Festivalul Internațional de Film Studențesc CineMAiubit, ajuns anul acesta la cea de-a 24-a ediție, își va deschide porțile virtuale unui public foarte concret, de pe întregul mapamond, în data de marți, 15 decembrie 2020.
În timp, CineMAiubit a devenit un eveniment de tradiție a spațiului cultural și educațional românesc, fiind locul unde au debutat unele dintre cele mai cunoscute nume ale filmului românesc contemporan.
În acest context dificil provocat de pandemia SARS-CoV-2, organizatorii au fost obligați să se reinventeze, să găsească soluții pentru ca festivalul să aibe loc, iar tradiția să continue. Grație partenerului principal al festivalului, cunoscuta platformă dedicată promovării filmului românesc CINEPUB.RO, festivalul va debuta în mediul online, filmele din competiții și retrospective putând fi accesate din orice colț al lumii.
În cele aproape două decenii și jumătate de existență, CineMAiubit a fost martorul distrugerii unei părți importante a patrimoniului cinematografic național, dar, totodată, a fost și garantul viitorului: noi generații de cineaști au debutat pe ecranele festivalului, voci promițătoare au fost remarcate – și, ulterior, au confirmat. De-a lungul timpului, CineMAiubit a premiat nume care ulterior au devenit pilonii de bază ai filmului românesc contemporan: Cristian Mungiu, Călin Peter Netzer, Corneliu Porumboiu, Adina Pintilie, Ivana Mladenovic, Iulia Rugină, Cătălin Mitulescu, Cristian Nemescu, Tudor Cristian Jurgiu, Dana Bunescu, Marius Panduru, Oleg Mutu etc.
Festivalul este organizat de Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică ‘’I.L.Caragiale’’ București (UNATC) și Fundația Cinemaiubit, având ca principal partener platforma CINEPUB.RO, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei (CNC), al Uniunii Cineaștilor din România (UCIN), DACIN SARA – Drepturi de autor în cinematografie și audiovizual și ICR.
CineMAiubit a luat ființă în 1996, la inițiativa Elisabetei Bostan, decanul de atunci al Facultății de film și președintele Fundației Cinemaiubit și este, încă de la debut, mai mult decât un festival, acționând ca o platformă educațională cu rol de catalizator în educația universitară cinematografică.
Festivalul este structurat în două secțiuni competitive, cu filme din 24 de țări: Competiția internațională și Competiția românească. De-a lungul a cinci zile de proiecții, publicul va avea ocazia să descopere pe marele ecran o paletă largă de viziuni cinematografice originale, din zone culturale diferite, aparținând unora dintre cei mai promițători actuali studenți, viitori autori de film, precum și să ia pulsul viitorului cinemaului românesc.
Juriul festivalului este compus din personalități recunoscute din țară și străinătate:
– regizoarea, producătoarea și inițiatoarea de festivaluri Suzy Gillett – președinte (UK)
– criticul și istoricul de film Janka Barkoczi (Ungaria)
– actrița Alina Grigore
– organizatoarea festivalului Early Bird Sofia, Nora Angelova (Bulgaria)
– regizorul Andrei Gruzsniczki
– monteurul de film și profesorul Davor Svaic (Croația)
– directorul de fotografie Tudor Vladimir Panduru.
În ultima zi de festival, CineMAiubit va prezenta două proiecții speciale:
– o selecție din filmele premiate la ediția anterioară
– o proiecție din ciclul Arhiva Activă: filme de patrimoniu din filmoteca UNATC, restaurate și
redate publicului. Proiecția va fi urmată de o dezbatere.
În paralel cu secțiunile competitive, CineMAiubit se definește anul acesta și ca o foarte puternică platformă educațională, workshopurile din cadrul festivalului reunind nume mari din cinematografie: Melissa Leo, Herve Schneid, Jaroslaw Kaminski, Rebekah Jorgensen, Csaba
Bollok, Cristian Lolea, Suzy Gillett. Workshopurile vor fi transmise în direct pe rețelele de socializare.
