Bienala de Film București, un eveniment de film care va aduce un nou concept de percepție a vizionării, va avea loc între 21-24 mai 2015, la Combinatul Fondului Plastic.
În exclusivitate pentru Zeppelin, Darius Sebastian, critic de artă, l-a intervievat pe curatorul și directorul primei ediții, Andrei Rus.
foto: Andrei Rus (credit – Iulia Alexandra Voicu)
- Filmele de tip jurnal captează o nouă paradigmă în anii ’60. Ce s-a întâmplat atunci de a urmat această explozie a filmului autoreferențial?
În primul rând fenomenul e strâns legat de mișcările de eliberare socială, politică și sexuală ale epocii. Pe acest fond, o mulțime de artiști (sub influența feministelor și a feminiștilor) preiau și exemplifică celebra formulă „personalul este politic“ și încearcă să spargă stereotipiile de gândire și să demonstreze unicitatea fiecărei persoane. Or, în acest context filosofic, autoreferențialitatea e cea mai la îndemână și sigură metodă pentru a susține teza. Apoi, tot acum se produce un fenomen amplu de experimente cinematografice ale artiștilor vizuali, care, probabil sub influența lui Warhol și stârniți de mișcarea underground americană – foarte populară la acel moment – încearcă să își adapteze viziunile unui mediu considerat până atunci prea mainstream și costisitor. Își cumpără camere de opt milimetri, ușor de utilizat și portabile, și încep să experimenteze. Una dintre peocupările teoretice ale perioadei este o întoarcere formală la primul deceniu de existență al cinematografului, când încă limbajul și codurile acestuia nu fuseseră conturate și mobilul său principal de existență nu era acela de a-i amuza pe spectatori, ci de a capta frânturi de viață (precum home movies-urile lui Louis Lumiere).
foto: Guest (Jose Luis Guerin, 2010)
- Bienala de Film are o construcție diferită/unică față de un festival de film obișnuit. Din punct de vedere curatorial cum vezi această construcție?
Spre deosebire de festivalurile de film, care conțin programe cât mai diverse, pentru a atrage un număr cât mai mare de spectatori, cu interese foarte diferite, și, pe de altă parte, sunt interesate , de cele mai multe ori, să prezinte exclusiv producții cinematografice recente, Bienala de Film are o singură temă curatorială – filmul jurnal și reflectările sinelui în cinema -, căreia i se vor subordona toate programele. De asemenea, selecția va conține filme din toate timpurile, deoarece majoritatea nu au fost niciodată prezentate până acum în România și au rămas, în consecință, necunoscute aici. Și oricum, importantă nu e noutatea lor, ci tocmai trasarea prin intermediul programelor a unui istoric și al unor direcții urmate de filmele jurnal.
- Cum ai plasa spectatorul de film obișnuit în fața unui film jurnal?
L-aș plasa în fața unui ecran pe care e proiectat un film jurnal și i-aș spune să-și închidă telefonul sau tableta, să renunțe la tot felul de prejudecăți despre narațiune, formă și durată în cinema și să se lase inserat cu totul în universul foarte particular ce îi este propus de către un artist suficient de dezinhibat încât să își transpună în opera sa cât mai neintermediat cu putință propriile experiențe.
foto: Al doilea joc (Corneliu Porumboiu, 2014)
- Ai spus că proiecțiile vor fi în spații alternative și nu în săli de cinema. Pare să fie o decizie programatică, ce întărește conceptul. Ai putea elabora motivația acestei decizii?
Are în primul rând legătură cu poziția în care vreau să îi pun pe spectatori vizavi de aceste filme jurnal. Îmi doresc să îi scot dintr-o zonă de confort, reprezentată de orice tip de instituții asociate de ei cu alte proiecții de cinema, care intuiesc că i-ar putea determina să raporteze în permanență aceste experiențe noi de vizionare la unele standardizate. Apoi, îmi doresc să găsim spații suficient de mari, încât să permită proiectarea concomitentă în cel puțin trei locuri în același timp și să poată găzdui un loc pentru lounge și unul în care să poată fi organizate petreceri seară după seară. Și, nu în ultimul rând, aceste locuri alternative e bine să inspire un sentiment de provizorat, de tranziție, la fel cum filmele jurnal surprind trecerea efemeră prin viață a unor oameni.
- Revenind la una din întrebările anterioare, cum a evoluat filmul jurnal din anii ’60 până azi?
În primul rând, după ce Jonas Mekas a realizat la finalul anilor ’60 un prim film pe care l-a intitulat „jurnal” – mă refer la „Walden. Diaries, Notes and Sketches” – au apărut din ce în ce mai mulți cineaști care fie s-au specializat în astfel de experimente (George Kuchar, Peter Forgacs, Ed Pincus, David Perlov), fie au inclus printre preocupările lor și acest format, fără a se specializa neapărat în el (Chantal Akerman, Kazuo Hara, Naomi Kawase). Consecința este că astăzi, filmele jurnal sunt de foarte multe feluri și abordează teme dintre cele mai variate, rămânând de obicei pe granița dintre documentar și avangardă, și, în același timp, dintre cinema și artele vizuale.
foto: Correspondecia (Isaki Lacuesta & Naomi Kawase, 2008)
- Care sunt așteptările tale din partea publicului având în vedere că proiecțiile vor fi într-un mediu mai colocvial decât la festivaluri de filme obișnuite?
Sper că publicul va avea curiozitatea și răbdarea să descopere această parte puțin cunoscută a cinematografului contemporan și că, ulterior, va fi inspirat să încerce pe cont propriu să realizeze astfel de filme jurnal. E foarte ușor și – o spun din proprie experiență – e eliberator.
- Imaginile autoreferențiale au devenit un fenomen biopolitic prin social media, nu ai cum să scapi de ele. Cum afectează asta abordarea conceptuală și cum crezi că afectează filmul jurnal în general?
Cred că principala influență asupra filmului jurnal e una de natură tehnologică, și anume că astăzi foarte mulți realizatori de astfel de filme demarează diverse proiecte pe care le gândesc special pentru mediul online (vezi seria „365 Days”, a lui Jonas Mekas). În celălalt sens, cred că mai degrabă anii ’80, în care cineaști precum Nelson Sullivan și George Kuchar realizau pastile video foarte asemănătoare experimentelor jurnal actuale mai ambițioase din mediul online, i-au influențat pe actualii internauți – cel mai probabil indirect, prin imitatori timpurii, imitați mai târziu de alții.
