PZP Arhitectura a reusit sa deturneze o tema-standard pentru a realiza o cladire cu potential urban si cu o imagine care distoneaza puternic cu uniformitatea contextului imediat.
Piata Muncii este mai curand un nod important al traseelor unor mari bulevarde decat o piata care sa-si castige legitimitatea denumirii prin calitatea spatiului public. Cel mai important dintre aceste axe si parte a inelului central, Bulevardul Mihai Bravu separa doua tipuri de tesut urban: pe de o parte, fronturile inchise ale blocurilor dinspre Calea Calarasilor si Bulevardul Decebal, si pe de alta parte fragmentarul si scara mica a cartierului dinspre Bulevardul Basarabia.
Proiectul cladirii de birouri este amplasat in zona densa si omogena a blocurilor anilor ‘80, in marele spatiu alveolar creat de acestea, adiacent axului Mihai Bravu. Inaltimea cladirii era reglementata printr-un PUD anterior. Acesta este un accent de inaltime Decebal in parcursul lor catre Piata Muncii. In piata, accentul devine piesa dominanta. La scara mai mare a zonei, cladirea initiaza un dialog vizual intre cele doua parti ale bulevardului, fiind capul de perspectiva al Bulevardului Basarabia.
Initial, arhitectii au propus un parter liber, ce ar fi functionat ca un spatiu public pietonal. Ar fi fost o victorie a urbanitatii la o scara unica in oras. Premiera si calitatea gestului poate ar fi compensat prin capitalul de imagine pozitiva metrii patrati pierduti. Singura rezonanta a acestei prime propuneri a ramas introducerea unui parter comercial, deci deschis orasului. Tot un gest de urbanitate il reprezinta si tratarea surplusului de teren privat, rezultat din forma neregulata a parcelei, ca un trotuar public cu corpuri de iluminat incastrate. Ce-i drept, relatia cu o parte din vecinatatile imediate este destul de ciudata, rezultand din lipsa de coordonare si provizoratul atat de tipice Bucurestiului de tranzitie: terenul din spatele turnului este acum ocupat de o benzinarie si nimeni nu-i cunoaste destinatia viitoare; in ceea ce priveste piateta triunghiulara catre Bulevardul Mihai Bravu, din pacate, dorinta arhitectilor de a se realiza un parteneriat intre investitor si primarie pentru amenjarea sa nu a reusit. Ramane de vazut in ce masura constructia cladirii va reusi sa activeze crearea unui veritabil spatiu public.
Morfologia cladirii este simpla, volumul primar fiind extrudat pe inaltime. Alveola catre Bulevardul Decebal adaposteste la parter accesul si, pe inaltimea cladirii, nodul transparent al lifturilor panoramice.
Piata capata un element volumetric avansat in spatiul sau si implicat activ in dialogul cu fluxurile traficului. Tratarea anvelopantei exprima acest dialog prin deturnarea ortogonalitatii si a omogenitatii catre un principiu aleator. Acesta imprima volumului o cinetica perimetrala ce pare generata plastic de impactul aproape fizic cu dinamica traficului.
Fantele frante astfel rezultate se dilata sau se contracta pe intreaga suprafata a cladirii, iar din interior desenul lor aleator incadreaza tesuturile eterogene ale orasului vazut de sus. Spatiile interioare mizeaza pe inovatia plastica in conditii de economie a investitiei, elementele speciale (cum ar fi jocul fatadei sau spectacolul holului de acces) fiind posibile datorita economiei de materiale in alte zone, a caror imagine face mai degraba o referire (oarecum diluata) la pragmatismul industrial.
Cladirea este edificata pornind de la parametrii economici (maximum de metri patrati, economie si fezabilitate). Astfel, produsul final este mai degraba rezultatul adaptarii de catre arhitecti a unei solutii standard conventionale pentru a raspunde in mod provocator unui context complicat. Provocarea nu este zgomotoasa, ci rezulta dintr-un spirit aparent ambiguu. Pe cat de ferm este relationata volumetria constructiei cu scara si masa blocurilor din jur, cu atata hotarare se indeparteaza anvelopanta acesteia de rationalitatea si omogenitatea contextului de proximitate. Acest al doilea aspect isi gaseste justificarea in raportarea la dinamica fluxurilor de circulatie a pietei si la tesutul diluat si eterogen de dincolo de axul Mihai Bravu, intr-un demers intuitiv de racordare la cat mai multe elemente specifice Pietei Muncii.
Arhitectii au deturnat un spirit economic frust intr-un proiect care rezoneaza contextual cu un loc eterogen. Acea ambiguitate provocatoare poate fi si efectul acestor deturnari care in definitiv sunt sinonime creativitatii. Au putut inova, insa, la scari mai mici decat cea a generoaselor si profund urbanelor gesturi aparent neeconomice, care poate se vor gasi pe agenda unora dintre dezvoltatori sau/ si alesi.
Foto: Andrei Margulescu
