revistă online
ISSN 3008-2986 ISSN-L 2069-721X

Feydom: nu atât mobilier, cât medii de locuit

(a) Povestea Feydom…

…. a început în Macedonia, în anul 2005, atunci când designerii Filimena și Zoran Radonjanin, lovindu-se neîncetat de lipsa unor piese de care aveau nevoie pentru amenajările lor, s-au hotărât să le creeze singuri – de la idee la producția într-un atelier din Skopje a fost doar un pas. Inspirația a venit din numeroasele lor călătorii în Asia, unde spațiile extrem de reduse cer mobilier adecvat și cât mai multă versatilitate și ergonomie. Ca urmare, spiritul Feydom s-a materializat în canapele și fotolii modulare, care se pot transforma în colțuri de discuții, șezlonguri, ba chiar și paturi matrimoniale sau twin (în funcție de spațiu și necesități), cu structuri de bază din lemn masiv de fag, îmbrăcate în textile impermeabile și foarte rezistente, dotate cu spații de depozitare care pot primi volume de până la 150 l.

Nevoia de optimizare a spațiului a ajuns, cu timpul, să se resimtă pe tot teritoriul Europei, ceea ce a favorizat dezvoltarea francizelor Feydom. Așa ne-am decis noi, acum 4 ani de zile, pe care îi împlinim chiar în luna iunie, să aducem pe piața din România acest concept nou, fresh, menit să revoluționeze și să uimească. Misiunea Feydom este aceea de a oferi clienților o multitudine de configurații într-un singur sistem complex, produs într-o fabrică eco. Atenția pentru mediu și iubirea pentru natură au condus la ideea genială ca, pentru fiecare canapea vândută, să fie plantat un copac de Paulownia. Astfel, în anul 2022, pădurea Feydom a ajuns să fie formată din aproximativ 30 000 de pomi.

 

*Scenarii pentru locuire și birou

 

Modularitate creativă

Feydom și-a câștigat poziția printre cele mai cunoscute branduri de mobilă la nivel internațional datorită numeroaselor premii câștigate pentru inovație și design la A’Design Award, Iconic Awards, Interior Innovation Award și German Design Award.

Gamele de canapele Feydom sunt, de fapt, un puzzle cu o mulțime de piese bază, cu calități exemplare de confort și rezistență. Ele oferă clienților libertatea de a achiziționa oricâte piese își doresc, iar acestea pot fi descompuse și recompuse de fiecare dată când ocazia o cere. Seturile se pot completa oricând, li se poate schimba culoarea, ba chiar și textura husei cu fiecare reamenajare. Straturile de spumă poliuretanică de diferite densități permit canapelei să își păstreze forma vreme de aproximativ 10 ani, după mutări și permutări. Tratamentelor neprietenoase clasice într-o casă cu copii și/sau animale le vor ține piept stratul impermeabil din interior, realizat din pânză de nailon și husele detașabile fabricate din materiale a căror rezistență este cuprinsă între 25.000-100.000 de Martindale.

Game de ultimă generație: Clooods & Diagon

Una dintre cele mai noi generații de canapele Feydom, gama Clooods, a fost câștigatoare a concursului German Innovation Award în anul 2019 și în 2020 a fost premiată la German Design Award. Și își merită aceste premii din plin: se adaptează spațiilor indiferent de dimensiune – este suficient să miști o pernă sau două ca să creezi o nouă structură. Modulele sunt suficient de ușoare ca să le poți muta rapid, iar spătarul dur formează o punte de legătură între ele, așa încât să compui fie un pat dublu, fie două paturi single – conectate, dar separate în același timp. Husele sunt prinse cu benzi cu arici, așa că sunt foarte simplu de detașat dacă vrei să le speli sau chiar să le schimbi, iar piciorușele din lemn, ce pot veni în două nuanțe superbe- Natur și Wenge, ceva mai înalte decât ale celorlalte modele Feydom, îți lasă loc să cureți podeaua de sub ele cu ușurință.

Printre cele mai apreciate modele de către critici se numără și Diagon. Apărută de curând pe piață, și această canapea se bucură de nominalizarea la German Design Award 2022, demonstrându-și potențialul și funcționalitatea. Este o canapea atipică, menită să stârnească uimirea oricui îți pășește în locuință. Este prevăzut cu un sistem modular și transformabil. Setul conține două perechi de elemente patrulatere cu un aspect deosebit, așezate pe picioare înalte ce conferă un „aer scandinav”. Modulele pot avea o deschidere de 180 de grade, iar unghiurile drepte oferă un design unic. Se potrivește perfect încăperilor de birou, camerei de zi sau chiar pentru dormitor. Aspectul minimalist este obținut cu ajutorul liniilor diagonale ce conferă încăperii un stil elegant și somptuos.

 

awards

 

www.feydom.ro

 

Sari la conținut