fi toropit plictiseala.

Pentru cât era de complex, de pasional, de hip și de neconvențional, am extras câteva onomatopee și baloane din banda desenată dedicată lui Schwanzer (briliantă idee de a-i sărbători opera așa), și cu comentariile mele. Poveștile și referințele sunt din viața reală, evident.

CLAK! – Hilde, voi fi în birou, tot weekendul. E atât de mult de lucru în momentul asta, ne vedem mai târziu. (1971)
Sunetul e mai degrabă un fel de clak scos de receptorul telefonului, după scuza clasică pe care o livrează bărbații când nu vin acasă. Cu toate astea Schwanzer e chiar însurat cu munca.

Oare de ce nu mai sună nimeni? RIIIING! – Atelier Schwanzer, bună seara! (1948)
La început de carieră, privește telefonul în gol și deodată, când părea că nimic nu are să se mai întâmple, e sunat de profesorul Haerdtl, care-l recomandase pentru un client privat să proiecteze salonul de haute couture Elegance. Primul proiect care-i aduce succes și prin care i se deschid multe uși.

BZZZ! Am reamenajat Institutul pe costul meu. I-am pus chiar și o sonerie electrică ultramodernă (1959)
Invitat să predea la Universitatea Tehnică, unde este profesor plin, constată că toți asistenții ieșeau discret pe ușa cabinetului său la oră fixă. Așa realizează că pe canapeaua din biroul lui profesorul dinainte obișnuia să doarmă la prânz. Dându-și seama că viața în Universitate este mult prea convențională și statică, plină de clișee și de ritualuri învechite, se hotărăște să schimbe tot, de la programa școlară la designul interior.

Brumm! Brumm! Roooo! (1969)
Era idolul grupurilor cele mai radicale și mai inovative din tânăra generație de arhitecți (Coop Himelblau, Zünd-Up, Hausrucker, Missing Link) de aceea la fiecare eveniment și experiment pe care-l făceau era mereu invitat. Așa că într-o zi îl vedem pe motocicletă la un eveniment al celor de la Zünd-Up împreună cu clubul Harley Davidson.

RIIIING! Schwanzer, arhitectul vrea să ne întâlnim cu el la studioul de film.

Ca un laitmotiv sunetul de telefon apare iar în banda desenată. De data aceasta este Schwanzer cel care sună și vrea să convingă tot staful BMW că trifoiul cu patru foi este soluția ideală pentru noile birouri. Astfel aranjează cu Studiourile de film Bavaria să construiască o machetă scara 1:1 a unui întreg etaj de birou. Aduce și mobilă, și figuranți care să interpreteze rolul angajaților, iar la geamuri se vede o panoramă a Münchenului.

În urma vizitei toată conducerea BMW înțelege pe loc avantajul soluției open space pe care o propuseseră cei din biroul lui Schwanzer și contractul este semnat pe loc în studioul de film, dactilografiat chiar pe una dintre mașinile de scris din decor.

*Construcția celor 4 cilindri – miezul clădirii. 1970. foto Karl Attenberger © BMW AG

Tehnic vorbind

Karl Schwanzer era cu un an sau doi în urma tradiției lui Mies van de Rohe în anii ’50; în anii ’60, s-a apucat de construcția de sisteme și de prefabricate masive într-un mod foarte aventuros, iar în anii ’70, Karl Schwanzer devine supersculptorul care face clădirea BMW cu o tehnică nevăzută și nefolosită până atunci.

*Karl Schwanzer ținând un discurs ceremonial în 1971 alături de șantierul deschis. 7 decembrie 1971. foto Karl Attenberger © BMW AG

Construcția etajelor începe de sus în jos, ele sunt prefabricate la sol și urcate cu un lift cu 4 m/săptămână, iar pe măsură ce sunt urcate începe și lucrul la fațade și la toate instalațiile interioare. Pentru a fi mai clari, etajele sunt, de fapt, suspendate de o grindă în formă de cruce care stă în vârful clădirii, și toată greutatea celor 4 cilindri se descarcă prin intermediul miezului făcut din tuburi de beton precomprimat.

*Construcția celor 4 cilindri, 1971. foto Sigrid Neubert © BMW AG

În ’68 începe proiectul, și da, e adevărată toată povestea cu studioul de film și cu contractul semnat pe platoul de filmare.

Într-un timp record, dat fiind sistemul de prefabricare, clădirea e gata în 1972.

Tot în acel an, există o dispută cu administrația orașului pentru ca marele logo BMW să stea pe acest turn. La început, autoritățile din oraș resping prezența semnului distinctiv al BMW, este considerată o mișcare de branding mult prea îndrăzneață și copleșitoare pentru oraș, dar, în pofida opoziției, compania îl afișează și-și asumă să fie amendată, dar în cele din urmă primește dreptul să își expună numele așa cum îl merită.
Pe micile ecrane din toată lumea cu ocazia acelor Jocuri Olimpice clădirea și logoul devin parte din noul landscape al orașului și intră în foarte multe dintre transmisiunile de pe stadionul Olympia cu care se învecinează.

*Turnul BMW fără logo, 1973. În timpul Jocurilor Olimpice, logoul a fost montat pe niște panorui uriașe în vârful, clăadirii. Compania a fost amendată cu 110.000 DM, iar abia în 1973 a primit dreptul să-și instaleze logoul. foto Sigrid Neubert © BMW AG

Karl Schwanzer dixit

Viața are un înțeles atunci când munca este făcută cu plăcere. Să muncești doar ca să câștigi bani este fără suflet și nemulţumitor. Dar munca trebuie să fie combinată cu succes. Și ce anume poate fi văzut ca succes? Succesul este împlinirea în crearea a ceva ce are formă, ceva ce acum există și înainte nu exista.

Plăcerea de a privi ceea ce este creat este cuplată cu dorința senzuală de a crea. Atunci când visul nu poate fi realizat, dezamăgirea și deznădejdea fac parte din componenta emoțională la fel de mult ca și satisfacția exaltată care însoțește finalizarea cu succes a ideii.