Program CineMAiubit ISFF 2020
Duminică 13 decembrie 2020
UNATC – CineMAiubit Educational Program:
18:00 – Workshop actorie de film – Melissa Leo (1) (live Zoom) – pentru cei selectați
Luni 14 decembrie 2020
UNATC – CineMAiubit Educational Program:
16:00 – Filmul independent: între industrie și artă – (live Zoom) – transmis pe Facebook
19:00 – Arhiva Activă. Lucrul cu arhive audio-vizuale – (live Zoom) – transmis pe Facebook
Marți 15 decembrie 2020
19:00 – Festivitatea oficială de deschidere (live Zoom) – transmis pe Facebook
Competiții:
20:00 – Competiție internațională (1) (cinepub.ro)
22:00 – Q&A Competiția internațională (live Zoom) – transmis pe Facebook
Miercuri 16 decembrie 2020
UNATC – CineMAiubit Educational Program:
12:00 – Masterclass regie de film – prof. Csaba Bollok (live Zoom) – transmis pe Facebook
Competiții:
14:00 – Competiție internațională (2) (cinepub.ro)
16:00 – Competiție internațională (3) (cinepub.ro)
18:30 – Competiție românească (1) (cinepub.ro)
20:30 – Competiție românească (2) (cinepub.ro)
22:30 – Q&A Competiția internațională & românească (live Zoom) – transmis pe Facebook
Joi 17 decembrie 2020
UNATC – CineMAiubit Educational Program:
12:00 – Masterclass film documentar – dr. Rebekah Jorgensen (live pe Zoom)
Competiții:
14:00 – Competiție internațională (4) (cinepub.ro)
16:00 – Competiție internațională (5) (cinepub.ro)
18:30 – Competiție românească (3) (cinepub.ro)
20:30 – Competiție românească (4) (cinepub.ro)
22:30 – Q&A Competiția internațională & românească (live Zoom)
UNATC – CineMAiubit Educational Program:
23:00 – Masterclass montaj de film – Herve Schneid (live Zoom)
Vineri 18 decembrie 2020
UNATC – CineMAiubit Educational Program:
12:00 – Masterclass muzică de film – Cristian Lolea (live pe Zoom)
18:00 – Workshop actorie de film – Melissa Leo (2) (live Zoom) – pentru cei selectați
19:30 – Q&A Melissa Leo (live Zoom) – transmis pe Facebook
Competiții:
14:00 – Competiție internațională (6) (cinepub.ro)
16:00 – Competiție internațională (7) (cinepub.ro)
18:30 – Competiție internațională (8) (cinepub.ro)
20:30 – Competiție românească (5) (cinepub.ro)
22:30 – Q&A Competiția internațională & românească (live Zoom) – transmis pe Facebook
Sâmbătă 19 decembrie 2020
UNATC – CineMAiubit Educational Program:
12:00 – Masterclass curatoriat de film – Suzy Gillett (live pe Zoom)
18:00 – Workshop actorie de film – Melissa Leo (3) (live pe Zoom) – pentru cei selectați
Proiecții speciale / Special screenings:
14:00 – Premiile CineMAiubit 2019 (cinepub.ro)
16:00 – Arhiva Activă – UNATC (cinepub.ro)
18:00 – Masă rotundă având ca subiect filmul studențesc, importanța sa și modalitățile de
recuperare a patrimoniului de negative din filmoteca UNATC (live pe Zoom)
19:00 – Festivitatea oficială de premiere (live pe Zoom)
20:00 – Proiecție: Filme premiate (cinepub.ro)
Duminică 20 decembrie 2020
UNATC – CineMAiubit Educational Program:
12:00 – Masterclass montaj de film – Jaroslaw Kaminski (live Zoom) – transmis pe Facebook